NEMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Denumire dată în Moldova, în Evul Mediu, stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare. 2. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii; p. ext. denumire dată membrilor clasei stăpânitoare. – Din magh. nemes.

nemeșel, ~ea [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 41 / V: (reg) ~mi~ / Pl: ~ei, ~ele / E: nemeș + -el] 1-6 sm (Șhp) Nemeș² (1-3) (tânăr). 7-8 a (Olt; șhp) (Destul de) nemeș (18) Si: (Olt) nemeșică (1-2).

nemișel, ~ea sm, a vz nemeșel

NEMEȘ, NEMEȘĂ (pl. -șe) adj. și sm. f. Nobil(ă), de neam, în spec. nobil ungur: Toți nemeși să chiamă Care nici dare plătesc nici vamă (BD.-DEL.) [ung.].

NEMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Denumire dată în Moldova, în evul mediu, stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare. 2. Denumire dată în Transilvania, în evul mediu, nobililor mici și mijlocii; p. ext. denumire dată membrilor clasei stăpânitoare. – Din magh. nemes.

NEMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. Nobil din clasa stăpînitoare a Transilvaniei medievale; p. ext. nobil de rang mic. Nemeșii s-au strîns la sfat; Șoaptă, spaimă li-i cuvîntul. BENIUC, V. 105. Multe oase și pînă în ziua de azi se tăvălesc acolo în cîmpii Rigăi, de nemeșii ungurești ce au pierit la acel război. BĂLCESCU, O. I 45. [Caii] cu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ (Adjectival) Ș-au luat cu vitejie Multe suflete-n robie Și maghiari nemeși o mie! ALECSANDRI, P. I 26. – Variantă: nemiș, -ă s. m. și f.

NEMIȘ, -Ă s. m. și f. v. nemeș.

NEMEȘEL, nemeșei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui nemeș.

némeș, -ă s. (ung. nemeș. V. neam). Nobil unguresc. – Și némiș (Ur.).

nemeșă s. f., art. nemeșa, g.-d. art. nemeșei; pl. nemeșe

nemeșă s. f., art. nemeșa, g.-d. art. nemeșei; pl. nemeșe

nemeșă s. f., g.-d. art. nemeșei; pl. nemeșe

NEMEȘ s. magnat. (Un ~ maghiar.)

NEMEȘ s. magnat. (Un ~ maghiar.)

nemeșel, -ea, -ică, adj., s.m. (înv.) 1. (reg.; adj.) potrivit, de mijloc. 2. (s.m.) nemeș (nobil) mic.

NEMEȘ², -Ă s. m., adj. 1. s. m. Nobil maghiar, de obicei mic sau mijlociu; p. ext. persoană care aparținea unei categorii sociale de stăpîni de pămînt fără titluri nobiliare; p. gener. boier. Să grăiți acelui neamiș mare... ca să slobodzească pre feciorii noștri ce avem ocolea (a. 1593-1597). ROSETTI, b. 50. Nici craiul are voie să piiarză pre vreun nemișu, fără numai de-l va dovedi de viclenie. URECHE, L. 126. Iară mainte decît aceaste tîmplări, neamișii de Ardeal să rupsease de la Racoții. m. COSTIN, O. 177. Tu, Iafet, ocărmuiește și apără pre acești doi ca un împărat și neameș. N. Costin, LET. I, 47/25, cf. II, 85/21. I-au dat robi tătarilor, sumă mare de neameși și toate oștile (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 317/30. Duca Vodă au trimis pe un nemiș din ținutul Hotinului, anume Gligorie Cornescul, ce era foarte meșter de scrisori. NECULCE, L. 41, cf. CANTEMIR, HR. 473. Mihai Vodă încă făcu sfat cu toți boiarii și cu nemișii Ardealului, ANON. CANTAC., CM I, 135, cf. 132. Pe acest zapis a fost făcut acest neamiș hrisovul lui Alion Vodă (a. 1732). IORGA, S. D. XII, 222. Nesuferit și neplăcut lucru era acesta domnilor și neamișilor aceii țări. MUSTE, în MAG. IST. III, 85/5, cf. 11/21. Preoților și celor de bun neam, neamișilor,... pace de la Domnul (a. 1762). IORGA, S. D. XII, 290. Nemeși unguri din Ungaria de sus. VĂCĂRESCUL, IST. 266. La tărgu Sibiului știu că vor veni și din nemeș și din popi nemțești și din alții (a. 1795). IORGA, S. D. VIII, 30. Cei ce s-au prins, mai toți era nobili sau nemeși sau olătași. ȘINCAI, HR. III, 201/34, cf. 59/7. Au poroncit și însuși nemeșilor secui (a. 1804). URICARIUL, IV, 95/27. Beșcherec era din Ardeal de acasă Și nemeș, precum ne mărturisește. BUDAI-DELEANU, T. v. 30, cf. 46, id. Ț. 363. Săteanul (iobagiul) nu se sparie de neameș. ȚICHINDEAL, f. 15/20. Dieta decise iute ca să iasă 2 554 nemeși călăreți, BARITIU, P. a. I, 552, cf. II, 264. O companie de nemeși maghiari, avînd în fruntea lor pe cornițele Em. Andrasy. ODOBESCU, S. III, 150, cf. DDRF, GHEȚIE, R. m., BARCIANU, ALEXI, W. Din mijlocul acestor mici nemeși s-a ridicat și o personalitate literară. IORGA, L. R. 75, cf. id. L. II, 158. Nemeșii s-au strîns la sfat. BENIUC, v. 105. Iartă, Doamne, pe Corbea... C-o da bir ca birnicii, Găleata ca nemeșii, Bănetul ca vameșii, TEODORESCU, P. P. 519. Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți, Dar eu, zău, nu i-am furat, Fărcu stava i-am minat De la nemeșul bogat, JARNÎK-BÎRSEANU, d. 291, cf. DENSUIANU, Ț. H. 42. Apoi a nemiș n-o fost slobod să meargă în odoru, adică-n gredină. ARH. FOLK. I, 180, cf. VI, 298, ANT. LIT. POP. I, 272. ♦ (La pl. art.) Nobilime (maghiară), de obicei mică și mijlocie. Și nemeșii cărei le zicu șleahtă, nu așa de crai ascultă, cum de leage, carele le-au făcut ei. URECHE, L. 112. Iar nimășii și ceealaltă țară să sfătuiră să omoare pre Bator Gabor (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 245/6. Iar românii, despuiați de orice drepturi, deveniră robi-iobagi ai nobilimii ungurești, ai nemeșilor. ODOBESCU, S. III, 518. ♦ Compus: (învechit și regional) nemeș-birău = primar (nobil). Au dat la popa 1 mirță dă oves, la nemișu-bireu 16 potori (a. 1774). IORGA, S. D. XII, 267. Rodnic Acsenie au plătit la nemiș-birao (a. 1781). id. ib. 262, cf. 238. Domnule nemeș-birău, Nu ținea pe mîndra rău, Pentru că o iubesc eu! BUD, P. P. 51, cf. 80. 2. adj. Care făcea parte din rîndul nemeșilor² (1), care aparținea nemeșilor^2; p. ext. de familie boierească, de neam mare. Se duceau la unguri sau la Ieși, și luînd de acolo oameni, fie nemeși sau proști, șleahtici ori mojici..., îi înjugau și arau. NEGRUZZI, S. I, 246, cf. ALECSANDRI, P. I, 26. Voi vi-s oamiń ńemiș și tătuș musai să vă scot d’in rai. ALEXICI, L. P. 239. ◊ fig. Nemeșul și preveleghiatul oraș Dobra (a. 1815). IORGA, S. D. XIII, 90. ♦ (Învechit, rar; în sintagma) Piatră nemeșă = piatră prețioasă. Aur, argint, pietri neamișe. CORESI, L. 290/17. 3. adj. (Prin Olt.) De dimensiuni potrivite, nici prea mare, nici prea mic; p. ext. frumos. cf. CIAUȘANU, v. 182. Oală nemeșă. id. ib., cf. ARH. OLT. XXI, 271. 4. s. m. pl. (Prin vestul Munt.) Papuci. cf. TOMESCU, GL. – pl.: nemeși, -e. – Și: (învechit și regional) nemiș, -ă, neamiș, -ă, (învechit) neameș, -ă, nimăș, -ă s. m., adj. – Din magh. nemeș.

NEMEȘEL, -EA, -ICĂ s. m., adj. Diminutiv al lui nemeș². 1. s. m. cf. nemeș² (1). El însuș abia scăpă de prinsoare, Lăsînd această sâbioaie de joc Unui nemeșei de la Vaidei. BUDAI-DELEANU, T. v. 41, cf. 160. Și-i copilul tinerel Și-i sînge de nemișel Și vi-ți folosi de el. BUD, P. P. 14. 2. adj. (Prin nord-estul Olt.) cf. nemeș² (3). Cei din curtea bisericii, cari au rămas jos, țin un înspăimîntător ison cu clopotele lor de toată mina: unele mai mari, altele mai potrivite, nemeșele, PAMFILE, VĂZD. 130, cf. CIAUȘANU, v. 182. – pl.: nemeșei, -ele. – Și: (regional) nemișel, -ea s. m., adj., (2, cu schimbare de suf.) nemeșică (CIAUȘANU, v. 182) adj. – Nemeș² + suf. -el. – Nemeșică: cu schimbare de suf.