opțiuni
  • info

15 definiții pentru obiecta

din care

Explicative DEX

OBIECTA, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție.

OBIECTA, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție.

obiecta vt [At: DDRF / P: o-biec-ta / Pzi: ~tez / E: obiecție] 1 A face o obiecție. 2 (Pex; rar) A reproșa.

OBIECTA, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție, a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Pronunțat: -bi-ec-.

OBIECTA vb. I. tr. A ridica o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter].

OBIECTA vb. tr. a aduce o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare)

A OBIECTA ~ez tranz. A aduce în calitate de argumente contrare, manifestându-și dezacordul cu cele spuse de interlocutor; a înainta ca obiecție. /Din obiecție

obiectà v. 1. a opune ca obiecțiune: a obiecta motive bune; 2. a imputa: a obiecta cuiva mișelia sa.

*obĭectéz v. tr. (lat. ob-jectare, d. ob-jicere, ob-jectum. V. ob-ĭect). Ripostez cu vorba, opun o vorbă: aŭ admis fără să obĭecteze ceva.

Ortografice DOOM

obiecta (a ~) (desp. -biec-) vb., ind. prez. 1 sg. obiectez, 3 obiectează; conj. prez. 1 sg. să obiectez, 3 să obiecteze

obiecta (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectează

obiecta vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectez, 3 sg. și pl. obiectează

obiectez.

Sinonime

OBIECTA vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

OBIECTA vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

Tezaur

OBIECTA vb. I. Tranz. A face o obiecție; a găsi pricină. cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., IORDAN, L. R. A. 236. Rizo a obiectat că o asemenea măsură ar ridica împotriva lui toată populația țărilor românești. OȚETEA, T. v. 180. Felix nu îndrăzni să obiecteze nimic. CĂLINESCU, E. O. I, 75. ♦ p. ext. (Rar) A reproșa, a imputa. cf. ȘĂINEANU, CADE. – Pronunțat: -bi-ec-ta și -biec-ta. – prez. ind.: obiectez. – De la obiecție.

Intrare: obiecta
  • silabație: o-biec-ta info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obiecta
  • obiectare
  • obiectat
  • obiectatu‑
  • obiectând
  • obiectându‑
 singular plural
  • obiectează
  • obiectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obiectez
 (să)
  • obiectez
  • obiectam
  • obiectai
  • obiectasem
a II-a (tu)
  • obiectezi
 (să)
  • obiectezi
  • obiectai
  • obiectași
  • obiectaseși
a III-a (el, ea)
  • obiectează
 (să)
  • obiecteze
  • obiecta
  • obiectă
  • obiectase
plural I (noi)
  • obiectăm
 (să)
  • obiectăm
  • obiectam
  • obiectarăm
  • obiectaserăm
  • obiectasem
a II-a (voi)
  • obiectați
 (să)
  • obiectați
  • obiectați
  • obiectarăți
  • obiectaserăți
  • obiectaseți
a III-a (ei, ele)
  • obiectează
 (să)
  • obiecteze
  • obiectau
  • obiectară
  • obiectaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obiecta, obiectezverb

  • 1. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a invoca motive, a găsi pricină. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: contesta
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.