NIT², niți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a strălucirii. [Abr.: nt] – Din fr., engl. nit.

nit² sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr nit] (Fiz) Unitate de măsură pentru luminanță, reprezentând luminanța uniformă a unei surse de lumină plane cu aria de un metru pătrat, care emite în direcția normală o intensitate luminoasă de o candelă. corectat(ă)

nit¹ sn [At: (a. 1875), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: ger Niet] Tijă de metal cilindrică, prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la nituire.

NIT², niți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a luminației. [Abr.: nt] – Din fr., engl. nit.

NIT, nituri, s. n. Tijă de metal cilindrică, cu capul de diametru mai mare decît corpul propriu-zis, folosită la îmbinarea prin nituire a pieselor metalice plate, de piele sau de carton.

NIT s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru luminanță, reprezentînd luminanța uniformă a unei surse de lumină plane cu aria de un metru pătrat, care emite în direcția normală o intensitate luminoasă de o candelă. [Pl. niți. / < fr. nit, cf. lat. nit(idus) – strălucitor].

NIT² s. m. unitate de măsură pentru luminanță, egală cu luminanța uniformă a unei surse cu aria de 1 m², care emite o intensitate luminoasă de o candelă. (< fr., engl., nit)

NIT¹ s. n. cui cu capul mare, turtit. (< germ. Niet)

NIT ~uri n. Tijă (de metal moale) cu floare mare la un capăt, folosită la îmbinarea a două piese prin turtirea celuilalt capăt (de obicei, bătându-l cu ciocanul). /<germ. Niet

nit n. cuiu cu vârful turtit cu care se leagă cercurile de fier. [Nemț. NIETE].

nit n., pl. urĭ (germ. niel). Cuĭ scurt și gros care unește doŭă bucățĭ de metal (ghint).

nit¹ (tijă metalică) s. n., pl. nituri

+nit² (unitate de măsură) s. m., pl. niți; simb. nt

nit s. n., pl. nituri

nit s. m. (unitate de măsură a luminației), pl. niți

nit s. n., (tijă de metal) pl. nituri

nit (nituri), s. n. – Cui bont. Germ. Niet(e). – Der. nitui, vb. (a bate nituri); nituială, s. f. (nituire); nituitor, s. m. (muncitor care nituiește).

NIT 1. Nitul t. (Isp IV²); Nita fam. (Moț); Nitești s. munt. 2. Nitoe > Nitoești s., olt; prob. < *Anita < Ana, cf. rus. Aнютa. Subst. nit este neologism.

nit, nituri s. n. om prost.