olărit¹ sn [At: DER / Pl: ~uri / E: olări] Rotunjire a capetelor buștenilor tăiați, pentru a fî transportați mai ușor Si: olăritură.

olărit² sn [At: LB / Pl: ~uri / E: olar] Meserie a olarului (1) Si: olărie¹ (1).

OLĂRIT, olărituri, s. n. 1. Meșteșugul olarului; olărie. 2. Rotunjirea capătului gros al unui buștean prin cioplire pentru a putea fi mai ușor transportat prin tîrîre sau alunecare.

OLĂRIT n. 1) Tehnica confecționării oalelor și a altor obiecte din argilă arsă. 2) Meseria de olar. /olar + suf. ~it

olărit s. n.

olărit s. n.

olărit s. n.

OLĂRIT s. 1. olărie. (Se ocupă cu ~ul.) 2. (SILV.) șpronțuit. (~ul unui buștean.)

OLĂRIT s. 1. olărie. (Se ocupă cu ~.) 2. (SILV.) șpronțuit. (~ unui buștean.)

OLĂRÍT¹ (< olar) s. n. Meșteșugul de a produce diferite obiecte (oale, străchini, cahle, figurine etc.) din pământ ars; olărie (1). Cunoscut încă din Neolitic; olarii confecționau vase cu destinații foarte diverse (de uz, de cult sau rituale, decorative etc.), ceea ce a determinat o mare varietate de tipuri și categorii. În funcție de tehnica realizării se disting o. modelat (pe roată) și turnat; în funcție de ardere sunt unele vase arse fără oxigen (ceramica neagră) și oxidant (ceramica roșie), iar în funcție de glazură, pot și mate sau glazurate; unele au lustru, altele sunt gravate. V. și oală.

OLĂRÍT² (< olări, reg. „a rotunji buștenii”) s. n. (SILV.) Teșirea capătului buștenilor în exploatările forestiere, pentru a se ușura scoaterea lemnului prin târâre.