11 definiții pentru fonf


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fonf, foanfă [At: EMINESCU P. 247 / V: fomf / Pl: ~i. foanfe / E: fo] (Pfm) 1-2 smf, a (Persoană) care pronunță nazal Si: fonfăit2 (2-3), fârnâit2 (1-2). fornăit2 (1-2) 3 s (Înv; prt; d. pronunție; îe) À la ~é Cu aere pretențioase de distincție (imitând pronunția franțuzească). 4-5 smf, a (Persoană) care pronunță cu dificultate. 6 smf Neghiob.

FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit2, fornăit2. – Formație onomatopeică.

FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit2, fornăit2. – Formație onomatopeică.

FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; fonfăit, fîrnîit. Prea mult nu se înțelegea ce spune, că era fonf de-a binelea. CAMIL PETRESCU, O. I 231.

FONF foánfă (fonfi, foánfe) și substantival (despre persoane) Care vorbește pe nas; care pronunță cuvintele nazal. /Onomat.

fonf, foánfă adj. (imit., ca și fofolog). Care nu poate vorbi (fiind-că ĭ-aŭ căzut dințiĭ orĭ din altă cauză), prost, idiot.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

fonf adj. m., pl. fónfi; f. sg. foánfă, pl. foánfe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FONF adj., s. fârnâit, fonfăit, fornăit, (reg.) mohnăit. (Un om ~.)

FONF adj., s. fîrnîit, fonfăit, fornăit, (reg.) mohnăit. (Un om ~.)

Intrare: fonf
fonf adjectiv
adjectiv (A28)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fonf
  • fonful
  • fonfu‑
  • foanfă
  • foanfa
plural
  • fonfi
  • fonfii
  • foanfe
  • foanfele
genitiv-dativ singular
  • fonf
  • fonfului
  • foanfe
  • foanfei
plural
  • fonfi
  • fonfilor
  • foanfe
  • foanfelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)