2 intrări

20 de definiții

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -te, adj. (Livr.) Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNȚĂ, s. f. (Livresc) Supunere, ascultare. Pronunțat: -di-en-.

obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte

obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

obediént adj. m. (sil. -di-ent), pl. obediénți; f. sg. obediéntă, pl. obediénte

obediénță s. f. (sil. -di-en-), g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

OBEDIÉNT adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

OBEDIÉNȚĂ s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.

OBEDIÉNT, -Ă adj. (Liv.) Ascultător, supus; blând. [Pron. -di-ent. / cf. it. obbediente, lat. oboediens].

OBEDIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Supunere, ascultare. [Pron. -di-en-. / cf. lat. oboedientia, fr. obédience].

OBEDIÉNT, -Ă adj. ascultător, supus; docil. (< it. obbediente, lat. oboediens)

OBEDIÉNȚĂ s. f. supunere, ascultare. (< fr. obédience, lat. oboedientia)

OBEDIÉNT ~tă (~ti, ~te) livr. Care este supus, ascultător. [Sil. -di-ent] /<lat. obediens, ~ntis, it. obediente


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

obediént adj. v. ASCULTĂTOR. BUN. CUMINTE. DOCIL. PLECAT. SUPUS.

obediénță s. v. ASCULTARE. CUMINȚENIE. DOCILITATE. SUPUNERE.

obediénță s.f. (în francmasonerie) Dependență, ascultare ◊ „După 1989 au început să acționeze în România mai multe loji masonice, în special de obediență italiană.” R.l. 22 IX 93 p. 9 (cf fr. obédience; DN3, DEX – alte sensuri)

OBEDIÉNȚĂ (‹ fr., lat.) s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. ♦ (PSIH.) Conduită impusă de rolurile sociale, individul supunându-se împotriva voinței proprii, ordinelor sau sugestiilor persoanelor cu autoritate socială, intelectuală, de vârstă etc.; o. individului, ca nivel al conformității, se manifestă în adoptarea opiniei majorității pentru a fi acceptat și aprobat sau pentru a evita respingerea.

Intrare: obedient
obedient adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obedient obedientul obedientă obedienta
plural obedienți obedienții obediente obedientele
genitiv-dativ singular obedient obedientului obediente obedientei
plural obedienți obedienților obediente obedientelor
vocativ singular
plural
Intrare: obediență
obediență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obediență obediența
plural obediențe obediențele
genitiv-dativ singular obediențe obedienței
plural obediențe obediențelor
vocativ singular
plural