OLĂRIT³, -Ă adj. 1. (Regional, despre bușteni) Rotunjit la capete, cf. olări (1). Trunchiurile de arbori care urmează a fi transportate trebuie să aibă capetele rotunjite (olărite) în așa fel ca să evite oprirea și îngrămădirea acestora in timpul alunecării la vale. prev. ACCiD. 37, cf. ALR sn ii h 615. 2. (Învechit, rar) Scobit, gol; cu crăpături. cf. olări (2). cf. BARCIANU. – pl.: olăriți, -te. – v. olări.

OLĂRIT² s. n. Meșteșugul olarului (I); olărie¹ (1). cf. lb, barcianu, alexi, w. Asupra tehnicii olăritului prea puține date avem. pamfile, i. c. 388. – De la olar.