NEMEȘEL, -EA, -ICĂ s. m., adj. Diminutiv al lui nemeș². 1. s. m. cf. nemeș² (1). El însuș abia scăpă de prinsoare, Lăsînd această sâbioaie de joc Unui nemeșei de la Vaidei. BUDAI-DELEANU, T. v. 41, cf. 160. Și-i copilul tinerel Și-i sînge de nemișel Și vi-ți folosi de el. BUD, P. P. 14. 2. adj. (Prin nord-estul Olt.) cf. nemeș² (3). Cei din curtea bisericii, cari au rămas jos, țin un înspăimîntător ison cu clopotele lor de toată mina: unele mai mari, altele mai potrivite, nemeșele, PAMFILE, VĂZD. 130, cf. CIAUȘANU, v. 182. – pl.: nemeșei, -ele. – Și: (regional) nemișel, -ea s. m., adj., (2, cu schimbare de suf.) nemeșică (CIAUȘANU, v. 182) adj. – Nemeș² + suf. -el. – Nemeșică: cu schimbare de suf.