20 definiții pentru obedient, obediență   declinări

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -te, adj. (Livr.) Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNȚĂ, s. f. (Livresc) Supunere, ascultare. Pronunțat: -di-en-.

obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte

obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

obediént adj. m. (sil. -di-ent), pl. obediénți; f. sg. obediéntă, pl. obediénte

obediénță s. f. (sil. -di-en-), g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

OBEDIÉNT adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

OBEDIÉNȚĂ s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.

OBEDIÉNT, -Ă adj. (Liv.) Ascultător, supus; blând. [Pron. -di-ent. / cf. it. obbediente, lat. oboediens].

OBEDIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Supunere, ascultare. [Pron. -di-en-. / cf. lat. oboedientia, fr. obédience].

OBEDIÉNT, -Ă adj. ascultător, supus; docil. (< it. obbediente, lat. oboediens)

OBEDIÉNȚĂ s. f. supunere, ascultare. (< fr. obédience, lat. oboedientia)

OBEDIÉNT ~tă (~ti, ~te) livr. Care este supus, ascultător. [Sil. -di-ent] /<lat. obediens, ~ntis, it. obediente


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

obediént adj. v. ASCULTĂTOR. BUN. CUMINTE. DOCIL. PLECAT. SUPUS.

obediénță s. v. ASCULTARE. CUMINȚENIE. DOCILITATE. SUPUNERE.

obediénță s.f. (în francmasonerie) Dependență, ascultare ◊ „După 1989 au început să acționeze în România mai multe loji masonice, în special de obediență italiană.” R.l. 22 IX 93 p. 9 (cf fr. obédience; DN3, DEX – alte sensuri)

OBEDIÉNȚĂ (‹ fr., lat.) s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. ♦ (PSIH.) Conduită impusă de rolurile sociale, individul supunându-se împotriva voinței proprii, ordinelor sau sugestiilor persoanelor cu autoritate socială, intelectuală, de vârstă etc.; o. individului, ca nivel al conformității, se manifestă în adoptarea opiniei majorității pentru a fi acceptat și aprobat sau pentru a evita respingerea.