omilie sf [At: (a. 1775) GCR II, 108/40 / P: ~li-e / V: (reg) omel~ / A și: omilie / Pl: ~ii / E: ngr ὀμιλία] Cuvântare bisericească Si: predică.

OMILIE, omilii, s. f. Cuvîntare bisericească, predică. Unde ai rămas?... – La omilia despre ciumă. Aici! – zise el, arătînd locul în carte. SLAVICI, N. I 262.

omilie f. cuvântare bisericească despre coprinsul sfintei Scripturi.

*omilíe f. (vgr. ῾omilia, lat. homilia). Discurs bisericesc, predică, cazanie.

omelie sf vz omilie

omilie s. f., art. omilia, g.-d. art. omiliei; pl. omilii, art. omiliile (desp. -li-i-)

omilie s. f., art. omilia, g.-d. art. omiliei; pl. omilii, art. omiliile

omilie s. f., art. omilia, g.-d. art. omiliei; pl. omilii, art. omiliile

omilie, -liei gen. a.

omilie (omilii), s. f. – Predică. – Mr. omilie. Mgr. ỏμιλία (sec. XVIII). – Der. omiliar, s. n. (carte de predici).

OMILIE (< gr. homilia, relații familiare) Specie a elocinței de amvon, predică (sinonim cu cazanie), omilia constă în explicarea unei epistole, a evangheliei zilei, a unui pasaj din cărțile religioase și care pare-se a fi constituit forma primitivă a elocinței de amvon. Acest gen de elocință a fost ilustrat de mitropoliții Grigore Țamblac (secolul al XV-Iea) și Antim Ivireanu în Didahiile sale, el deschizînd drumul genului retoric în cultura noastră. Termenul omiletică, derivat de la omilie, apărut în cultura europeană a secolului al XVIII-lea, denumește acea artă a elocinței sacre.

OMILÍE (< ngr.) s. f. Cea mai veche formă de predică bisericească, prin care se explicau și se interpretau pe înțelesul tuturor pasaje din „Noul Testament”. Modele ale genului sunt considerate o. ale lui Ioan Hrisostom. Primele traduceri de o. au fost făcute pe teritoriul românesc de Coresi („Tâlcul evangheliilor”, 1567-1568 și „Evanghelie cu învățătură”, 1581). Sin. cazanie, predică.

OMILIE s. v. cazanie.

OMILIE s. (BIS.) cazanie, cuvînt, predică, (înv.) chiriacodromion, didahie, poucenie, predicare, predicație, propovedanie, carte cu învățătură.