olărit³, ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~iți, ~e / E: olări] 1 (Reg; d. bușteni) Rotunjit la capete. 2 (Îvr) Scobit. 3 (Îvr) Cu crăpături.

olărit¹ sn [At: DER / Pl: ~uri / E: olări] Rotunjire a capetelor buștenilor tăiați, pentru a fî transportați mai ușor Si: olăritură.

olărit² sn [At: LB / Pl: ~uri / E: olar] Meserie a olarului (1) Si: olărie¹ (1).

OLĂRIT, olărituri, s. n. 1. Meșteșugul olarului; olărie. 2. Rotunjirea capătului gros al unui buștean prin cioplire pentru a putea fi mai ușor transportat prin tîrîre sau alunecare.

OLĂRIT n. 1) Tehnica confecționării oalelor și a altor obiecte din argilă arsă. 2) Meseria de olar. /olar + suf. ~it

olări [At: REV. CRIT. IV, 145 / Pzi: ~resc / E: oală] 1 vt A rotunji puțin la capete buștenii tăiați, pentru a-i transporta mai ușor. 2 vr (Trs; d. butucii roților de car) A se lărgi.

olărit s. n.

olărit s. n.

olărit s. n.

OLĂRÍT¹ (< olar) s. n. Meșteșugul de a produce diferite obiecte (oale, străchini, cahle, figurine etc.) din pământ ars; olărie (1). Cunoscut încă din Neolitic; olarii confecționau vase cu destinații foarte diverse (de uz, de cult sau rituale, decorative etc.), ceea ce a determinat o mare varietate de tipuri și categorii. În funcție de tehnica realizării se disting o. modelat (pe roată) și turnat; în funcție de ardere sunt unele vase arse fără oxigen (ceramica neagră) și oxidant (ceramica roșie), iar în funcție de glazură, pot și mate sau glazurate; unele au lustru, altele sunt gravate. V. și oală.

OLĂRÍT² (< olări, reg. „a rotunji buștenii”) s. n. (SILV.) Teșirea capătului buștenilor în exploatările forestiere, pentru a se ușura scoaterea lemnului prin târâre.

OLĂRIT s. 1. olărie. (Se ocupă cu ~ul.) 2. (SILV.) șpronțuit. (~ul unui buștean.)

OLĂRIT s. 1. olărie. (Se ocupă cu ~.) 2. (SILV.) șpronțuit. (~ unui buștean.)

OLĂRI vb. (SILV.) a teși, (reg.) a buza, a ciuli, a oli, a rosti, a șpronța, a tivi. (A ~ capătul unui buștean.)

OLĂRI vb. (SILV.) a teși, (reg.) a buza, a ciuli, a oli, a rosti, a șpronța, a tivi. (A ~ capătul unui buștean.)

OLĂRIT¹ s. n. Acțiunea de a olări (1) și rezultatul ei. cf. der. – v. olări.

OLĂRIT³, -Ă adj. 1. (Regional, despre bușteni) Rotunjit la capete, cf. olări (1). Trunchiurile de arbori care urmează a fi transportate trebuie să aibă capetele rotunjite (olărite) în așa fel ca să evite oprirea și îngrămădirea acestora in timpul alunecării la vale. prev. ACCiD. 37, cf. ALR sn ii h 615. 2. (Învechit, rar) Scobit, gol; cu crăpături. cf. olări (2). cf. BARCIANU. – pl.: olăriți, -te. – v. olări.

OLĂRIT² s. n. Meșteșugul olarului (I); olărie¹ (1). cf. lb, barcianu, alexi, w. Asupra tehnicii olăritului prea puține date avem. pamfile, i. c. 388. – De la olar.

OLĂRI vb. IV. 1. Tranz. A rotunji puțin buștenii la capete ca să lunece mai ușor pe uluc sau ca să poată fi tîrîți mai ușor pe pămînt la scoaterea lor din pădure; (regional) a oli. cf. der. Butucii n-au fost bine olăriți, căci s-au așchiet pînă la gura ulucului. com. din piatra neamț, cf. com. din capu codrului – gura humorului. Îl olăreșt'e la capet’e, taie frumos rǫtă ca o uǫlă. alr sn ii h 615/260, cf. ARVINTE, TERM. 157. 2. Refl. (Prin vestul Transilv., despre butucii roților de car) A se lărgi. cf. rev. crit. iv, 145. – prez. ind.: olăresc. – v. oală.