OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

omagiu sn [At: ȘINCAI, HR. I, 354/33 / V: (iuz) homaghium, homagi, ~aj / Pl: ~ii și (iuz) ~ri, ~age / E: lat homagium, it omaggio, fr hommage] 1 (În feudalism) Jurământ de credință și de supunere al unui vasal către suzeranul său. 2 Manifestare prin cuvinte, gesturi etc. a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva Si: prinos.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva. Din iarbă rupse un mac roșu de cîmp Și-l puse, ca omagiu, pe-un panou. D. BOTEZ, F. S. 41. Se disputau care de care să-i aducă mai multe omagii. BOLINTINEANU, O. 417. Simt o plăcută datorie a-ți prezenta aici omagiile mele de autor. ALECSANDRI, T. II 54. Omagiile mele, formulă ceremonioasă de salut, v. respect. 2. (în orînduirea feudală) Ceremonie de închinare care cuprindea jurămîntul de credință și supunere al unui vasal către suveranul său. – Pl. și: (învechit) omage (ALECSANDRI, T. 1308), omagiuri (ALEXANDRESCU, M. 189).

OMAGIU s.n. 1. Jurămînt de credință făcut de un vasal seniorului său; raport dintre vasal și senior; supunere către suzeran. 2. Semn de respect, de admirație pentru cineva. [Pron. -giu, pl. -ii, var. omaj s.n. / < lat. homagium, it. omaggio, cf. fr. hommage].

OMAGIU s. n. 1. (în evul mediu) jurământ de credință și de supunere făcut de un vasal către suzeranul său. 2. manifestare a credinței, respectului, admirației față de cineva. (< lat. homagium, it. omaggio, fr. hommage)

OMAGIU ~i n. 1) Donație oferită în semn de respect sau admirație față de cineva; prinos; ofrandă. ◊ ~ile mele formulă de salut reverențios. ~ din partea autorului formulă de dedicație a unei cărți. 2) ist. Jurământ de devotament al unui vasal față de suveranul său. [Sil. -giu] /<it. ommagio, fr. hommage

omagiu n. 1. îndatorirea vasalului către suzeranul său; 2. fig. supunere, respect: a prezenta omagiile sale; 3. dar respectuos, ofrandă: omagiu de recunoștință (= fr. hommage).

*omágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. hommage, d. mlat. hominaticum, de unde s’a făcut *omnage, ommage, scris azĭ cu h fiindcă vine d. lat. homo, om. V. omenie). Obligațiunea vasaluluĭ față de suzeranu luĭ. Fig. Respect, venerațiune: omagiŭ virtuțiĭ. Dar respectuos, prinos: a face cuĭva omagiu uneĭ cărțĭ saŭ omagiŭ cu o carte. A prezenta cuĭva omagiile tăle, a-ĭ prezenta salutărĭ, complimente și alte expresiunĭ de politeță.

omaj sn vz omagiu

OMAJ s.n. v. omagiu.

omagiu s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (desp. -gi-i-)

omagiu [giu pron. gĭu] s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (-gi-i-)

omagiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (sil. -gi-i-)

omagiu

omagiu, -gii.

OMAGIU s. v. glorie.

OMAGIU s. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor patriei.)

omagiu (omagii), s. n. – Manifestare de respect; prinos, ofrandă. It. omaggio. – Der. omagia, vb. (a aduce omagiu); omagial, adj. (de omagiu).

omagiu, omagii s. n. (pub., peior.) lucrare sau manifestare pseudoartistică de preamărire a familiei Ceaușescu.