5 definiții pentru orant (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

orant, ~ă [At: DN3 / Pl: ~nți, ~e / E: fr orant, it orante, lat orans, -ntis] (Liv) 1 a Care se roagă. 2 sm Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune.

ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].

ORÁNT, -Ă I. adj., s. m. (cel) care se roagă, rugător. II. s. m. efigie funerară reprezentând persoana (îngropată) în genunchi. (< fr. orant)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oránt s. m., adj. m., pl. oránți; f. sg. orántă, pl. oránte


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

oránt, -ă, oranți, -te s. m. și f. (În pictură) Personaj cu brațele ridicate în lături în semn de rugăciune, procedeu folosit în mod obișnuit în pictura paleocreștină din catacombe, unde simboliza sufletele defuncților, apoi în pictura de tradiție bizantină (de ex. „Maica Domnului orantă”, zisă și „Vlahernitissa”, pictat de obicei pe bolta pronaosului). – Di fr. orant, lat. orans, -ntis.

Intrare: orant (adj.)
orant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orant
  • orantul
  • orantu‑
  • orantă
  • oranta
plural
  • oranți
  • oranții
  • orante
  • orantele
genitiv-dativ singular
  • orant
  • orantului
  • orante
  • orantei
plural
  • oranți
  • oranților
  • orante
  • orantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)