OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

amag sn [At: CHEST. V, 167/34 / E: nct] (Bot; reg; ned) Plantă care crește pe marginea râurilor și care produce oilor care o pasc umflarea stomacului Cf omag.

homeag sn vz omeag

omac² s vz omag

omag sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) homeag, ~ac, omeac, omeag, omeagă sf / E: slv омѣгъ] 1-4 Plante erbacee otrăvitoare, din familia ranunculaceelor, cu frunzele spintecate și cu florile albastre, mai rar albe, purpurii sau galbene, care crește prin păduri și regiunile de munte și al cărei rizom se utilizează în farmacologie Si: mărul-lupului, mierea-ursului, (reg) omăgiță (1-4) (Aconitum napellus, cernuum, moldavicum și variegatum). 5 (Reg) Boală la oi care provine din păscutul ierbii amestecată cu omag (1-4) Si: (reg) omăgiță (5). 6 (Reg) Otravă. 7 (Reg; în limbajul ciobanilor) Creolină. 8 (Bot; reg) Oman (Inula helenium). 9 (Bot; reg) Orbalț (Actaea spicata).

omagiu sn [At: ȘINCAI, HR. I, 354/33 / V: (iuz) homaghium, homagi, ~aj / Pl: ~ii și (iuz) ~ri, ~age / E: lat homagium, it omaggio, fr hommage] 1 (În feudalism) Jurământ de credință și de supunere al unui vasal către suzeranul său. 2 Manifestare prin cuvinte, gesturi etc. a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva Si: prinos.

omaj sn vz omagiu

omeac^[1] s vz omag corectat(ă)

omeag s vz omag

omeagă sf vz omag

umag s vz omag

OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

OMAG s. m. Plantă erbacee otrăvitoare, din familia ranunculaceelor, cu frunzele spintecate și cu flori albastre (rar albe sau purpurii); este întrebuințată în medicină ca diuretic și calmant în afecțiunile reumatice (Aconitum napellus). Sarcasm... mai rece decît omătul, mai tăios decît oțelid, mai înveninat decît omagul. M. I. CARAGIALE, C. 84. Mănînc frunze și surcele și cînt codrului cu jăle; Măninc frunze și omag Și cînt codrului cu drag. ȘEZ. I 290.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva. Din iarbă rupse un mac roșu de cîmp Și-l puse, ca omagiu, pe-un panou. D. BOTEZ, F. S. 41. Se disputau care de care să-i aducă mai multe omagii. BOLINTINEANU, O. 417. Simt o plăcută datorie a-ți prezenta aici omagiile mele de autor. ALECSANDRI, T. II 54. Omagiile mele, formulă ceremonioasă de salut, v. respect. 2. (în orînduirea feudală) Ceremonie de închinare care cuprindea jurămîntul de credință și supunere al unui vasal către suveranul său. – Pl. și: (învechit) omage (ALECSANDRI, T. 1308), omagiuri (ALEXANDRESCU, M. 189).

OMAGIU s.n. 1. Jurămînt de credință făcut de un vasal seniorului său; raport dintre vasal și senior; supunere către suzeran. 2. Semn de respect, de admirație pentru cineva. [Pron. -giu, pl. -ii, var. omaj s.n. / < lat. homagium, it. omaggio, cf. fr. hommage].

OMAJ s.n. v. omagiu.

OMAGIU s. n. 1. (în evul mediu) jurământ de credință și de supunere făcut de un vasal către suzeranul său. 2. manifestare a credinței, respectului, admirației față de cineva. (< lat. homagium, it. omaggio, fr. hommage)

OMAG ~gi m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, viguroasă, cu frunze divizate și cu flori dispuse în inflorescențe dense terminale. /<sl. omĕgu

OMAGIU ~i n. 1) Donație oferită în semn de respect sau admirație față de cineva; prinos; ofrandă. ◊ ~ile mele formulă de salut reverențios. ~ din partea autorului formulă de dedicație a unei cărți. 2) ist. Jurământ de devotament al unui vasal față de suveranul său. [Sil. -giu] /<it. ommagio, fr. hommage

omagiu n. 1. îndatorirea vasalului către suzeranul său; 2. fig. supunere, respect: a prezenta omagiile sale; 3. dar respectuos, ofrandă: omagiu de recunoștință (= fr. hommage).

omeag n. numele popular al aconitului: rădăcina și frunzele de omeag se întrebuințează în medicină spre a combate nevralgiile, tusea, etc.; cu omeag otrăvește românul câinii cei răi. [Rut. OMEG].

omág, V. omeag.

*omágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. hommage, d. mlat. hominaticum, de unde s’a făcut *omnage, ommage, scris azĭ cu h fiindcă vine d. lat. homo, om. V. omenie). Obligațiunea vasaluluĭ față de suzeranu luĭ. Fig. Respect, venerațiune: omagiŭ virtuțiĭ. Dar respectuos, prinos: a face cuĭva omagiu uneĭ cărțĭ saŭ omagiŭ cu o carte. A prezenta cuĭva omagiile tăle, a-ĭ prezenta salutărĭ, complimente și alte expresiunĭ de politeță.

omeág m., pl. omegĭ (vsl. omĭegŭ, ucigător de lupĭ saŭ de cînĭ; rus. ómeg și omég, cucută). Aconit, toaĭe, o plantă ranunculacee veninoasă cu maĭ multe varietățĭ (sconitum). Rădăcina și frunzele de aconitum napellus se întrebuințează ca diuretice, contra reŭmatizmuluĭ, nevralgiilor, tusiĭ și altor boale. Cu omeag otrăvește poporu cîniĭ. – Și omág, pl. tot omegĭ.

omag s. m.

omagiu s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (desp. -gi-i-)

omag s. m.

omagiu [giu pron. gĭu] s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (-gi-i-)

omag s. m.

omagiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (sil. -gi-i-)

omagiu

omagiu, -gii.

omagiu (omagii), s. n. – Manifestare de respect; prinos, ofrandă. It. omaggio. – Der. omagia, vb. (a aduce omagiu); omagial, adj. (de omagiu).

omeag (-egi), s. m. – Plantă (Aconitum napellus). – Var. omag. Sl. omegu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 227; Byhan 323; Conev 43), cf. slov. omej, pol. omięg, rus. omeg.

ACONITUM L. OMAG DE GRĂDINĂ, fam. Ranunculaceae. Gen originar din regiunile muntoase ale emisferei nordice, cca 35 specii, erbacee, vivace, otrăvitoare. Flori hermafrodite (sepala superioară sub formă de coif acoperă 2 petale nectarifere, toate sepalele colorate, stamine numeroase), variază de la alb la roșu, unicolore sau bicolore, lung-pedunculate, în raceme sau panicule. Frunze alterne dispuse în verticil, mai rar radicale, adînc-divizate. Fruct, 3-5 folicule.

omagiu, omagii s. n. (pub., peior.) lucrare sau manifestare pseudoartistică de preamărire a familiei Ceaușescu.

OMAG s. (BOT.; Aconitum) (reg.) mărul-lupului, mierea-ursului, (Mold., Bucov. și Transilv.) toaie.

OMAG s. v. sănișoară.

OMAGIU s. v. glorie.

OMAG s. (BOT.; Aconitum) (reg.) mărul-lupului, mierea-ursului, (Mold., Bucov. și Transilv.) toaie.

omag s. v. SĂNIȘOARĂ.

OMAGIU s. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor patriei.)

omeag s.n (reg.) plantă ale cărei rădăcini și frunze se folosesc în medicină; aconit.