2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa.

OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa.

ocupare sf [At: POLIZU / Pl: ~pări / E: ocupa] 1 Cucerire. 2 Deținere a unui loc, a unui spațiu. 3 (Înv) Ocupație (5).

OCUPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) ocupa; (învechit) ocupație; preocupare. Necazurile ce am nu-mi lasă capul liber pentru ocupări literare. ALECSANDRI, S. 116. Chiar astăzi ocuparea sa este de a vizita școala publică și spitalul. NEGRUZZI, S. I 313.

OCUPÁRE s.f. Acțiunea de a ocupa și rezultatul ei; luare în stăpânire. [< ocupa].

OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.

ocupa [At: CALENDARIU (1794), 35/18 / V: (iuz; css) ~risi / Pzi: ocup, (înv) ~pez / E: fr occuper, lat occupare] 1 vt (C. i. un teritoriu, un oraș etc.) A lua în stăpânire cu forța armată Si: a cuceri, (înv) a cuprinde. 2 vt (C. i. un spațiu locativ) A se instala. 3 vt (C. i. un loc într-o ierarhie) A se situa. 4 vt (C. i. un post, o funcție) A lua în primire. 5 vt (C. i. un post, o funcție) A deține. 6 vt A lua în stăpânire un teren, o suprafață. 7 vt A se întinde pe o anumită suprafață. 8 vt (Trs; îe) A ~ loc A se așeza. 9 vt (Îae) A sta. 10 vt (C. i. un loc în tren, la teatru etc) A rezerva. 11-12 vr (Udp „cu”, rar „de”) (A lucra sau) a studia într-un anumit domeniu. 13 vr (Udp „de”) A se interesa. 14 vt (Înv) A preocupa.

OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.

OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. (Cu privire la un teritoriu, un oraș etc.) A pune stăpînire, a lua în stăpînire cu forța armată, a cuceri. Streine armii țara noastră ocupară. ALEXANDRESCU, P. 157. A cuprinde, a umple (un loc, o porțiune din spațiu). Întotdeauna vei ocupa mijlocul trotuarului din fața magazinului. SAHIA, N. 102. ♦ A reține; a păstra. Ocupă-mi un loc în tren. A lua în stăpînire, în posesiune. Acei puțini impiegați ce nu se îndurau a se dezlipi de canțelaria lor, de frică că-și vor găsi locul ocupat de alții, mai rămăseseră. NEGRUZZI, S. I 291. ♦ A deține. Tot romînul a avut dreptul a se face proprietar de pămînt și a ocupa slujbele statului. BĂLCESCU, O. II 14. II. Refl. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se îndeletnici cu ceva, a lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație, profesie. Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Cronicarii... s-au ocupat cu descrierea faptelor istorice. ALECSANDRI, S. 25. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se consacra unei preocupări temporare. Se ocupă de probleme de teatru.Tranz. (Învechit) A preocupa, a absorbi. Împrejurarea care a ocupat pe emigranții noștri... a fost acuzațiunea căzută asupra lui Bolliac. GHICA, A. 624. Aceste pregătiri m-au ocupat pînă sara. NEGRUZZI, S. 1 7. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se interesa, a se îngriji, a avea grijă. Ai lăsa-o pe fata asta muritoare de foame dacă n-aș fi eu. Deși nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, B. F. 41. Te-ai ocupat a-mi lua note după istoricul turc Selaniki? GHICA, A. 609.- Prez. ind. și: (învechit) ocupez (NEGRUZZI, S. II 169).

OCUPÁ vb. I. I. tr. 1. A lua în stăpânire, în posesiune; a pune mâna pe..., a pune stăpânire (pe o poziție, pe o țară etc.). 2. A avea un loc, a deține un post (undeva). ♦ A locui (o casă). ♦ A stăpâni gândurile cuiva, a preocupa. II. refl. 1. A se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva, de ceva. [P.i. ocúp. / < fr. occuper, it., lat. occupare].

OCUPÁ vb. I. tr. 1. a lua în stăpânire, a cuceri cu forța armată o țară, un teritoriu. 2. a lua în primire, a deține (un post, o casă etc.) II. refl. a se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. ◊ a se interesa, a urmări îndeaproape. (< lat. occupare, fr. occuper)

A SE OCUPÁ mă ocúp intranz. 1) A-și petrece timpul de muncă sau cel liber; a se îndeletnici. ~ cu albinăritul. 2) A avea grijă; a se îngriji. ~ de un bolnav. /<lat. occupare, fr. occuper

A OCUPÁ ocúp tranz. 1) A lua în stăpânire cu forța armată; a cuceri. 2) A folosi temporar. ~ un loc în vagon. 3) A cuprinde incluzându-se ca parte integrantă (a întregului). Viile ocupă cea mai mare parte din teritoriul cultivat. 4) A deține în mod legal (într-o ierarhie). ~ un post. 5) înv. A urmări în permanență și complet; a obseda; a stăpâni; a preocupa. /<lat. occupare, fr. occuper

ocupà v. 1. a lua în posesiune, a se face stăpân pe: a ocupa o cetate inamică; 2. a ținea, a umplea un loc: gazele tind a ocupa cât mai mare spațiu; 3. a locui: a ocupa o casă întreagă; 4. a da de lucru: această uzină ocupă o sută de lucrători; 5. fig. a ținea ocupat: ea ocupă mintea mea AL.; 6. a poseda: a ocupa un post; 7. a întrebuința timpul său, a lucra: se ocupă într’una.

*ocúp, a v. tr. (fr. occuper, d. lat. óc-cupo, -áre, d. cápere, a apuca. V. încep). Mă fac stăpîn pe, ĭaŭ: dușmaniĭ ocupase malu rîuluĭ. Țin, umplu: apa ocupă tot ce e supt nivelu eĭ, această masă ocupă prea mult loc, această discusiune a ocupat toată ședința. Locuĭesc: el ocupă acest apartament. Daŭ de lucru, procur mijloace de traĭ: această meserie ocupă multă lume. Daŭ de lucru, neliniștesc, deranjez: hoțiĭ îĭ ocupă pe polițiștĭ pin continue furturĭ. Posed: a ocupa o funcțiune. Preocup, fac să cugete: această problemă l-a ocupat din tinereță. V. refl. Mă îndeletnicesc, întrebuințez timpu: a te ocupa de filologie (saŭ cu filologia).

*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ocupare s. f., g.-d. art. ocupării; pl. ocupări

ocupare s. f., g.-d. art. ocupării; pl. ocupări

ocupáre s. f., g.-d. art. ocupării; pl. ocupări

ocupa2 (a se ~) (a se îndeletnici) vb., ind. prez. 1 sg. mă ocup, 3 se ocu; conj. prez. 1 sg. să mă ocup, 3 să se ocupe; imper. 2 sg. afirm. ocupă-te; ger. ocupându-mă

ocupa1 (a ~) (a cuceri, a deține) vb., ind. prez. 1 sg. ocup, 3 ocu; conj. prez. 1 sg. să ocup, 3 să ocupe

ocupa (a ~) vb., ind. prez. 3 ocu

ocupá vb., ind. prez. 1 sg. ocúp, 3 sg. și pl. ocúpă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OCUPÁRE s. 1. v. cucerire. 2. v. subjugare.

OCUPÁRE s. v. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupație, preocupare, treabă.

OCUPARE s. 1. cucerire, luare, ocupație, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. cucerire, subjugare, supunere. (~ Galiei.)

ocupare s. v. ACTIVITATE. ÎNDELETNICIRE. LUCRU. MUNCĂ. OCUPAȚIE. PREOCUPARE. TREABĂ.

OCUPÁ vb. 1. v. cuceri. 2. v. subjuga. 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. v. deține. 5. v. îndeletnici. 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. v. căuta.

OCUPA vb. 1. a cuceri, a lua, (înv.) a cuprinde, a dobîndi, a prinde, a stăpîni. (După lupte crîncene au ~ cetatea.) 2. a cuceri, a subjuga, a supune, (pop.) a pleca, (înv.) a pobedi, a prididi, a reduce. (Au ~ multe țări; au ~ întreaga Galie.) 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. a avea, a deține. (~ funcția de...) 5. a se îndeletnici, (înv. și reg.) a se cuprinde, (înv.) a băilui, a se zăbovi. (Cu ce se ~ ?) 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. a căuta, a se interesa, a se preocupa. (Te rog să te ~ de treaba ta și să mă lași în pace!)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DE MINIMIS NON CURAT PRAETOR (lat.) pretorul nu se ocupă de treburile mărunte – Recomandare de a nu-ți irosi timpul cu preocupări minore. V. și Aquila non capit muscas.

De minimis non curat praetor (lat. „Pretorul nu se ocupă de lucruri mărunte”). Pretorul era în Roma antică magistratul care împărțea dreptatea. Și adagiul acesta latin (la început juridic) era și un sfat ca oamenii să nu vină cu fleacuri în fața justiției. În zilele noastre el este folosit de către cineva care nu vrea să judece pricini și certuri mărunte. Dar adagiul a mai căpătat cu timpul o semnificație în plus, și anume că un om ajuns la un post de seamă sau la o situație socială deosebită (considerînd că pretorul era a doua funcție înaltă în stat la Roma) nu trebuie să se ocupe de bagatele. (Vezi și: Aquila non capit muscas). IST.

Intrare: ocupare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocupare
  • ocuparea
plural
  • ocupări
  • ocupările
genitiv-dativ singular
  • ocupări
  • ocupării
plural
  • ocupări
  • ocupărilor
vocativ singular
plural
Intrare: ocupa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ocupa
  • ocupare
  • ocupat
  • ocupatu‑
  • ocupând
  • ocupându‑
singular plural
  • ocu
  • ocupați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ocup
(să)
  • ocup
  • ocupam
  • ocupai
  • ocupasem
a II-a (tu)
  • ocupi
(să)
  • ocupi
  • ocupai
  • ocupași
  • ocupaseși
a III-a (el, ea)
  • ocu
(să)
  • ocupe
  • ocupa
  • ocupă
  • ocupase
plural I (noi)
  • ocupăm
(să)
  • ocupăm
  • ocupam
  • ocuparăm
  • ocupaserăm
  • ocupasem
a II-a (voi)
  • ocupați
(să)
  • ocupați
  • ocupați
  • ocuparăți
  • ocupaserăți
  • ocupaseți
a III-a (ei, ele)
  • ocu
(să)
  • ocupe
  • ocupau
  • ocupa
  • ocupaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ocupare, ocupărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Necazurile ce am nu-mi lasă capul liber pentru ocupări literare. ALECSANDRI, S. 116. DLRLC
    • format_quote Chiar astăzi ocuparea sa este de a vizita școala publică și spitalul. NEGRUZZI, S. I 313. DLRLC
etimologie:
  • vezi ocupa DEX '09 DEX '98 DN

ocupa, ocupverb

  • 1. tranzitiv A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: cuceri
    • format_quote Streine armii țara noastră ocupară. ALEXANDRESCU, P. 157. DLRLC
  • 2. tranzitiv A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Acei puțini impiegați ce nu se îndurau a se dezlipi de canțelaria lor, de frică că-și vor găsi locul ocupat de alții, mai rămăseseră. NEGRUZZI, S. I 291. DLRLC
    • 2.1. A se întinde pe o suprafață, a se situa. DEX '09 DEX '98
      sinonime: situa
      • format_quote Întotdeauna vei ocupa mijlocul trotuarului din fața magazinului. SAHIA, N. 102. DLRLC
      • diferențiere A cuprinde, a umple (un loc, o porțiune din spațiu). DLRLC
    • 2.2. Păstra, rezerva, reține. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ocupă-mi un loc în tren. DLRLC
  • 3. tranzitiv A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: deține
    • format_quote Tot romînul a avut dreptul a se face proprietar de pămînt și a ocupa slujbele statului. BĂLCESCU, O. II 14. DLRLC
    • 3.1. figurat A deține un loc într-o ierarhie. DEX '09 DEX '98
  • 4. reflexiv A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. VLAHUȚĂ, O. A. 447. DLRLC
    • format_quote Cronicarii... s-au ocupat cu descrierea faptelor istorice. ALECSANDRI, S. 25. DLRLC
    • 4.1. (Cu determinări introduse prin prepoziție „de”) A se consacra unei preocupări temporare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se ocupă de probleme de teatru. DLRLC
    • 4.2. tranzitiv învechit Absorbi, preocupa. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Împrejurarea care a ocupat pe emigranții noștri... a fost acuzațiunea căzută asupra lui Bolliac. GHICA, A. 624. DLRLC
      • format_quote Aceste pregătiri m-au ocupat pînă sara. NEGRUZZI, S. 1 7. DLRLC
  • 5. reflexiv A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ai lăsa-o pe fata asta muritoare de foame dacă n-aș fi eu... Deși nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, B. F. 41. DLRLC
    • format_quote Te-ai ocupat a-mi lua note după istoricul turc Selaniki? GHICA, A. 609. DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: ocupez. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.