2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămíre s. f.] – Pref. ne- + mulțumire.

nemulțumire sf [At: VARLAAM, C. 22 / V: (îvp) ~țămire / Pl: ~ri / E: nemulțumi] 1 (Înv) Lipsă de recunoștință Si: ingratitudine. 2 Stare a celui nemulțumit (1) Si: insatisfacție, mâhnire, supărare, (fam) parapon, (îvr) paraponiseală, (înv) neodihnă (4), neodihnire (3). 3 Contrarietate. 4 Necaz.

NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămíre s. f.] – Ne- + mulțumire.

NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit, starea celui nemulțumit; supărare, mîhnire. Era om de treizeci și ceva de ani, dar părea mai bătrîn din pricina nemulțumirii neîncetate care-l întuneca. DUMITRIU, P. F. 64. Caracterul acestei literaturi [dintre 1880 și 1900] este nemulțumirea. Nemulțumirea provocată de situația scriitorului în societate și (sau ori) de mizeriile celor mulți. IBRĂILEANU, S. 89. Nemulțumirea boierilor crescu și mai mult și pierderea domnului se hotărî. BĂLCESCU, O. I 142. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. Peste o zi, o nemulțumire intimă intervenise. CARAGIALE, O. III 232. – Variantă: nemulțămíre (SADOVEANU, O. V 422) s. f.

NEMULȚUMÍRE ~i f. Stare a celui nemulțumit; necaz, neplăcere. /ne- + mulțumire

NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.

NEMULȚĂMÍRE s. f. v. nemulțumire.

NEMULȚĂMÍRE s. f. v. nemulțumire.

NEMULȚĂMÍRE s. f. v. nemulțumire.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.

nemulțumi [At: NEGRUZZI, S. II, 214 / V: (îvp) ~țămi / Pzi: ~mesc / E: ne- + mulțumi] 1 vt A face să fie nemulțumit (1) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (1). 2 vt A cauza o nemulțumire (2) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (2). 3 vt A contraria. 4 vr (Rar) A se simți nemulțumit (1).

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Ne- + mulțumi.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămí (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.

A NEMULȚUMÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi

nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.

nemulțămíre f. Lipsă de mulțămire. În vest -mulțu-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nemulțumíre s. f., g.-d. art. nemulțumírii; pl. nemulțumíri

nemulțumíre s. f., g.-d. art. nemulțumírii; pl. nemulțumíri

nemulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 să nemulțumeáscă

arată toate definițiile

Intrare: nemulțumire
nemulțumire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nemulțumire
  • nemulțumirea
plural
  • nemulțumiri
  • nemulțumirile
genitiv-dativ singular
  • nemulțumiri
  • nemulțumirii
plural
  • nemulțumiri
  • nemulțumirilor
vocativ singular
plural
nemulțămire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nemulțămire
  • nemulțămirea
plural
  • nemulțămiri
  • nemulțămirile
genitiv-dativ singular
  • nemulțămiri
  • nemulțămirii
plural
  • nemulțămiri
  • nemulțămirilor
vocativ singular
plural
Intrare: nemulțumi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nemulțumi
  • nemulțumire
  • nemulțumit
  • nemulțumitu‑
  • nemulțumind
  • nemulțumindu‑
singular plural
  • nemulțumește
  • nemulțumiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nemulțumesc
(să)
  • nemulțumesc
  • nemulțumeam
  • nemulțumii
  • nemulțumisem
a II-a (tu)
  • nemulțumești
(să)
  • nemulțumești
  • nemulțumeai
  • nemulțumiși
  • nemulțumiseși
a III-a (el, ea)
  • nemulțumește
(să)
  • nemulțumească
  • nemulțumea
  • nemulțumi
  • nemulțumise
plural I (noi)
  • nemulțumim
(să)
  • nemulțumim
  • nemulțumeam
  • nemulțumirăm
  • nemulțumiserăm
  • nemulțumisem
a II-a (voi)
  • nemulțumiți
(să)
  • nemulțumiți
  • nemulțumeați
  • nemulțumirăți
  • nemulțumiserăți
  • nemulțumiseți
a III-a (ei, ele)
  • nemulțumesc
(să)
  • nemulțumească
  • nemulțumeau
  • nemulțumi
  • nemulțumiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nemulțămi
  • nemulțămire
  • nemulțămit
  • nemulțămitu‑
  • nemulțămind
  • nemulțămindu‑
singular plural
  • nemulțămește
  • nemulțămiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nemulțămesc
(să)
  • nemulțămesc
  • nemulțămeam
  • nemulțămii
  • nemulțămisem
a II-a (tu)
  • nemulțămești
(să)
  • nemulțămești
  • nemulțămeai
  • nemulțămiși
  • nemulțămiseși
a III-a (el, ea)
  • nemulțămește
(să)
  • nemulțămească
  • nemulțămea
  • nemulțămi
  • nemulțămise
plural I (noi)
  • nemulțămim
(să)
  • nemulțămim
  • nemulțămeam
  • nemulțămirăm
  • nemulțămiserăm
  • nemulțămisem
a II-a (voi)
  • nemulțămiți
(să)
  • nemulțămiți
  • nemulțămeați
  • nemulțămirăți
  • nemulțămiserăți
  • nemulțămiseți
a III-a (ei, ele)
  • nemulțămesc
(să)
  • nemulțămească
  • nemulțămeau
  • nemulțămi
  • nemulțămiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nemulțumire nemulțămire

  • 1. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit.
    exemple
    • Era om de treizeci și ceva de ani, dar părea mai bătrîn din pricina nemulțumirii neîncetate care-l întuneca. DUMITRIU, P. F. 64.
      surse: DLRLC
    • Caracterul acestei literaturi [dintre 1880 și 1900] este nemulțumirea. Nemulțumirea provocată de situația scriitorului în societate și (sau ori) de mizeriile celor mulți. IBRĂILEANU, S. 89.
      surse: DLRLC
    • Nemulțumirea boierilor crescu și mai mult și pierderea domnului se hotărî. BĂLCESCU, O. I 142.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Prefix ne- + mulțumire.
    surse: DEX '09

nemulțumi nemulțămi

etimologie:

  • Prefix ne- + mulțumi.
    surse: DEX '09