2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire sf [At: N. COSTIN, L. 36 / V: (îrg) otc~[1] / Pl: ~ri / E: ocârmui] (Înv) 1 Conducere. 2 Guvernare. 3 (Pex) Organ de conducere. 4 Dirijare prin cârmă, hățuri etc. Si: cârmire. corectată

  1. În original, incorect tipărit: oct~ LauraGellner

OCÂRMUÍRE, ocârmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire f. od. guvern: fac împotrivire ocârmuirii AL.

OCÂRMUÍ, ocârmuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A cârmui, a conduce, a guverna; a administra. [Var.: otcârmuí vb. IV] – Cf. sl. ocrŭmiti.

OCÂRMUÍ, ocârmuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A cârmui, a conduce, a guverna; a administra. [Var.: otcârmuí vb. IV] – Cf. sl. ocrŭmiti.

OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui.

ocârmui vt [At: SIMION DASC., ap. LET. 129 / V: (îrg) otc~, ~mâi, ~mi / Pzi: ~esc / E: ns cf slv окръмити] (Înv) 1 A conduce. 2 A administra.

OCÎRMUÍ, ocîrmuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A cîrmui, a conduce, a guverna; a administra. Pre dînsul îl urmează mulți domni buni, căci inima poporului ce ocîrmuiau era bună. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an. BĂLCESCU, O. II 14. Lăcuitorii de la Peru... să ocîrmuiesc și de împărați. DRĂGHICI, R. 65. Variantă: otcîrmuí (ODOBESCU, S. I 320, PISCUPESCU, O. 276) vb. IV.

OCÎRMUÍRE, ocîrmuiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere, guvernare; administrare; (concretizat) organ de conducere, de administrație. N-a mai avut încredere nici în liniște, nici în belșug, nici în statornicie și nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. SADOVEANU, E. 24. El prin ocîrmuire îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. BOLINTINEANU, O. 403.

A OCÂRMUÍ ~iésc tranz. înv. v. A CÂRMUI. /cf. sl. okrumiti

ocârmuì v. a cârmui o țară [V. cârmui: inițiala pare a fi fost trasă din sinonimul oblădui].

ocîrmuĭésc v. tr. (maĭ vechĭ otc-, d. vsl. otŭkrŭmovati). Rar azĭ. Cîrmuĭesc (o țară), guvernez.

ocîrmuíre f. Rar azĭ. Guvern, administrațiune, stăpînire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri

ocârmuíre s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri

arată toate definițiile

Intrare: ocârmuire
ocârmuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocârmuire
  • ocârmuirea
plural
  • ocârmuiri
  • ocârmuirile
genitiv-dativ singular
  • ocârmuiri
  • ocârmuirii
plural
  • ocârmuiri
  • ocârmuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ocârmui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ocârmui
  • ocârmuire
  • ocârmuit
  • ocârmuitu‑
  • ocârmuind
  • ocârmuindu‑
singular plural
  • ocârmuiește
  • ocârmuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ocârmuiesc
(să)
  • ocârmuiesc
  • ocârmuiam
  • ocârmuii
  • ocârmuisem
a II-a (tu)
  • ocârmuiești
(să)
  • ocârmuiești
  • ocârmuiai
  • ocârmuiși
  • ocârmuiseși
a III-a (el, ea)
  • ocârmuiește
(să)
  • ocârmuiască
  • ocârmuia
  • ocârmui
  • ocârmuise
plural I (noi)
  • ocârmuim
(să)
  • ocârmuim
  • ocârmuiam
  • ocârmuirăm
  • ocârmuiserăm
  • ocârmuisem
a II-a (voi)
  • ocârmuiți
(să)
  • ocârmuiți
  • ocârmuiați
  • ocârmuirăți
  • ocârmuiserăți
  • ocârmuiseți
a III-a (ei, ele)
  • ocârmuiesc
(să)
  • ocârmuiască
  • ocârmuiau
  • ocârmui
  • ocârmuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • otcârmui
  • otcârmuire
  • otcârmuit
  • otcârmuitu‑
  • otcârmuind
  • otcârmuindu‑
singular plural
  • otcârmuiește
  • otcârmuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • otcârmuiesc
(să)
  • otcârmuiesc
  • otcârmuiam
  • otcârmuii
  • otcârmuisem
a II-a (tu)
  • otcârmuiești
(să)
  • otcârmuiești
  • otcârmuiai
  • otcârmuiși
  • otcârmuiseși
a III-a (el, ea)
  • otcârmuiește
(să)
  • otcârmuiască
  • otcârmuia
  • otcârmui
  • otcârmuise
plural I (noi)
  • otcârmuim
(să)
  • otcârmuim
  • otcârmuiam
  • otcârmuirăm
  • otcârmuiserăm
  • otcârmuisem
a II-a (voi)
  • otcârmuiți
(să)
  • otcârmuiți
  • otcârmuiați
  • otcârmuirăți
  • otcârmuiserăți
  • otcârmuiseți
a III-a (ei, ele)
  • otcârmuiesc
(să)
  • otcârmuiască
  • otcârmuiau
  • otcârmui
  • otcârmuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ocârmuire

  • 1. învechit Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: administrare conducere cârmuire guvernare
    • 1.1. prin extensiune Organ de conducere, de administrație.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: guvern attach_file 2 exemple
      exemple
      • N-a mai avut încredere nici în liniște, nici în belșug, nici în statornicie și nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. SADOVEANU, E. 24.
        surse: DLRLC
      • El prin ocîrmuire îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. BOLINTINEANU, O. 403.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi ocârmui
    surse: DEX '98 DEX '09

ocârmui otcârmui

etimologie: