OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

obiectiv, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 1 / P: o-biec~ / Pl: ~i, ~e / E: fr objectif, lat obiectivus] 1 a (Flz; îoc subiectiv) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. 2 (Îs) Idealism ~ Aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, independente de conștiința omenească și prin dezvoltarea căreia ia naștere lumea materială. 3 a Care are însușirea de a reda realitatea în mod nefalsificat, detașat de impresii subiective Si: imparțial, nepărtinitor, (iuz) obiectivist (1). 4 a (Grm) Care se referă la obiectul direct sau indirect. 5-6 sn (Lentilă sau) sistem de lentile cu rolul de a forma, într-un aparat optic, imaginea unui obiect. 7 sn Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc., care prezintă importanță din punct de vedere militar. 8 sn (Fig) Scop. 9 sn (Fig) Țintă. 10 sn (Ccr; șîs) ~ industrial Întreprindere, uzină, fabrică, cuprinsă în structura economiei naționale și care urmează să fie realizată sau care este în curs de realizare. 11 sn (Șîs) ~ turistic Loc, punct care prezintă interes pentru turiști.

OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

OBIECTIV², -Ă, obiectivi, -e, adj. (În opoziție cu subiectiv) 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. Folosirea legilor economice obiective de către statul sovietic în opera de construire a socialismului este un inalt exemplu pentru țările de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2595. Pentru știința marxistă, legile limbii sînt la fel cu legile din celelalte domenii, ele... au caracter obiectiv. GRAUR, S. L. 93. Adevăr obiectiv v. adevăr. Idealism obiectiv = aspect al idealismului, care recunoaște existența unei idei mistice, independentă de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. ♦ (Despre artă și creatori) Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective. Puterea-i obiectivă i-a îngăduit [lui Victor Hugo] să îmbrățișeze domenii nemărginite: natura, omul, istoria, universul. SADOVEANU, E. 226. 2. (În vorbirea curentă) Nepărtinitor, imparțial. Junimismul a avut pretenția... că asistă... la fenomenele politice, sociale și culturale și că le definește din punct de vedere obiectiv. IBRĂILEANU, SP. CR. 98. Să aprobați întocmai planul meu, în toate amănuntele, studiat din punct de vedere obiectiv pur. CARAGIALE, O. VII 200. ◊ (Adverbial) Cu moșul nu-i chip să discuți, obiectiv, că el din chestia pensiei nu iese. REBREANU, R. I 65. – Pronunțat: -bi-ec-.

OBIECTIV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus].

OBIECTIV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conștiinței și independent de ea. 2. imparțial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ◊ țintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turiști. 5. (fig.) intenție, scop, țel, țintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

OBIECTIV² ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă exactitate în procesul de reflectare a realității; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (în opoziție cu subiectiv) Care există în afara conștiinței și independent de ea; cu existență independentă. /<fr. objectif

obiectiv a. ce are raport cu obiectul (în opozițiune cu subiectiv): realitate obiectivă. ║ adv. într’un mod obiectiv: a judeca obiectiv. ║ n. 1. tot ce e în afară de subiectul cugetător și observator; 2. lentilă convexă la o lunetă, care e îndreptată asupra obiectului de văzut, în opozițiune cu ocularul; 3. punct spre care se îndreaptă atacul.

*obĭectív, -ă adj. (lat. ob-jectivus). Relativ la obĭect, care e în obĭect, nemodificat de sentiment (în opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectivă. S. n., pl. e. Arm. Scop, țintă de atac: obĭectivu uneĭ operațiunĭ militare. Acea sticlă a uneĭ lunete care e întoarsă spre obĭectu pe care vreĭ să-l vezĭ (în opoz. cu ocular). La un aparat fotografic, partea care conține lentila pin care trece lumina în ainte de a ajunge în camera obscură. Adv. În mod obĭectiv, conform realitățiĭ: a judeca obĭectiv.

obiectiv¹ (desp. -biec-) adj. m., pl. obiectivi; f. obiectivă, pl. obiective

obiectiv¹ (-biec-) adj. m., pl. obiectivi; f. obiectivă, pl. obiective

obiectiv adj. m. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectivi; f. sg. obiectivă, pl. obiective

obiectiv adj., s.n. 1. Caz obiectiv În gramatica lui Ch. J. Filmore denumește una dintre categoriile de caz, cea mai neutră din punct de vedere semantic. 2. Conjugare obiectivă Caracterizează numai anumite limbi (vezi maghiara), unde se opune conjugării subiective. 3. Genitiv obiectiv Genitivul ocurent numai în vecinătatea unui substantiv de proveniență verbală, corespunzând obiectului direct.

OBIECTIV, -Ă adj. (cf. fr. objectif, lat. obiectivus): în sintagmele ordine obiectivă și reflexiv obiectiv (v.).

OBIECTIV adj., s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauză. 5. s. v. scop. 6. s. v. țintă. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. întreprindere.

OBIECTIV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) real. (Lumea ~.) 2. adj. (FILOZ.) material, obiectual. (Realitatea ~.) 3. adj. drept, imparțial, neparțial, nepărtinitor, (înv.) nefățărit. (Om ~.) 4. s. cauză, scop, țel, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 5. s. menire, rol, rost, scop, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...) 6. s. obiect, scop, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv.

Obiectiv ≠ subiectiv

OBIECTIV,-Ă adj., s. n. I. adj. 1. (Filoz.; în opoziție cu subiectiv) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. Civilizația păgînă... reprezenta principiul din afară, obiectiv, al naturei și al silei. BĂLCESCU, m. V. 1. Legăturile obiective între microcosm (omul) și macracosnom (universul). BARASCH, m. III, 108/22, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. Pentru realizarea succesului, trebuie să folosești la maximum toate condițiile obiective în care te găsești. MIHALE, o. 97. În aceleași condiții obiective de tortură, unul tace pînă la capăt, altul mărturisește tot. BENIUC, m. C. I, 147. Legile limbii... au un caracter obiectiv, GRAUR, S. L. 93, cf. I. L. 26. Eliberîndu-se de sub jugul oprimării capitaliste, oamenii muncii acționează în sensul tendințelor obiective ale dezvoltării sociale, CF 1961, nr. 1, 39. ◊ (Substantivat) Partidul se călăuzește cu fermitate după tezele privind dialectica obiectivului și subiectivului în viața socială, ib. 1960, nr. 2, 51. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial. Să aprobați întocmai planul meu, în toate amănuntele, studiat din punctul de vedere obiectiv pur. CARAGIALE, O. VII, 200. Junimistul a avut pretenția... că asistă... la fenomenele politice, sociale și culturale și că le definește din punct de vedere obiectiv. IBRĂILEANU, SP. CR. 98. Homer ne dăduse imaginea obiectivă și candidă a rasei sale. LOVINESCU, C. IV, 137. ◊ (Adverbial) Cu moșul nu-i chip să discuți obiectiv că el din chestia pensiei lui nu iese. REBREANU, R. I, 65. 3. (Lingv.) Care se referă la obiect (7). Echivoce sînt și genitivele obiective, PUȘCARIU, L. R. I, 51. Reflexivele obiective, fie în acuzativ, fie în dativ, nu constituie o diateză aparte. SCL 1954, 137, cf. 102. De cele mai multe ori aceste propoziții au funcțiune obiectivă, de complement direct sau indirect. SG I, 149. II. s. n. 1. Lentilă sau sistem de lentile care au rolul de a forma, într-un aparat optic, imaginea unui obiect. cf. MARIN, F. 471/11, 474/21, BARCIANU. Aceste semne bune aruncau viața lui de pînă atunci la o depărtare de nemăsurat, întocmai ca un mare ochian în care te uiți prin obiectiv. SANDU-ALDEA, a. m. 149. Îi țipa în urechi să urmărească atent obiectivul. KLOPȘTOK, f. 168. Ochianul acesta avea un dublu obiectiv, cu două feluri de lentile, C. GANE, TR. v. 308. Pînă să se orienteze obiectivul exact... ea obosește. ARGHEZI, C. J. 148. Reporterii-fotografi căutau să-i prindă pe acuzați cît mai bine în obiective. STANCU, R. a. II, 288, cf. v, 184. ◊ (Învechit, adjectival) cf. STAMATI, f. 87/17, id. D. Microscopul se compune... din două linți convergente: una mai mică numită obiectivă și alta... avînd dimensiuni mai mari și numită oculară. PONI, F. 394. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc., care prezintă importanță din punct de vedere militar. Armata noastră are și ea drept obiectiv tot Dunărea, spre a împiedeca pe turci să facă din țara noastră cîmpul războiului, D. ZAMFIRESCU, R. 32. ♦ Țintă asupra căreia trage o gură de foc. Ochii săi albaștri... rătăceau ca niște reflectoare în căutarea obiectivului noaptea pe cer. BENIUC, m. C. I, 55. 3. Fig. Scop, țel; țintă. cf. ALEXI, W. Prostia aceasta, mai ales, formează obiectivul satirei lui Caragiale. IBRAILEANU, SP. CR. 242. Să sperăm că va deveni o bătălie zadarnică, fără obiectiv. C. PETRESCU, a. 418. Obiectivele acestui plan trebuie să se bazeze pe analiza muncii și a posibilităților economice. LEG. EC. PL. 420. Convorbirea avusese cu totul alte obiective decît relațiile dintre proprietar și chiriaș. ARGHEZI, P. T. 94. Pentru o deplină reușită a unor asemenea dezbateri e nevoie ca discuția să aibă un obiectiv clar. CONTEMP. 1954, nr. 379, 1/4. Congresul a hotărît ca și pe viitor industrializarea să constituie obiectivul central al politicii economice a partidului. SCÎNTEIA, 1965, 24 iulie, ediție specială. ♦ (Concretizat, de obicei determinat prin „industrial”) Întreprindere, uzină, fabrică, cuprinsă în planul economiei naționale și care urmează să fie realizată sau care este în curs de realizare. Înfăptuirea programului amplu trasat de partid pentru industrializarea socialistă a țării... a pus în fața cercetătorilor noștri probleme complexe de proiectare și construire de mari obiective industriale. CONTEMP. 1965, nr. 52, 9/1. Ritmul înalt de creștere prevăzut în industria chimică și cota parte ridicată a noilor capacități în sporul producției impun ministerului, conducerilor întreprinderilor să acorde o deosebită atenție respectării termenelor planificate de intrare in funcțiune a tuturor obiectivelor. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6 685. ♦ (De obicei determinat prin „turistic”) Loc, punct care prezintă interes pentru turiști. – Pronunțat: -bi-ec- și -biec-. – pl.: obiectivi, -e. – Din fr. objectif, lat. obiectivus.