2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obiectiva [At: ȘĂINEANU / P: o-biec~ / Pzi: ~vez / E: fr objectiver] 1 vt (Rar) A considera ceva ca fiind obiectiv (1). 2 vr A căpăta caracter obiectiv (3).

OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.

OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.

OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].

OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)

A OBIECTIVÁ ~éz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face să se obiectiveze. /<fr. objectiver

A SE OBIECTIVÁ pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver

obiectivà v. 1. a considera ca obiectiv; 2. a realiza o ideie.

obiectiv, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 1 / P: o-biec~ / Pl: ~i, ~e / E: fr objectif, lat obiectivus] 1 a (Flz; îoc subiectiv) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. 2 (Îs) Idealism ~ Aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, independente de conștiința omenească și prin dezvoltarea căreia ia naștere lumea materială. 3 a Care are însușirea de a reda realitatea în mod nefalsificat, detașat de impresii subiective Si: imparțial, nepărtinitor, (iuz) obiectivist (1). 4 a (Grm) Care se referă la obiectul direct sau indirect. 5-6 sn (Lentilă sau) sistem de lentile cu rolul de a forma, într-un aparat optic, imaginea unui obiect. 7 sn Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc., care prezintă importanță din punct de vedere militar. 8 sn (Fig) Scop. 9 sn (Fig) Țintă. 10 sn (Ccr; șîs) ~ industrial Întreprindere, uzină, fabrică, cuprinsă în structura economiei naționale și care urmează să fie realizată sau care este în curs de realizare. 11 sn (Șîs) ~ turistic Loc, punct care prezintă interes pentru turiști.

OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

OBIECTÍV2, -Ă, obiectivi, -e, adj. (În opoziție cu subiectiv) 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. Folosirea legilor economice obiective de către statul sovietic în opera de construire a socialismului este un inalt exemplu pentru țările de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2595. Pentru știința marxistă, legile limbii sînt la fel cu legile din celelalte domenii, ele... au caracter obiectiv. GRAUR, S. L. 93. Adevăr obiectiv v. adevăr. Idealism obiectiv = aspect al idealismului, care recunoaște existența unei idei mistice, independentă de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. ♦ (Despre artă și creatori) Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective. Puterea-i obiectivă i-a îngăduit [lui Victor Hugo] să îmbrățișeze domenii nemărginite: natura, omul, istoria, universul. SADOVEANU, E. 226. 2. (În vorbirea curentă) Nepărtinitor, imparțial. Junimismul a avut pretenția... că asistă... la fenomenele politice, sociale și culturale și că le definește din punct de vedere obiectiv. IBRĂILEANU, SP. CR. 98. Să aprobați întocmai planul meu, în toate amănuntele, studiat din punct de vedere obiectiv pur. CARAGIALE, O. VII 200. ◊ (Adverbial) Cu moșul nu-i chip să discuți, obiectiv, că el din chestia pensiei nu iese. REBREANU, R. I 65. – Pronunțat: -bi-ec-.

OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus].

OBIECTÍV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conștiinței și independent de ea. 2. imparțial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ◊ țintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turiști. 5. (fig.) intenție, scop, țel, țintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

OBIECTÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă exactitate în procesul de reflectare a realității; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (în opoziție cu subiectiv) Care există în afara conștiinței și independent de ea; cu existență independentă. /<fr. objectif

obiectiv a. ce are raport cu obiectul (în opozițiune cu subiectiv): realitate obiectivă. ║ adv. într’un mod obiectiv: a judeca obiectiv. ║ n. 1. tot ce e în afară de subiectul cugetător și observator; 2. lentilă convexă la o lunetă, care e îndreptată asupra obiectului de văzut, în opozițiune cu ocularul; 3. punct spre care se îndreaptă atacul.

*obĭectív, -ă adj. (lat. ob-jectivus). Relativ la obĭect, care e în obĭect, nemodificat de sentiment (în opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectivă. S. n., pl. e. Arm. Scop, țintă de atac: obĭectivu uneĭ operațiunĭ militare. Acea sticlă a uneĭ lunete care e întoarsă spre obĭectu pe care vreĭ să-l vezĭ (în opoz. cu ocular). La un aparat fotografic, partea care conține lentila pin care trece lumina în ainte de a ajunge în camera obscură. Adv. În mod obĭectiv, conform realitățiĭ: a judeca obĭectiv.

*obĭectivéz v. tr. (d. obĭectiv). Rar. Consider ca obiectiv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză

obiectivá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectivéz, 3 sg. și pl. obiectiveáză

obiectív1 (-biec-) adj. m., pl. obiectívi; f. obiectívă, pl. obiectíve

arată toate definițiile

Intrare: obiectiva
  • silabație: -biec-; mf. ob-
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obiectiva
  • obiectivare
  • obiectivat
  • obiectivatu‑
  • obiectivând
  • obiectivându‑
singular plural
  • obiectivea
  • obiectivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obiectivez
(să)
  • obiectivez
  • obiectivam
  • obiectivai
  • obiectivasem
a II-a (tu)
  • obiectivezi
(să)
  • obiectivezi
  • obiectivai
  • obiectivași
  • obiectivaseși
a III-a (el, ea)
  • obiectivea
(să)
  • obiectiveze
  • obiectiva
  • obiectivă
  • obiectivase
plural I (noi)
  • obiectivăm
(să)
  • obiectivăm
  • obiectivam
  • obiectivarăm
  • obiectivaserăm
  • obiectivasem
a II-a (voi)
  • obiectivați
(să)
  • obiectivați
  • obiectivați
  • obiectivarăți
  • obiectivaserăți
  • obiectivaseți
a III-a (ei, ele)
  • obiectivea
(să)
  • obiectiveze
  • obiectivau
  • obiectiva
  • obiectivaseră
Intrare: obiectiv (adj.)
obiectiv1 (adj.) adjectiv
  • silabație: o-biec-tiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiectiv
  • obiectivul
  • obiectivu‑
  • obiecti
  • obiectiva
plural
  • obiectivi
  • obiectivii
  • obiective
  • obiectivele
genitiv-dativ singular
  • obiectiv
  • obiectivului
  • obiective
  • obiectivei
plural
  • obiectivi
  • obiectivilor
  • obiective
  • obiectivelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obiectiv (adj.)

  • 1. filosofie Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități.
    surse: DEX '09 DLRLC DN antonime: subiectiv 2 exemple
    exemple
    • Folosirea legilor economice obiective de către statul sovietic în opera de construire a socialismului este un înalt exemplu pentru țările de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2595.
      surse: DLRLC
    • Pentru știința marxistă, legile limbii sînt la fel cu legile din celelalte domenii, ele... au caracter obiectiv. GRAUR, S. L. 93.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.2. Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială.
      surse: DEX '98 DLRLC
  • 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; obiectivist.
    exemple
    • Puterea-i obiectivă i-a îngăduit [lui Victor Hugo] să îmbrățișeze domenii nemărginite: natura, omul, istoria, universul. SADOVEANU, E. 226.
      surse: DLRLC
    • Junimismul a avut pretenția... că asistă... la fenomenele politice, sociale și culturale și că le definește din punct de vedere obiectiv. IBRĂILEANU, SP. CR. 98.
      surse: DLRLC
    • Să aprobați întocmai planul meu, în toate amănuntele, studiat din punct de vedere obiectiv pur. CARAGIALE, O. VII 200.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Cu moșul nu-i chip să discuți, obiectiv, că el din chestia pensiei nu iese. REBREANU, R. I 65.
      surse: DLRLC
  • 3. gramatică Care se referă la obiectul direct sau indirect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN un exemplu
    exemple
    • Reflexiv obiectiv.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: