2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

obedient, ~ă a [At: ALEXI, W. / P: ~di-ent / Pl: ~nți, ~e / E: it obbediente, lat obediens, -tis] (Liv) Ascultător.

obediență sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 11 / Pl: ~țe / E: slv обѣдьинца] (Înv) Parte a slujbei religioase care se face în mănăstiri după utrenie, în zilele în care nu se oficiază liturghia.

OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -te, adj. (Livr.) Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNȚĂ, s. f. (Livresc) Supunere, ascultare. Pronunțat: -di-en-.

OBEDIÉNT, -Ă adj. (Liv.) Ascultător, supus; blând. [Pron. -di-ent. / cf. it. obbediente, lat. oboediens].

OBEDIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Supunere, ascultare. [Pron. -di-en-. / cf. lat. oboedientia, fr. obédience].

OBEDIÉNT, -Ă adj. ascultător, supus; docil. (< it. obbediente, lat. oboediens)

OBEDIÉNȚĂ s. f. supunere, ascultare. (< fr. obédience, lat. oboedientia)

obediénță s. f. (în francmasonerie) Dependență, ascultare ◊ „După 1989 au început să acționeze în România mai multe loji masonice, în special de obediență italiană.” R.l. 22 IX 93 p. 9 (cf fr. obédience; DN3, DEX – alte sensuri)

OBEDIÉNT ~tă (~ti, ~te) livr. Care este supus, ascultător. [Sil. -di-ent] /<lat. obediens, ~ntis, it. obediente

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

obedient (-di-ent) adj. m., pl. obedienți; f. obedientă, pl. obediente

obediență (-di-en-) s. f., g.-d. art. obedienței; pl. obediențe

obediént adj. m. (sil. -di-ent), pl. obediénți; f. sg. obediéntă, pl. obediénte

obediénță s. f. (sil. -di-en-), g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBEDIÉNT adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

OBEDIÉNȚĂ s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.

obedient adj. v. ASCULTĂTOR. BUN. CUMINTE. DOCIL. PLECAT. SUPUS.

obediență s. v. ASCULTARE. CUMINȚENIE. DOCILITATE. SUPUNERE.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OBEDIÉNȚĂ (< fr., lat.) s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. ♦ (PSIH.) Conduită impusă de rolurile sociale, individul supunându-se împotriva voinței proprii, ordinelor sau sugestiilor persoanelor cu autoritate socială, intelectuală, de vârstă etc.; o. individului, ca nivel al conformității, se manifestă în adoptarea opiniei majorității pentru a fi acceptat și aprobat sau pentru a evita respingerea.

Intrare: obedient
obedient adjectiv
  • silabație: -di-ent info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obedient
  • obedientul
  • obedientu‑
  • obedientă
  • obedienta
plural
  • obedienți
  • obedienții
  • obediente
  • obedientele
genitiv-dativ singular
  • obedient
  • obedientului
  • obediente
  • obedientei
plural
  • obedienți
  • obedienților
  • obediente
  • obedientelor
vocativ singular
plural
Intrare: obediență
obediență substantiv feminin
  • silabație: -di-en-ță info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obediență
  • obediența
plural
  • obediențe
  • obediențele
genitiv-dativ singular
  • obediențe
  • obedienței
plural
  • obediențe
  • obediențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obedient, obedientăadjectiv

etimologie:

obediență, obediențesubstantiv feminin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.