oboseală sf [At: LB / Pl: ~eli / E: obosi + -eală] 1 Stare de slăbiciune generală, provocată de un efort excesiv, fizic sau intelectual Si: obosire (2), osteneală. 2 (Teh; pan) Scădere a rezistenței unui material supus la solicitări periodice Si: obosire (1). 3 (Agr; pan) Scădere a productivității solului Si: obosire (3).

OBOSEALĂ, oboseli, s. f. Slăbire a puterilor, cauzată de un efort fizic sau intelectual, stare a celui obosit; osteneală, istovire. Uită de oboseli și de necazuri, ca și cum ar fi ieșit întinerit dintr-o baie. VORNIC, P. 191. Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I 136. ♦ (Tehn.) Scădere a rezistenței mecanice a materialului unei piese folosită des.

OBOSEALĂ ~eli f. 1) Stare a celui obosit; osteneală. 2) tehn. (despre materiale, piese, instalații) Pierdere a rezistenței ca rezultat al folosirii îndelungate. ~eala metalului. [G.-D. oboselii] /a obosi + suf. ~eală

oboseală f. osteneală covârșitoare.

oboseálă f., pl. elĭ. Osteneală.

oboseală s. f., g.-d. art. oboselii; pl. oboseli

oboseală s. f., g.-d. art. oboselii; pl. oboseli

oboseală s. f., g.-d. art. oboselii; pl. oboseli

oboseală, -seli.

OBOSEALĂ s. osteneală, trudă, (rar) obosire. (Lucru făcut cu multă ~; simte ~ unei zile grele.)

OBOSEALĂ s. osteneală, trudă, (rar) obosire. (Lucru făcut cu multă ~; simte ~ unei zile grele.)

Oboseală ≠ odihnă

OBOSEALĂ. Subst. Oboseală, obosire (rar), osteneală (înv. și pop.), istoveală, istovire, trudă (pop.), trudnicie, moleșeală, moleșire, sleire (fig.), epuizare, uzură (fig.), extenuare, sfîrșeală, vlăguire, surmenare, surmenaj; astenie. Adj. Obosit, ostenit (înv. și pop.), istovit, trudit (pop.), sleit (fig.), secătuit, stors (fig.), slăbit, epuizat, uzat (fig.), extenuat, sfîrșit, prăpădit, vlăguit, moleșit, surmenat; astenic. Obositor, ostenitor (înv. și pop.), ostenicios (înv. și reg.), istovitor, trudnic (pop.), epuizant, extenuant, vlăguitor, moleșitor. Vb. A (se) obosi, a osteni (înv. și pop.), a se istovi, a se epuiza, a se uza (fig.), a se extenua, a se vlăgui, a se surmena; a se asteniza. A obosi (pe cineva), a osteni (înv. și pop.), a istovi, a slei (fig.), a secătui, a stoarce pe cineva de puteri (de vlagă), a epuiza, a extenua, a vlăgui, a surmena; a asteniza. A fi obosit, a fi istovit, a fi rupt (frînt, mort) de osteneală, a-i trece (cuiva) os prin os, a-i trece ciolan prin ciolan, a simți oboseală, a se simți sleit (de puteri), a fi stors de puteri, a fi numai apă (o apă), a i se muia (cuiva) ciolanele, a pica (a cădea) de pe (din) picioare, a nu se (mai) putea ține pe picioare, a nu-l mai ține picioarele (de oboseală), a i se rupe picioarele (de oboseală), a fi zdrobit de oboseală, a cădea (a da) în (pe) brînci. V. efort, muncă.