3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oceli2 vr [At: TODORAN, GL. / Pzi: ~lesc / E: ns cf celi] (Trs; d. flori) A se ofili.

oceli1 vr [At: TODORAN, GL. / Pzi: ~lesc / E: nct] (Reg) A se mânia.

OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus.

OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus.

ocel sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: fr ocelle, lat ocellus] (Zlg) Ochi1 (1) simplu, pe care îl au anumite artropode și viermi.

OCÉL s.m. (Zool.) Ochi simplu, pe care îl au anumite artropode. [< fr. ocelle, lat. ocellus].

OCÉL s. m. 1. ochi simplu la numeroase artropode. 2. pată rotundă pe aripile insectelor, pe penele păsărilor sau pe penajul animalelor. (< fr. ocelle, lat. ocellus)

OCÉL ~i m. Ochi simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. /<fr. ocelle, lat. ocellus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ocelí, ocelésc, vb. IV (reg.) 1. a se mânia. 2. a începe să se usuce.

OCELI- „rotund, inelar”. ◊ L. ocellus „ochi mic” > engl. ocelli- > rom. oceli-.~fer (v. -fer), adj., prevăzut cu macule inelare sau oculiforme.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OCÉL (< fr.; {s} lat. occellus „ochișor”) s. m. 1. (ZOOL.) Ochi1 (I 1) elementar constituit dintr-o retină simplă, o îngroșare cuticulară, uneori și cristalin, caracteristic viermilor și artropodelor. 2. (BOT.) Celulă mare din epiderma frunzei adaptată pentru recepționarea luminii. 3. (MINER.) Masă globulară a unui mineral inclus în alt mineral.

Intrare: oceli (pref.)
oceli (pref.)
prefix (I7-P)
  • oceli
Intrare: oceli (verb)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oceli
  • ocelire
  • ocelit
  • ocelitu‑
  • ocelind
  • ocelindu‑
singular plural
  • ocelește
  • oceliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ocelesc
(să)
  • ocelesc
  • oceleam
  • ocelii
  • ocelisem
a II-a (tu)
  • ocelești
(să)
  • ocelești
  • oceleai
  • oceliși
  • oceliseși
a III-a (el, ea)
  • ocelește
(să)
  • ocelească
  • ocelea
  • oceli
  • ocelise
plural I (noi)
  • ocelim
(să)
  • ocelim
  • oceleam
  • ocelirăm
  • oceliserăm
  • ocelisem
a II-a (voi)
  • oceliți
(să)
  • oceliți
  • oceleați
  • ocelirăți
  • oceliserăți
  • oceliseți
a III-a (ei, ele)
  • ocelesc
(să)
  • ocelească
  • oceleau
  • oceli
  • oceliseră
Intrare: ocel
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocel
  • ocelul
  • ocelu‑
plural
  • oceli
  • ocelii
genitiv-dativ singular
  • ocel
  • ocelului
plural
  • oceli
  • ocelilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ocel

  • 1. Ochi simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Pată rotundă pe aripile insectelor, pe penele păsărilor sau pe penajul animalelor.
    surse: MDN '00

etimologie: