2 intrări
5 definiții
Explicative DEX
orant, ~ă [At: DN3 / Pl: ~nți, ~e / E: fr orant, it orante, lat orans, -ntis] (Liv) 1 a Care se roagă. 2 sm Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune.
ORANT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentînd persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORANT, -Ă I. adj., s. m. (cel) care se roagă, rugător. II. s. m. efigie funerară reprezentând persoana (îngropată) în genunchi. (< fr. orant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Ortografice DOOM
orant s. m., adj. m., pl. oranți; f. sg. orantă, pl. orante
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Enciclopedice
orant, -ă, oranți, -te s. m. și f. (În pictură) Personaj cu brațele ridicate în lături în semn de rugăciune, procedeu folosit în mod obișnuit în pictura paleocreștină din catacombe, unde simboliza sufletele defuncților, apoi în pictura de tradiție bizantină (de ex. „Maica Domnului orantă”, zisă și „Vlahernitissa”, pictat de obicei pe bolta pronaosului). – Di fr. orant, lat. orans, -ntis.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: MDN '08, DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M3) Surse flexiune: MDN '08, DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
orant, orantăadjectiv
- 1. Care se roagă. DNsinonime: rugător
etimologie:
- orant DN
orant, oranțisubstantiv masculin
- 1. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. DN
etimologie:
- orant DN