orfevru s. m. Creator de obiecte de artă aplicată de mare finețe, din metal prețios; (fig.) artist subtil ◊ „În traducerea liricelor lui Robert Sabatier, Tașcu Gheorghiu se dovedește același admirabil orfevru, aceeași conștiință subtil adaptabilă la dubla existență a poeziei originale pe care o tălmăcește și la Poezia pur și simplu.” R.lit. 9 V 74 p. 21 (din fr. orfèvre; DN3)