12 definiții pentru onora


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A acorda cuiva respect, considerație, stimă. Tînără persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. Au nu știu c-al nostru nume Onorat de toți e-n lume? ALECSANDRI, P. I 207. ◊ (Ironic) Ruda dumneavoastră de altfel m-a onorat cu un foc de pușcă. DUMITRIU, B. F. 38. 2. (Cu privire la.o sumă de bani, la o poliță etc.) A achita, a plăti (în termen). Onorează nota de plată.

ONORÁ vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o considerație deosebită. 2. A achita, a plăti (o datorie, o sumă de bani etc.). ♦ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].

ONORÁ vb. tr. 1. a acorda cuiva o considerație deosebită. 2. a face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. a achita, a plăti (o datorie). ◊ a remunera. (< lat. honorare, fr. honorer)

A ONORÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A înconjura cu onor; a trata cu mult respect și considerație (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu considerație de pe o poziție de superioritate (recurgând la un gest sau act care subliniază atitudinea respectivă față de inferiori). L-a ~at cu o strângere de mână. Ne ~ează cu (sau prin) prezența sa. 3) A umple de onoare; a face să se bucure de onoare. Această sinceritate vă ~ează. 4) A trata cu multă considerație; a prețui în mod deosebit. A-și ~ profesia. 5) (datorii bănești) A achita la termen. 6) fig. (obligații, angajamente etc.) A îndeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare

onorà v. 1. a cinsti, a da onoare și respect: onorați pe părinții voștri; 2. a avea multă stimă: a onora meritul, virtutea; 3. a face onoarea: el onorează patria sa; 4. a acorda ceeace se consideră ca o favoare: încrederea voastră m’onorează; 5. a se făli: el se onorează a fi amicul vostru.

*onoréz v. tr. (lat. honóro, -áre). Cinstesc, arăt cuĭva considerațiune și respect: a-țĭ onora părințiĭ, a onora virtutea. Fac onoare: oameniĭ marĭ onorează țara lor, încrederea luĭ te onorează. Acord ca o distincțiune, ca o favoare: a onora o reuniune cu prezența ta. V. refl. Am onoare, mă simt onorat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză

onorá vb., ind. prez. 1 sg. onoréz, 3 sg. și pl. onoreáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ONORÁ vb. 1. v. aprecia. 2. v. cinsti. 3. v. respecta. 4. v. achita. 5. v. retribui.

ONORA vb. 1. a aprecia, a cinsti, a considera, a prețui, a respecta, a stima, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.) 2. a cinsti. (Îl ~ această comportare.) 3. a îndeplini, a respecta, a ține, (pop.) a păzi. (Și-a ~ învoiala.) 4. a achita, a lichida, a plăti, (înv. și pop.) a număra, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a răfui, a răspunde, (grecism înv.) a exoflisi. (Și-a ~ întreaga datorie.) 5. a plăti, a remunera, a retribui. (A ~ o muncă prestată.)

Intrare: onora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • onora
  • onorare
  • onorat
  • onoratu‑
  • onorând
  • onorându‑
singular plural
  • onorea
  • onorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • onorez
(să)
  • onorez
  • onoram
  • onorai
  • onorasem
a II-a (tu)
  • onorezi
(să)
  • onorezi
  • onorai
  • onorași
  • onoraseși
a III-a (el, ea)
  • onorea
(să)
  • onoreze
  • onora
  • onoră
  • onorase
plural I (noi)
  • onorăm
(să)
  • onorăm
  • onoram
  • onorarăm
  • onoraserăm
  • onorasem
a II-a (voi)
  • onorați
(să)
  • onorați
  • onorați
  • onorarăți
  • onoraserăți
  • onoraseți
a III-a (ei, ele)
  • onorea
(să)
  • onoreze
  • onorau
  • onora
  • onoraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

onora

  • 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cinsti respecta antonime: dezonora 3 exemple
    exemple
    • Tînăra persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57.
      surse: DLRLC
    • Au nu știu c-al nostru nume Onorat de toți e-n lume? ALECSANDRI, P. I 207.
      surse: DLRLC
    • ironic Ruda dumneavoastră de altfel m-a onorat cu un foc de pușcă. DUMITRIU, B. F. 38.
      surse: DLRLC
    • 1.1. familiar A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: achita plăti un exemplu
    exemple
    • Onorează nota de plată.
      surse: DLRLC

etimologie: