oca sf [At: (a. 1642). GCR I, 95/27 / V: ocă, (înv, nob) ~ai smp / A și: oca / Pl: ~le și oca / E: tc okka] (Îvp) 1-2 Veche unitate de măsură pentru masă și volum, egală cu aproximativ (un kilogram sau) un litru și un sfert. 3 (Pex) Cantitate de marfă, de obiecte etc. egală în greutate cu această unitate de măsură. 4 (Pex) Vas cu care se măsoară această cantitate. 5 (Îs) ~ mică Măsură falsă, mai mică decât cea legală. 6-7 (Pop; îe) A prinde (pe cineva) cu ~ (sau ~ua) mică sau a prinde (pe cineva) cu ~ua A prinde pe cineva cu (o minciună sau) cu o faptă necinstită. 8 (Îae) A prinde pe cineva în flagrant. 9 (Pop; îe) A umbla cu ~ua mică A înșela. 10 (Îvp; îe) A da (ceva) cu ~ua lui Cuza A da ceva cu generozitate. 11 (Olt; d. cai îe) A duce cu ~ua plină (sau rasă) A merge repede și ușor. 12 (Pfm; îe) Mai mare daraua decât ~ua (sau nu face daraua cât ~ua) A nu merita efortul. 13 (Mun; Mol; pan) Kilogram. 14 (Reg; pan) Litru. 15 (Reg; pex) Cântar.

OCA (pl. -cale), †Mold. Trans. OCĂ (pl. -ci, ‡-ce), Băn. OCĂ (pl. oche) sf. 1 Veche măsură de greutate (= 400 dramuri – 1 kgr., 272) și de capacitate (= a zecea parte dintr’o vadră – 1 litru, 520, în Muntenia; 1 l., 288, în Moldova); pl. ocale se întrebuințează numai cînd e vorba de înseși măsurile sau greutățile cu care se măsoară sau se cîntărește; altminteri se întrebuințează la pl. oca: cinci ocale însemnează cinci măsuri sau greutăți de cîte o oca; dar se va zice: cinci oca de făină, de vin, etc.; a vinde cu ocaua; zece bani ocaua de vin; ocaua lui Cuza; cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier (ISP.); aveam acum, la începutul postului... cîteva ocă de pește sărat (CRG.); cîte trei patru oci de canură torceam pe zi (CRG.); bețivului și dracu-i iese cu oca’nainte (ALECS.); scorpia... îi dede buzduganul său cel de 99 de oche de fier (CAT.); 👉 DARA ¶ 2 ~ mică, măsură falsă (mai mică decît cea reglementară), cîntar fals: pe măcelari și pe brutari, cînd îi prindea cu ocaua mică, îi tintuia d’o ureche în mijlocul tîrgului (I.-GH.); de aci, Ⓕ a prinde cu ocaua (Mold. cu oca) mică, a prinde asupra faptului, a prinde cu mîna’n sac: de cînd îi pasc eu, că doar i-oiu prinde cu oca mică și să-i trintesc la dubă (ALECS.) [tc. o k à].

OCA, ocale, s. f. (Învechit și popular) 1. Unitate de măsură de greutate, cu valorile de 1260 de grame (în Transilvania), 1271 de grame (în Muntenia) și 1291 de grame (în Moldova); p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură. Văzui apă mare și-mi năluciră subt undă crapi de zece ocale. SADOVEANU, P. M. 310. Du-te acum degrabă... în tîrg, și-mi cumpără o oca de zaharicale. ALECSANDRI, T. I 35. 2. Unitate de măsură de capacitate, cu valorile de 1288 de mililitri (în Moldova și Transilvania) și 1520 de mililitri (în Muntenia); p. ext. conținutul acestei unități de măsură; vasul cu care se măsoară. E o corabie austriacă ce are șase sute de ocale praf de pușcă de vînzare. CAMIL PETRESCU, O. II 552. Reîncingîndu-și șorțurile verzi, ei clăteau ocalele și litrele coclite. MACEDONSKI, O. III 50. ◊ Expr. Oca mică = măsură falsă, mai mică decît cea legală. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o pungășie; a prinde asupra faptului. De te-oi prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă. CREANGĂ, P. 206. I-am prins... cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi. ALECSANDRI, T.150. – Pl. și:(învechit și regional) oca. - Variantă: (învechit și regional) ocă (NEGRUZZI, S. I 250), pl. oca (SADOVEANU, O. VII 156, TEODORESCU, P. P. 341) și oci (SADOVEANU, O. I 67, ȘEZ. VII 37), s. f.

OCA ~le f. înv. 1) Unitate de măsură a greutății și capacității (egală, aproximativ, cu un kilogram sau cu un litru și jumătate). ◊ ~ mică măsură falsă, mai mică decât cea legală. A prinde pe cineva cu ~ua mică a prinde pe cineva cu o minciună. 2) Vas care corespunde acestei unități de măsură. 3) Cantitate de marfă măsurată cu acest vas. [Art. ocaua; G.-D. ocalei] /<turc. okka

ocà f. 1. veche măsură de capacitate (1,520 sau 1,288) și de greutate (1 kg. 272 sau 1 kg. 291): ocaua era împărțită în 400 dramuri; 2. oca mică, cumpănă falsă; fig. înșelătorie: a prinde cu ocaua mică, a surprinde asupra faptului, a da de gol (proverb rămas din epoca fanariotă când brutarii și măcelarii, prinși cu ocaua mică, erau țintuiți în piață de sfârcul urechii): câți s’au prins cu mâna în sac, cu ocaua mică, toți au pupat duba ISP. [Turc. OKA, forma Mold. ocă vine din rusește].

ocá (Munt.) și ócă (Mold.) f., pl. tot ocá și ocă (turc. oka și okka [ar. ukiia, vgr. ugkia, d. lat. úncia], ngr. bg. sîrb. oká, ung. oka, rus. óko [mold. ocă]. V. uncie). O veche măsură de greutate (în Munt. = 1 kg. 271 gr., în Mold. = 1 kg. 291) și de capacitate (în Munt. = 1 litru și 520, în Mold. = 1 litru și 288). A prinde pe cineva cu ocaŭa (mold. oca) mică, a-l descoperi că înșeală. – Pl. articulat e munt. ocalele, ĭar îld. ocale, care e pl. nearticulat, se zice ob. oca: doŭă oca. Tot așa în Mold.: o ocă, doŭă ocă, inuzitat doŭă ocĭ, dar toate ocile.

ocai² smp vz oca

ocă¹ sf [At: PALIA (1581) / V: (înv) ucă / Pl: ? / E: mg oka] 1 (Înv) Cauză. 2 (Reg) Vină.

ocă² sf vz oca

ucă sf vz ocă¹

ócă f. Mold. (pl. oci) ocà: multe óci de bere AL. câteva òcă de pește sărat CR. [V. ocà].

oca s. f., art. ocaua, g.-d. art. ocalei; pl. ocale

oca s. f., art. ocaua, g.-d. art. ocalei; pl. ocale, art. ocalele

oca s. f., art. ocaua, g.-d. art. ocalei; pl. ocale

oca (= oca) s. f., pl. oca

oca, art. ocaua

oca, ocale.

oca (ocale), s. f. – 1. Greutate înv., egală cu 1271 g în Munt. și 1201 g în Mold. – 2. Măsură înv. de capacitate pentru lichide, valorînd 1,25 l în Munt. și 1,288 l în Mold. – Var. (Mold.) ocă. Mr., megl. ocă. Tc. oka (Roesler 600; Șeineanu, II, 273; Lokotsch 1590), cf. ngr. ὀϰά, alb. okë, bg., pol. oka; are la bază arab. ukia < gr. οὐγϰία, cf. sp. onza.

OCÁ (< tc.) s. f. 1. Unitate de măsură pentru masă folosită în trecut, egală cu 1,271 kg în Țara Românească și cu 1,291 kg în Moldova; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură. 2. Unitate de măsură a volumului folosită în trecut; a) pentru lichide, egală cu 1,288 l în Țara Românească și cu 1,520 l în Moldova; b) pentru cereale, egală cu 1,698 l în Țara Românească și cu 1,791 l în Moldova; p. ext. conținutul acestei unități de măsură, vasul în care se măsoară. ◊ Expr. Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o înșelătorie.

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc.

Cu ocaua mică – Ocaua, precum se știe, a fost pe vremuri la noi o măsură de greutate și de capacitate. Dar nu puțini erau negustorii ce foloseau pe atunci „ocaua mică”, adică un cîntar fals. „Pe măcelari și pe brutari – povestește lon Ghica – cînd îi prindea cu ocaua mică, îi țintuia d-o ureche în mijlocul tîrgului”. De atunci expresia: „A prinde cu ocaua mică” înseamnă a prinde pe cineva cu o înșelăciune, a-l descoperi cu o minciună, cu o pungășie. „De te-o prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă” – scrie și lon Creangă. Domnitorul Cuza luase măsuri severe, spre a stîrpi păgubitorul obicei. Vinovații fiind aspru pedepsiți, negustorii, de teamă, începură să dea ocaua plină, ba chiar peste măsura reglementară. Astfel „ocaua lui Cuza” a rămas, în vorbire, sinonimă nu numai cu „măsura justă”, ci și cu noțiunea de „mult”, peste ceea ce se cuvine. Vasile Alecsandri consemnează acest lucru în poezia Hora lui Cuza-Vodă: „De cînd Cuza s-a domnit/ Pînele s-au mai dospit/ Ocele s-au mai mărit”. IST.

OCA s. f. (Mold., ȚR, Ban.) Veche unitate de măsură a capacității și greutății. A: Să nu mai ie pârcălabii tidve și oce de vin și de horilcă. NECULCE. Povestea de un călugăru ce au mîncat 10 ocă de carne. PATERIC 1725. B: Acum vinul să vinde ocaoa 5 bani sau Zece. ÎNVĂȚĂȚURI, 1642; cf. LEX. 1683, 35^r. C: Oka. Libra. AC, 357. Forme gramaticale: pl. ocă (PATERIC 1725), oce (NECULCE). Variante: ocă (NECULCE). Etimologie: tc. okka.

OCĂ² s. f. v. oca.

OCĂ¹ s.f. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) Cauză, motiv, pricină. Pentru ce ocă-i scrisă această carte? NT 1648, 250^r. Afla-vei și cuvinte, pentru că românii nu grăim toți într-un chip, cum iaste oca – pricina acu adeverință. SA, 4^v. Cu oce (pricine) și cui pilde să să întărească. CS, 88^v. Dirept aceaea ocă să luom aminte cum au bintătuit Dumnăzău jidovii. C 1692, 518^v. Okĕ. Causa. AC, 357. Arată-mi oca aceștiia. PP, 64^v. Spune oca pren ce să nu facă. CAT. B, 24; cf. SA, 11^r, 13^v; CS, 68^v; PP, 40^r, 124^v, 142^r, 142^v, 144^r; AGYAGFALVI, apud TEW; FOGARASI, apud TEW; CAT. CALV., apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; SA, apud TEW; CAT. B, 33, 37. 2. (Mold.) Vină,. Nevinovată. Fără de prihană, fără ocă, fără maculă, nemăculată. DM, 155^r. Etimologie: magh. oka.

ocă s.f. (reg., înv.) cauză, motiv, pricină.

OCA s. f. (Învechit și popular) Veche unitate de măsură a capacității și greutății, egală cu cca un litru (un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală în greutate cu această unitate de măsură sau conținutul acestei unități; vasul cu care se măsoară. Acum vinul să vinde ocaoa 5 bani sau zece, ce face vadra 40 de bani (a. 1642). gcr i, 95/27. Să nu mai ie pîrcălabii tidve și oce de vin și de horilcă. neculce, l. 387, cf. anon. car. Povestea de un călugăru ce au mîncat 10 ocă de carne (a. 1725). cat. man. i, 330. Am vîndut niște lînă dumisale dereptu 68 de măji și 40 ocă (a. 1726). iorga, s. d. xii, 31. 1 leu, giumătate ocă chiperi (a. 1738). bul. com. ist. iv, 72. Vadra de vin să se facă pe la toate tîrgurile și pe la toate podgoriile de 10 oce și oca de 400 dramuri (a. 1776). șio ii₁, 274. Un ulcior... în care încape cinsprezăce ocă. ist. am. 64^v/2. De ar fi cîntare, rămășița [= fracția] ar fi oci; de la oci litre, de la litre dramuri. amfilochie, e. 63/3, cf. clemens, lb. S-a dat hotărîrea ca pîinea să se vînză ocaoa cîte 16 par[a]l[e]. cr (1829), 279¹/21, cf. ib. (1833), 81²/8. Era... o broască țistoasă atâta de mare încît carnea ei putea să tragă 40 ocă. drăghici, r. 84/22. Bucatele (cerealele) se vînd cu chila, ...vinul cu vadra (de zece cupe una), carnea cu ocaua. codru-drăgușanu, c. 18. Parcă tot mă văd cu șorț, Cu ocaua la tarabă Și aud strigînd la spate: „Kir Costache! dă degrabă!... ” c. caragiali, în pr. dram. 285, cf. cuparencu, v. 12/11. Am văzut cîrciumari amestecînd vinul cu apă și vînzînd cu ocale cu două funduri. filimon, o. i, 93. Du-te acum degrabă, Frănțișorule, în tîrg și-mi cumpără o oca de zaharicale pe deseară. alecsandri, t. i, 35. Avem acum la începutul postului vro patru, cinci ulcioare de oloi, trei, patru saci de făină de păpușoi, cîteva ocă de pește sărat. creangă, a. 100. A fost odată ca niciodată, ...de cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci de oca de fier. ispirescu, l. 1. Reîncingîndu-și șorțurile verzi, ei clăteau ocalele și litrele coclite. macedonski, o. iii, 50. Chila de Moldova împărțită în 2 merțe, merța în 10 stamboale și stamboala in 10 sau 11 ocale. climescu, a. 214. Măi Filipe, zise Marcu crîșmarului, o ocă cu rapciu. hogaș, dr. i, 149. Dacă vreunul din acești negustori era prins că nu da oca dreaptă, întreaga marfă i se făcea iama. n. a. bogdan, c. m. 183. Numai părintele potropop cîte curci și cîți miei și cîte ocale dă unt a mîncat! stănoiu, c. 1.18. Prubuluiau, în jurul mistreților, numărul ocilor de carne. sadoveanu, o. i, 231. Era un porc, ți-o spui și dumitale, De patru sute cincizeci de ocale. arghezi, s. p. 37. Ce ești tu mai mult decît ai fost, decît prin ocalele pe care le tragi mai mult la cîntar!... camil petrescu, o. ii, 96. Popa îți cere pentru slujbe, afară de bani, ocale cu miere. stancu, d. 34, cf. preda, î. 86. Și a luat un ciocănaș Mult mititel, De 12 ocă de fier. pop., ap. gcr ii, 334. Vinul bun, ocaua mare, Băui vinul de gustare. alecsandri, p. p. 265, cf. h iv 63. La tîrg se ducea Și-ndată îmi lua Nouă oca de oțel Și nouă oca de fier. teodorescu, p. p. 154. Cumpăr pîinea cu oca, Maslinile cu litra. șez. iii, 160. Să-ți ajute Dumnezeu, Iorgovane, zise scorpia și-i dede buzduganul său cel de 99 oche de fier. cătană, p. b. ii, 79. Cîn erea ocaua plină, Te țînea puica pă mînă. graiul, i, 33. Ieșii la drumul cel mare, Pusăi oca [de pește] cinci parale. cardaș. c. p. 81. Vinu-i bun și oca mică, Crîșmărița frumușică. șez. xx, 159, cf. chest. v 7/24, 133/39, 98, alr i 1601, ib. 1602. Zece oche de rachiu, Să-i fie de veselie! ant. ut. pop. i, 335, cf. a v 15, 20, 24, vi 24. Bețivului și dracul îi iese cu ocaua înainte. negruzzi, s. i, 250, alecsandri, t. 741, ddrf. (Fig.) Ci tu să-ți lași desigur discursurile, – sînt Ocale și ocale în fiece cuvînt. macedonski, o. i, 171. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decît cea legală. Pe măcelari și pe brutari, cînd îi prindea cu ocaua mică, îi țintuia d-o ureche în mijlocul târgului. ghica, ap. șio ii₁, 274. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu oca (sau cu ocaua) mică sau a prinde (pe cineva) cu ocaua = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită; a prinde (pe cineva) asupra faptului. Nu erați să vă plîngeți acum că stăpînii voștri v-au prins cu ocaua mică. filimon, o. i, 190. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi. alecsandri, t. 444. De cînd îi pasc eu că doar i-oi prinde cu oca mică și să-i trîntesc la dubă. id. ib. 452. Numai cată să fie așa, că de te-oi prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă. creangă. p. 206. Cîți s-au prins cu mîna în sac, cu ocaua mică, toți au pupat duba. ispirescu, ap. șio ii, 274. Văzîndu-mă așa de vederat prins cu oca mică, ...aș fi voit să fiu mai degrabă de un stînjen sub pămînt. gane, n. iii, 100, cf. pamfile, J. ii, 157. A umbla cu ocaua mică = a umbla cu înșelăciuni, a înșela. Primul ministru umblă cu ocaua mică. li duce pe beligeranți cu vorba. pas, z. ii, 186. A da (ceva) cu ocaua lui Cuza = a da (ceva) cu multă dărnicie. cf. zanne, p. vi, 72. (Prin nord-estul Olt., despre cai sau alte mijloace de locomoție) Te duce cu ocaua plină (sau rasă) = merge bine, repede, ușor. Mat. dialect, i, 232. Mai mare daraua decît ocaua, sau nu face daraua cît ocaua, v. dara. ♦ p. anal. (în Munt. și sudul Mold.) Kilogram. cf. alr i 1601/808, 932, ib. 1602/896, alr ii 4 280/727, 791, 886, ib. 4284/727, 791, com. din bucești-tecuci. ♦ p. anal. (Regional) Litru. alr i 1 605/528, alr ii 4 286/365, 386, 704, 727, 791, com. din bucești-tecuci. ♦ p. ext. (Regional) Cîntar (Șteiu – Hațeg), alr i 1599/116. – Accentuat și: oca (alr ii 4289/365, 386). – PI.: ocale și oca (accentuat și oca bul. Fil. vii -viii, 233, alr i 1 601/780, ib. 1 602/900, 940, alr ii 4285/727, ib. 4 289/368, 386, ib. 4 290/365, 386), ocă. – Și: ocă (pl. oci și, rar, oche, oce) s. f.; (învechit, neobișnuit) ocai (iorga, s. d. vii, 8) s. m. pl. – Din tc. okka.

OCĂ¹ s. f. 1. (Învechit) Cauză, motiv, pricină. Cînd amu era auzit oca venitului lui Iacov. palia (1581), ap. dhlr ii, 541. Despre despărțenie cu ucă dreaptă. ap. mÎndrescu, ung. 94. Afla-vei și cuvinte pentru că rumânii nu grăim toț într-un chip, cum iaste: oca, pricina au adeverința (a. 1683). gcr i, 270/31, cf. 272/19, ANON. CAR., KLEIN, D. 148. 2. (Regional) Vină. com. din oravița. Nu i-am putut afla nici o ocă. ib. – PI.:? – Și: (învechit) ucă s. f. – Din magh. oka (formă a lui ok cu sufix posesiv).

OCĂ² s. f. v. oca.