nit¹ sn [At: (a. 1875), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: ger Niet] Tijă de metal cilindrică, prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la nituire.

NIT (pl. -turi) sn. 🔧 Cuiu neascuțit la unul din capete și foarte turtit sau rotund la celălalt capăt, cu care se leagă cercurile de fier (🖼 3351) [germ. Niete].

NIT, nituri, s. n. Tijă de metal cilindrică, cu capul de diametru mai mare decît corpul propriu-zis, folosită la îmbinarea prin nituire a pieselor metalice plate, de piele sau de carton.

NIT¹ s. n. cui cu capul mare, turtit. (< germ. Niet)

NIT ~uri n. Tijă (de metal moale) cu floare mare la un capăt, folosită la îmbinarea a două piese prin turtirea celuilalt capăt (de obicei, bătându-l cu ciocanul). /<germ. Niet

nit n. cuiu cu vârful turtit cu care se leagă cercurile de fier. [Nemț. NIETE].

nit n., pl. urĭ (germ. niel). Cuĭ scurt și gros care unește doŭă bucățĭ de metal (ghint).

nit¹ (tijă metalică) s. n., pl. nituri

nit s. n., pl. nituri

nit s. n., (tijă de metal) pl. nituri

nit (nituri), s. n. – Cui bont. Germ. Niet(e). – Der. nitui, vb. (a bate nituri); nituială, s. f. (nituire); nituitor, s. m. (muncitor care nituiește).

nit, nituri s. n. om prost.

NIT s. n. Tijă de metal (cilindrică), prevăzută cu un cap de diametru mai mare decît corpul, folosită la nituire. Nituri de alamă... cu sau fără șurupuri (a. 1875). ap. tdrg, cf. ddrf, DAME, T. 87, JAHRESBER. X, 200, NICA, L. VAM., ds, ioanovici, Tehn. 154. Niturile se întrebuințează atunci cînd trebuie să îmbinăm două piese cu suprafețe plane, soare, maș. 52, cf. 60. Atelierul nostru a cerut din vreme niturile, arătînd în comandă dimensiunea necesară. sciNTEiA, 1952, nr. 2 490. Nu făcuse altceva decît să cerceteze nesățios vaporul de fier; pipăia tabla, niturile, întăriturile. tudoran, p, 48. Niturile cele mai utilizate sînt executate din oțel laminat rotund, ltr². Batim niturili. alr ii/i h 296/551. – Pl.: nituri. – Din germ. Niet.