12 definiții pentru obediență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

obediență sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 11 / Pl: ~țe / E: slv обѣдьинца] (Înv) Parte a slujbei religioase care se face în mănăstiri după utrenie, în zilele în care nu se oficiază liturghia.

OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

OBEDIÉNȚĂ, s. f. (Livresc) Supunere, ascultare. Pronunțat: -di-en-.

OBEDIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Supunere, ascultare. [Pron. -di-en-. / cf. lat. oboedientia, fr. obédience].

OBEDIÉNȚĂ s. f. supunere, ascultare. (< fr. obédience, lat. oboedientia)

obediénță s. f. (în francmasonerie) Dependență, ascultare ◊ „După 1989 au început să acționeze în România mai multe loji masonice, în special de obediență italiană.” R.l. 22 IX 93 p. 9 (cf fr. obédience; DN3, DEX – alte sensuri)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

obediénță s. f. (sil. -di-en-), g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBEDIÉNȚĂ s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.

obediență s. v. ASCULTARE. CUMINȚENIE. DOCILITATE. SUPUNERE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OBEDIÉNȚĂ (< fr., lat.) s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. ♦ (PSIH.) Conduită impusă de rolurile sociale, individul supunându-se împotriva voinței proprii, ordinelor sau sugestiilor persoanelor cu autoritate socială, intelectuală, de vârstă etc.; o. individului, ca nivel al conformității, se manifestă în adoptarea opiniei majorității pentru a fi acceptat și aprobat sau pentru a evita respingerea.

Intrare: obediență
obediență substantiv feminin
  • silabație: -di-en-ță info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obediență
  • obediența
plural
  • obediențe
  • obediențele
genitiv-dativ singular
  • obediențe
  • obedienței
plural
  • obediențe
  • obediențelor
vocativ singular
plural

obediență

etimologie: