nezam sn vz nizam

nezam n. lege, regulament: un slujbaș credincios trebue să se supuie nezamului Fil. [Turc. NIZAM, dispozițiune].

nezám V. nizam.

NIZAM, (I) nizamuri, s. n., (II) nizami, s. m. I. S. n. (în Evul Mediu, în Țările Române). 1. Denumire dată statutului unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia. 2. Normă de lucru fixată printr-un regulament. II. S. m. Soldat turc în termen. – Din tc. nizam.

nezî vi [At: ALR I, 1403/305 / Pzi: ~zăsc / E: nct] (Reg) A prevesti.

nisam sn vz nizam

nizam [At: (a. 1715) ȘIO II₂, 89 / V: ne~, nis~ sn / Pl: (1-5) ~uri, (6-7) ~i / E: tc nizam] (Înv) 1 sn Ordin sau dispoziție dată de o autoritate. 2 sn Normă de lucru fixată printr-un regulament. 3 sn Statut al unei bresle, în care se arătau drepturile și îndatoririle membrilor ei. 4 sn Organizare legiferată a unei țări, a unei raiale, a unui județ, a unei instituții etc. Si: orânduială. 5 sn Armată turcească în termen. 6 sm Soldat turc în termen. 7 sm Titlu dat suveranilor din Hyderbat, în India.

NIZAM, (I) nizamuri, s. n., (II) nizami, s. m. I. S. n. (în evul mediu, în țările române). 1. Denumire dată statutului unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia. 2. Normă de lucru fixată printr-un regulament. II. S. m. Soldat turc în termen. – Din tc. nizam.

NIZAM, (1) nizami, s. m., (2) nizamuri, s. n. 1. (Învechit și arhaizant) Soldat din armata turcească. Am înțeles... că-i căsăpesc încă nizamii acolo, în redută. SADOVEANU, P. S. 136. Închid de veci nizamii gura, Iar noi îi dăm pe rîpi de-a dura. COȘBUC, P. II 42. În amîndouă forturile de la Rahova pot fi ca la vreo 2000 de nizami. ODOBESCU, S. III 591. 2. Oștire turcească regulată.

nizám și nezám n., pl. urĭ (turc. ar. nizam). Vechĭ. Ordin, ordonanță. Lege, regulament. Organizare, constituire. (V. pitac 2). Armată activă în Turcia (nizam). S.m. Soldat din această armată (V. redif, bașbuzuc).

nizam² (statut de breaslă) s. n., pl. nizamuri

nizam² (statut de breaslă) s. n., pl. nizamuri

nizam (normă, orînduială, armată turcească) s. n., pl. nizamuri

nizam (nizamuri), s. n. – 1. Ordin, organizație. – 2. Armată regulată turcă. – 3. Soldat turc din armată. Tc. (arab.) nizam (Șeineanu, III, 89). Sec. XVIII, înv.

nezam, nezame, s.n. (înv.) lege, regulament.

nezî, nezăsc, vb. IV (reg.) a prevesti.

nizam², nizamuri, s.n. (înv.) 1. (în evul mediu, în Țările Române) denumire dată statului unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia. 2. normă de lucru fixată printr-un regulament. 3. ordin sau dispoziție dată de o autoritate. 4. organizarea legiferată a unei țări, raiale, județ, instituții; orânduială. 5. armată turcească în termen, soldat turc.