OBEDIENȚĂ s. f. (Livresc) Supunere, ascultare. Cf. prot. – pop., n. d., alexi, w. În urma numeroaselor examene de ortodoxie, obediență și devotament, a fost. în sfîrșit, primit în cadrele regulate ale unei armii. lovinescu, c. v, 44. – Pronunțat: -di-en-. – Din fr. obédience, lat. obedientia.