OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

homeag sn vz omeag

omac² s vz omag

omag sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) homeag, ~ac, omeac, omeag, omeagă sf / E: slv омѣгъ] 1-4 Plante erbacee otrăvitoare, din familia ranunculaceelor, cu frunzele spintecate și cu florile albastre, mai rar albe, purpurii sau galbene, care crește prin păduri și regiunile de munte și al cărei rizom se utilizează în farmacologie Si: mărul-lupului, mierea-ursului, (reg) omăgiță (1-4) (Aconitum napellus, cernuum, moldavicum și variegatum). 5 (Reg) Boală la oi care provine din păscutul ierbii amestecată cu omag (1-4) Si: (reg) omăgiță (5). 6 (Reg) Otravă. 7 (Reg; în limbajul ciobanilor) Creolină. 8 (Bot; reg) Oman (Inula helenium). 9 (Bot; reg) Orbalț (Actaea spicata).

omagiu sn [At: ȘINCAI, HR. I, 354/33 / V: (iuz) homaghium, homagi, ~aj / Pl: ~ii și (iuz) ~ri, ~age / E: lat homagium, it omaggio, fr hommage] 1 (În feudalism) Jurământ de credință și de supunere al unui vasal către suzeranul său. 2 Manifestare prin cuvinte, gesturi etc. a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva Si: prinos.

omaj sn vz omagiu

omeac^[1] s vz omag corectat(ă)

omeag s vz omag

omeagă sf vz omag

umag s vz omag

OMAG, OMEAG, OMAC sbst. 🌿 Plantă veninoasă cu frunzele de un verde închis și lucitoare, cu flori albastre, rar albe sau purpurii; întrebuințată în medicină ca diuretic și calmant în afecțiunile reumatice; poporul se servește de ea pentru a otrăvi cîinii cei răi; numită și „toaie” (Aconitum napellus) (🖼 3430) [v. rus. omĕgŭ].

*OMAGIU (pl. -gii) sn. 1 Promisiunea de credință și de devotament ce o făcea vasalul către seniorul său ¶ 2 Ⓕ Închinăciune, semn de respect, de venerațiune, de supunere ¶ 3 Prinos, dar respectuos, ofrandă [fr. homage].

OMEAG 👉 OMAG.

OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

OMAG s. m. Plantă erbacee otrăvitoare, din familia ranunculaceelor, cu frunzele spintecate și cu flori albastre (rar albe sau purpurii); este întrebuințată în medicină ca diuretic și calmant în afecțiunile reumatice (Aconitum napellus). Sarcasm... mai rece decît omătul, mai tăios decît oțelid, mai înveninat decît omagul. M. I. CARAGIALE, C. 84. Mănînc frunze și surcele și cînt codrului cu jăle; Măninc frunze și omag Și cînt codrului cu drag. ȘEZ. I 290.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva. Din iarbă rupse un mac roșu de cîmp Și-l puse, ca omagiu, pe-un panou. D. BOTEZ, F. S. 41. Se disputau care de care să-i aducă mai multe omagii. BOLINTINEANU, O. 417. Simt o plăcută datorie a-ți prezenta aici omagiile mele de autor. ALECSANDRI, T. II 54. Omagiile mele, formulă ceremonioasă de salut, v. respect. 2. (în orînduirea feudală) Ceremonie de închinare care cuprindea jurămîntul de credință și supunere al unui vasal către suveranul său. – Pl. și: (învechit) omage (ALECSANDRI, T. 1308), omagiuri (ALEXANDRESCU, M. 189).

OMAGIU s.n. 1. Jurămînt de credință făcut de un vasal seniorului său; raport dintre vasal și senior; supunere către suzeran. 2. Semn de respect, de admirație pentru cineva. [Pron. -giu, pl. -ii, var. omaj s.n. / < lat. homagium, it. omaggio, cf. fr. hommage].

OMAJ s.n. v. omagiu.

OMAGIU s. n. 1. (în evul mediu) jurământ de credință și de supunere făcut de un vasal către suzeranul său. 2. manifestare a credinței, respectului, admirației față de cineva. (< lat. homagium, it. omaggio, fr. hommage)

OMAG ~gi m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, viguroasă, cu frunze divizate și cu flori dispuse în inflorescențe dense terminale. /<sl. omĕgu

OMAGIU ~i n. 1) Donație oferită în semn de respect sau admirație față de cineva; prinos; ofrandă. ◊ ~ile mele formulă de salut reverențios. ~ din partea autorului formulă de dedicație a unei cărți. 2) ist. Jurământ de devotament al unui vasal față de suveranul său. [Sil. -giu] /<it. ommagio, fr. hommage

omagiu n. 1. îndatorirea vasalului către suzeranul său; 2. fig. supunere, respect: a prezenta omagiile sale; 3. dar respectuos, ofrandă: omagiu de recunoștință (= fr. hommage).

omeag n. numele popular al aconitului: rădăcina și frunzele de omeag se întrebuințează în medicină spre a combate nevralgiile, tusea, etc.; cu omeag otrăvește românul câinii cei răi. [Rut. OMEG].

omág, V. omeag.

*omágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. hommage, d. mlat. hominaticum, de unde s’a făcut *omnage, ommage, scris azĭ cu h fiindcă vine d. lat. homo, om. V. omenie). Obligațiunea vasaluluĭ față de suzeranu luĭ. Fig. Respect, venerațiune: omagiŭ virtuțiĭ. Dar respectuos, prinos: a face cuĭva omagiu uneĭ cărțĭ saŭ omagiŭ cu o carte. A prezenta cuĭva omagiile tăle, a-ĭ prezenta salutărĭ, complimente și alte expresiunĭ de politeță.

omeág m., pl. omegĭ (vsl. omĭegŭ, ucigător de lupĭ saŭ de cînĭ; rus. ómeg și omég, cucută). Aconit, toaĭe, o plantă ranunculacee veninoasă cu maĭ multe varietățĭ (sconitum). Rădăcina și frunzele de aconitum napellus se întrebuințează ca diuretice, contra reŭmatizmuluĭ, nevralgiilor, tusiĭ și altor boale. Cu omeag otrăvește poporu cîniĭ. – Și omág, pl. tot omegĭ.

omag s. m.

omagiu s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (desp. -gi-i-)

omag s. m.

omagiu [giu pron. gĭu] s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (-gi-i-)

omag s. m.

omagiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (sil. -gi-i-)

omagiu

omagiu, -gii.

omagiu (omagii), s. n. – Manifestare de respect; prinos, ofrandă. It. omaggio. – Der. omagia, vb. (a aduce omagiu); omagial, adj. (de omagiu).

omeag (-egi), s. m. – Plantă (Aconitum napellus). – Var. omag. Sl. omegu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 227; Byhan 323; Conev 43), cf. slov. omej, pol. omięg, rus. omeg.

omagiu CADE și, după el, Scriban și DLRM, explică acest cuvînt prin fr. hommage, desigur numai din deprinderea de a se referi totdeauna la franceză, căci italiana are și ea pe omaggio. Dacă e adevărat că uneori nu avem cum ști din care limbă apuseană vine un împrumut, în cazul acesta avem semne clare că punctul de plecare este italiana. Cu foarte rare excepții, forma sufixului este -aj, ceea, ce arată că cuvintele vin din franțuzește, sau cel puțin au fost refăcute după model franțuzesc (aliaj, bagaj, curaj, garaj, viraj etc.). Forma cu -agiu a rămas numai acolo unde formația era alta decât fr. -age < lat. -aticum (adagiu, contagiu, naufragiu, sufragiu, care au încă în latinește terminația -agium ; vezi și G. Ciompec, SMFC, I (1959), p. 53) sau unde atmosfera italiană a sprijinit puternic forma cu -agiu (mesagiu, vezi mesager, peisagiu, personagiu, toate, de altfel, înlocuite în cele din urmă de forme cu -aj). Singura excepție o constituie ravagii, de origine franceză și totuși păstrat cu g, dar folosit numai la plural. Mai puternică este influența italiană la cuvintele cu -egiu (<it. -eggio : arpegiu, cortegiu, solfegiu, în timp ce singur manej reproduce forma franceză, venită eventual prin intermediu rusesc). O a doua obiecție față de etimologia prin franțuzește : de obicei în împrumuturile din franțuzește se păstrează sau mai bine-zis se introduce în pronunțare h. Cuvintele indiscutabil franțuzești ca harnașament, harpon, hașura, haveză, hotel, hughenot, huilă, husă se pronunță toate cu h. Am trecut în revistă, după DLRM, cuvintele romînești care încep cu o și n-am găsit nici un exemplu de cuvînt autentic franțuzesc începător cu h, cu excepția lui oboi (dar cf. it. oboe, germ. Oboe, bg. обой, gr. ὄμποε, care seamănă mai bine cu forma romînească decît cea franceză ; în nemțește cuvîntul vine din italienește ; de ce în romînește n-ar fi la fel ?). Olandă vine din grecește (vezi p. 14). Deci dacă omagiu era din franțuzește, s-ar fi pronunțat cu h.

ACONITUM L. OMAG DE GRĂDINĂ, fam. Ranunculaceae. Gen originar din regiunile muntoase ale emisferei nordice, cca 35 specii, erbacee, vivace, otrăvitoare. Flori hermafrodite (sepala superioară sub formă de coif acoperă 2 petale nectarifere, toate sepalele colorate, stamine numeroase), variază de la alb la roșu, unicolore sau bicolore, lung-pedunculate, în raceme sau panicule. Frunze alterne dispuse în verticil, mai rar radicale, adînc-divizate. Fruct, 3-5 folicule.

omagiu, omagii s. n. (pub., peior.) lucrare sau manifestare pseudoartistică de preamărire a familiei Ceaușescu.

OMAG s. (BOT.; Aconitum) (reg.) mărul-lupului, mierea-ursului, (Mold., Bucov. și Transilv.) toaie.

OMAG s. v. sănișoară.

OMAGIU s. v. glorie.

OMAG s. (BOT.; Aconitum) (reg.) mărul-lupului, mierea-ursului, (Mold., Bucov. și Transilv.) toaie.

omag s. v. SĂNIȘOARĂ.

OMAGIU s. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor patriei.)

omeag s.n (reg.) plantă ale cărei rădăcini și frunze se folosesc în medicină; aconit.