2 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

nuanța vt(a) [At: PONTBRIANT, D. / P: nu-an~ / Pzi: ~țez / E: nuanță cf fr nuancer] 1 A colora, parcurgând progresiv gama nuanțelor unei culori. 2 A armoniza culori. 3 A colora în nuanțe diferite. 4 (Fig) A pune în evidență, prin treceri subtile, gradate Si: a colora. 5 (Fig) A da expresie.

NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. A reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc. ♦ Fig. A introduce variații expresive. A-și nuanța stilul.Intranz. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul. MACEDONSKI, O. IV 112.

NUANȚÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin. 2. (Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].

NUANȚA vb. tr. 1. a reda nuanțele unei culori, unui ton etc. 2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate. (< fr. nuancer)

A NUANȚÁ ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanțe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ținând seamă de cele mai mici nuanțe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanțe. ~ stilul. 4) A exprima, ținând seama de cele mai delicate diferențe. A-și ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer

nuanțà v. 1. a dispune colorile după nuanțe; 2. fig. a stabili gradațiunile, micile diferențe.

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

nuanță sf [At: I. GOLESCU, C. / P: nu-an~ / V: (înv) ~ansă, niuansuri snp / Pl: ~țe / E: fr nuance] 1 Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de variația cantităților în care se combină culorile componente Si: ton, tonalitate, (rar) tentă. 2 (Pgn) Culoare. 3 (Fig) Fiecare dintre aspectele puțin deosebite între ele pe care le poate lua sau cu care poate fi înzestrat un lucru, o ființă, un fenomen, facându-l expresiv. 4 (Fig) Deosebire ușoară între elemente de același fel. 5 (Spc; fig) Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. 6 (Spc; fig) Aspect particular al unei opțiuni politice. 7 (Fig) Variantă. 8 (Fig) Varietate. 9 (Fig) Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor. 10 (Fig) Notă particulară, imperceptibil marcată Si: accent. 11 (Spc) Variație de intensitate a sunetului.

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare din varietățile unei culori provenită fie din diferențele de intensitate luminoasă, fie din diferențele de calitate ale tonului cromatic. Nu lipsește... nici o nuanță în felul cum pe deasupra lor sînt distribuite colorile. BOGZA, C. O. 280. Aurul avea nuanțe verzui, vechi; reliefurile puțin tocite. C. PETRESCU, 325. El mă făcea să deosebesc toate nuanțele verdelui de pe frunze – nuanțe închise, vii sau argintate de soare. DEMETRESCU, O. 144. ♦ Culoare simplă care nu poate fi obținută prin suprapunerea mai multor culori diferite. 2. Fig. Deosebire ușoară și aproape nesimțită între aspecte, lucruri etc.; varietate de manifestare a unui sunet, a unei acțiuni, a unei senzații etc. Din bogăția de sinonime se vor diferenția nuanțele. SADOVEANU, E. 38. Era întîia oară cînd simțeam o nuanță de sentiment în vorbele lui. GALACTION, O. I 209. Nu e aci numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. CAMIL PETRESCU, U. N. 71. Nuanța de ridicul din vorbele lui Mihai păru a-l atinge mai mult decît toate argumentele, fiindcă începu a rîde. D. ZAMFIRESCU, R. 63.

NUÁNȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile, dintre gradele prin care trece o culoare fără a-și pierde calitățile specifice. 2. (Fig.) Diferență ușoară (aproape imperceptibilă) între două lucruri de același gen. ♦ (Muz.) Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore. 3. Ceea ce reprezintă o conotație, un adaos la caracterul esențial, de bază. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].

NUÁNȚĂ s. f. 1. fiecare dintre varietățile unei culori. 2. (fig.) diferență ușoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de același gen. ◊ (muz.) gradul de intensitate al unui sunet. ◊ caracter, notă particulară; conotație. (< fr. nuance)

NUÁNȚĂ ~e f. 1) Fiecare dintre varietățile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensității. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realități în procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferență ușoară, abia sesizabilă, dintre lucruri de același fel. O ~ nouă. 4) fig. Trăsătură suplimentară; coloratură slabă de altă natură. ~ de tristețe. [G.-D. nuanței; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

nuanță f. 1. grad de intensitate a unei colori; 2. diferență foarte ușoară; 3. fig. delicateță a limbei.

nuánță f., pl. e (fr. nuance, d. nuer = nuancer, a nuanța, d. nue = nuage, nour). Fel de coloare, diferență între gradele uneĭ colorĭ: roșiaticu e o nuanță de roș, verzuĭu una de verde. Fig. Slabă diferență: nuanță între opțiunĭ. Muz. Grad de forță saŭ de dulceață a sunetelor.

nuanțéz v. tr. (fr. nuancer). Fac să treacă gradat de la o nuanță la alta. Fig. Exprim diferențele delicate: a-țĭ nuanța cugetările.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

arată toate definițiile

Intrare: nuanța
  • silabație: nu-an-ța info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nuanța
  • nuanțare
  • nuanțat
  • nuanțatu‑
  • nuanțând
  • nuanțându‑
singular plural
  • nuanțea
  • nuanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nuanțez
(să)
  • nuanțez
  • nuanțam
  • nuanțai
  • nuanțasem
a II-a (tu)
  • nuanțezi
(să)
  • nuanțezi
  • nuanțai
  • nuanțași
  • nuanțaseși
a III-a (el, ea)
  • nuanțea
(să)
  • nuanțeze
  • nuanța
  • nuanță
  • nuanțase
plural I (noi)
  • nuanțăm
(să)
  • nuanțăm
  • nuanțam
  • nuanțarăm
  • nuanțaserăm
  • nuanțasem
a II-a (voi)
  • nuanțați
(să)
  • nuanțați
  • nuanțați
  • nuanțarăți
  • nuanțaserăți
  • nuanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • nuanțea
(să)
  • nuanțeze
  • nuanțau
  • nuanța
  • nuanțaseră
Intrare: nuanță
  • silabație: nu-an-ță info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nuanță
  • nuanța
plural
  • nuanțe
  • nuanțele
genitiv-dativ singular
  • nuanțe
  • nuanței
plural
  • nuanțe
  • nuanțelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nuanța

  • 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe.
    surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.1. A îmbina culorile în așa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin.
      surse: DN
  • 2. figurat A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a da expresie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: colora attach_file 2 exemple
    exemple
    • A-și nuanța stilul.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul. MACEDONSKI, O. IV 112.
      surse: DLRLC

etimologie:

nuanță

  • 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Nu lipsește... nici o nuanță în felul cum pe deasupra lor sînt distribuite colorile. BOGZA, C. O. 280.
      surse: DLRLC
    • Aurul avea nuanțe verzui, vechi; reliefurile puțin tocite. C. PETRESCU, 325.
      surse: DLRLC
    • El mă făcea să deosebesc toate nuanțele verdelui de pe frunze – nuanțe închise, vii sau argintate de soare. DEMETRESCU, O. 144.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Culoare simplă care nu poate fi obținută prin suprapunerea mai multor culori diferite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: culoare
  • 2. figurat Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Era întîia oară cînd simțeam o nuanță de sentiment în vorbele lui. GALACTION, O. I 209.
      surse: DLRLC
    • Nu e aci numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. CAMIL PETRESCU, U. N. 71.
      surse: DLRLC
    • Nuanța de ridicul din vorbele lui Mihai păru a-l atinge mai mult decît toate argumentele, fiindcă începu a rîde. D. ZAMFIRESCU, R. 63.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt.
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file un exemplu
      exemple
      • Din bogăția de sinonime se vor diferenția nuanțele. SADOVEANU, E. 38.
        surse: DLRLC
    • 2.2. muzică Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore.
      surse: DN
    • 2.3. Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 sinonime: caracter conotație notă

etimologie: