2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ONĂNĂÍT, -Ă, onănăiți, -te, adj. (Reg.) Fonf. – V. onănăi.

ONĂNĂÍT, -Ă, onănăiți, -te, adj. (Reg.) Fonf. – V. onănăi.

onănăit, ~ă a [At: STANCU, D. 427 / Pl: ~iți, ~e / E: onănăi] (Reg) Care vorbește pe nas Si: fonf.

ONĂNĂÍT, -Ă, onănăiți, -te, adj. (Regional) Fonf. (Substantivat) Mama se gîndește să-l însoare pe frate-meu Ion cu o fată din vecini... cu onănăita. STANCU, D. 427.

ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică.

ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică.

onănăi vi [At: CV 1951 nr 11, 37 / Pzi: onănăi / E: fo] (Reg) A fonfăi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie

onănăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. onănăiésc, 3 sg. onănăiéște / onănăie imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. onănăiáscă

Intrare: onănăit
onănăit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onănăit
  • onănăitul
  • onănăitu‑
  • onănăi
  • onănăita
plural
  • onănăiți
  • onănăiții
  • onănăite
  • onănăitele
genitiv-dativ singular
  • onănăit
  • onănăitului
  • onănăite
  • onănăitei
plural
  • onănăiți
  • onănăiților
  • onănăite
  • onănăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: onănăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • onănăi
  • onănăire
  • onănăit
  • onănăitu‑
  • onănăind
  • onănăindu‑
singular plural
  • onănăie
  • onănăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • onănăi
(să)
  • onănăi
  • onănăiam
  • onănăii
  • onănăisem
a II-a (tu)
  • onănăi
(să)
  • onănăi
  • onănăiai
  • onănăiși
  • onănăiseși
a III-a (el, ea)
  • onănăie
(să)
  • onănăie
  • onănăia
  • onănăi
  • onănăise
plural I (noi)
  • onănăim
(să)
  • onănăim
  • onănăiam
  • onănăirăm
  • onănăiserăm
  • onănăisem
a II-a (voi)
  • onănăiți
(să)
  • onănăiți
  • onănăiați
  • onănăirăți
  • onănăiserăți
  • onănăiseți
a III-a (ei, ele)
  • onănăie
(să)
  • onănăie
  • onănăiau
  • onănăi
  • onănăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • onănăi
  • onănăire
  • onănăit
  • onănăitu‑
  • onănăind
  • onănăindu‑
singular plural
  • onănăiește
  • onănăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • onănăiesc
(să)
  • onănăiesc
  • onănăiam
  • onănăii
  • onănăisem
a II-a (tu)
  • onănăiești
(să)
  • onănăiești
  • onănăiai
  • onănăiși
  • onănăiseși
a III-a (el, ea)
  • onănăiește
(să)
  • onănăiască
  • onănăia
  • onănăi
  • onănăise
plural I (noi)
  • onănăim
(să)
  • onănăim
  • onănăiam
  • onănăirăm
  • onănăiserăm
  • onănăisem
a II-a (voi)
  • onănăiți
(să)
  • onănăiți
  • onănăiați
  • onănăirăți
  • onănăiserăți
  • onănăiseți
a III-a (ei, ele)
  • onănăiesc
(să)
  • onănăiască
  • onănăiau
  • onănăi
  • onănăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

onănăit

etimologie:

  • vezi onănăi
    surse: DEX '98 DEX '09

onănăi

etimologie: