2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obedient, ~ă a [At: ALEXI, W. / P: ~di-ent / Pl: ~nți, ~e / E: it obbediente, lat obediens, -tis] (Liv) Ascultător.

obediență sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 11 / Pl: ~țe / E: slv обѣдьинца] (Înv) Parte a slujbei religioase care se face în mănăstiri după utrenie, în zilele în care nu se oficiază liturghia.

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -te, adj. (Livr.) Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNȚĂ, s. f. (Livresc) Supunere, ascultare. Pronunțat: -di-en-.

OBEDIÉNT, -Ă adj. (Liv.) Ascultător, supus; blând. [Pron. -di-ent. / cf. it. obbediente, lat. oboediens].

OBEDIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Supunere, ascultare. [Pron. -di-en-. / cf. lat. oboedientia, fr. obédience].

OBEDIÉNT, -Ă adj. ascultător, supus; docil. (< it. obbediente, lat. oboediens)

OBEDIÉNȚĂ s. f. supunere, ascultare. (< fr. obédience, lat. oboedientia)

obediénță s. f. (în francmasonerie) Dependență, ascultare ◊ „După 1989 au început să acționeze în România mai multe loji masonice, în special de obediență italiană.” R.l. 22 IX 93 p. 9 (cf fr. obédience; DN3, DEX – alte sensuri)

OBEDIÉNT ~tă (~ti, ~te) livr. Care este supus, ascultător. [Sil. -di-ent] /<lat. obediens, ~ntis, it. obediente


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte

obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

obediént adj. m. (sil. -di-ent), pl. obediénți; f. sg. obediéntă, pl. obediénte

obediénță s. f. (sil. -di-en-), g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBEDIÉNT adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

OBEDIÉNȚĂ s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.

obedient adj. v. ASCULTĂTOR. BUN. CUMINTE. DOCIL. PLECAT. SUPUS.

arată toate definițiile

Intrare: obedient
obedient adjectiv
  • silabație: -di-ent
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obedient
  • obedientul
  • obedientu‑
  • obedientă
  • obedienta
plural
  • obedienți
  • obedienții
  • obediente
  • obedientele
genitiv-dativ singular
  • obedient
  • obedientului
  • obediente
  • obedientei
plural
  • obedienți
  • obedienților
  • obediente
  • obedientelor
vocativ singular
plural
Intrare: obediență
obediență substantiv feminin
  • silabație: -di-en-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obediență
  • obediența
plural
  • obediențe
  • obediențele
genitiv-dativ singular
  • obediențe
  • obedienței
plural
  • obediențe
  • obediențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obediență

etimologie: