2 intrări
14 definiții
din care- explicative (8)
- morfologice (4)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
OBIECTA, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție.
OBIECTA, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
obiecta vt [At: DDRF / P: o-biec-ta / Pzi: ~tez / E: obiecție] 1 A face o obiecție. 2 (Pex; rar) A reproșa.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OBIECTA, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție, a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Pronunțat: -bi-ec-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
OBIECTA vb. I. tr. A ridica o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OBIECTA vb. tr. a aduce o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A OBIECTA ~ez tranz. A aduce în calitate de argumente contrare, manifestându-și dezacordul cu cele spuse de interlocutor; a înainta ca obiecție. /Din obiecție
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
obiectà v. 1. a opune ca obiecțiune: a obiecta motive bune; 2. a imputa: a obiecta cuiva mișelia sa.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*obĭectéz v. tr. (lat. ob-jectare, d. ob-jicere, ob-jectum. V. ob-ĭect). Ripostez cu vorba, opun o vorbă: aŭ admis fără să obĭecteze ceva.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
obiecta (a ~) (desp. -biec-) vb., ind. prez. 1 sg. obiectez, 3 obiectează; conj. prez. 1 sg. să obiectez, 3 să obiecteze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
obiecta (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de Laura-ana
- acțiuni
obiecta vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectez, 3 sg. și pl. obiectează
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
obiectez.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
OBIECTA vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
OBIECTA vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
- silabație: o-biec-ta
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
obiecta, obiectezverb
- 1. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a invoca motive, a găsi pricină. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: contesta
etimologie:
- obiecție DEX '09 DEX '98
- obiectare DN
- objecter DN