7 definiții pentru orfevru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.

ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.

orfevru sm [At: DN3 / Pl: ~ri / E: fr orfèvre] (Liv) Meșter care prelucrează obiecte de aur sau de alte metale prețioase Si: aurar.

ORFÉVRU s.m. (Franțuzism) Meșter care lucrează obiecte de aur sau de alte metale prețioase; aurar. [< fr. orfèvre].

ORFÉVRU s. m. 1. meșter în lucrări de orfevrărie. 2. (fig.) artist subtil. (< fr. orfèvre)

orfévru s. m. Creator de obiecte de artă aplicată de mare finețe, din metal prețios; (fig.) artist subtil ◊ „În traducerea liricelor lui Robert Sabatier, Tașcu Gheorghiu se dovedește același admirabil orfevru, aceeași conștiință subtil adaptabilă la dubla existență a poeziei originale pe care o tălmăcește și la Poezia pur și simplu.” R.lit. 9 V 74 p. 21 (din fr. orfèvre; DN3)

ORFÉVRU ~i m. Lucrător specializat în confecționarea obiectelor de artă aplicată, din metal prețios. [Sil. -vru-] /<fr. orfevre


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: orfevru
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orfevru
  • orfevrul
  • orfevru‑
plural
  • orfevri
  • orfevrii
genitiv-dativ singular
  • orfevru
  • orfevrului
plural
  • orfevri
  • orfevrilor
vocativ singular
  • orfevrule
  • orfevre
plural
  • orfevrilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orfevru

etimologie: