NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime care apare într-o problemă sau într-o ecuație și care se cere determinată. – Pref. ne- + cunoscut.

necunoscut, ~ă [At: VARLAAM, C. 84 / Pl: ~uți, ~e (rar, sn) ~uri / E: ne- + cunoscut] 1-2 smf,a (Om) care nu este cunoscut. 3-4 smf, a (Persoană) despre care nu se știe nimic. 5 smf Anonim. 6 a (D. scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut și apreciat Si: anonim, obscur. 7 a Tainic. 8 sn (Rar; lpl) Ceea ce nu este cunoscut încă pentru cineva Si: (înv) neștiut (9). 9 sn (Rar; lpl) Ceea ce depășește cunoștințele omului Si: (înv) neștiut (10). 10 sf (Mat) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei.

NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei sau ale exercițiului. – Ne- + cunoscut.

NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj. Care nu e cunoscut, despre care nu se știe nimic; ascuns, neștiut. O ajungea mintea ce are de făcut, însă față de o lume necunoscută pășea cu oarecare sfială. SADOVEANU, B. 75. Și din adînc necunoscut Un mîndru tînăr crește. EMINESCU, O. I 170. Dama necunoscută nu se pare a-ți fi compatriotă. NEGRUZZI, S. I 45. ♦ (Substantivat) Persoană pe care nu o cunoaște cineva. I s-a părut că necunoscuta-i surîde prietenos. C. PETRESCU, C. V. 19. Apoi bine, cucoană Chiriță, se poate să-ți lași copilele pe mîna unor necunoscuți? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu se cunoaște, ceea ce nu e (încă) cercetat sau explorat. Izvorăște din necunoscut... cîntarea tainică de bucium. SADOVEANU, O. I 51. Pentru toți patru copiii... capitala era necunoscutul miraculos. C. PETRESCU, C. V. 12. Tocmai necunoscutul mă ispitește, necunoscutul în care locuiesc toate posibilitățile. REBREANU, P. S. 142.

NECUNOSCUT² ~tă (~ți, ~te) (negativ de la cunoscut) 1) Care nu este (deloc) cunoscut; despre care nu se știe nimic. 3) și substantival Care nu face parte dintre cunoscuți; străin. 3) (despre scriitori, artiști) Lipsit de faimă; anonim; neconsacrat. /ne- + cunoscut

NECUNOSCUT¹ n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut. /ne- + cunoscut

necunoscut a. 1. care nu e de loc cunoscut: țară necunoscută; 2. care nu s’a simțit încă: sensațiuni necunoscute. ║ m. ceeace nu se știe: a merge dela cunoscut la necunoscut. ║ necunoscută f. Mat. cantitatea căutată în rezolvarea unei probleme.

necunoscút, -ă adj. Care nu e cunoscut saŭ nu e știut: țară, persoană necunoscută. Fără renume: artist necunoscut. Neștiut, nesimțit încă: sensațiunĭ necunoscute. Un ilustru necunoscut (Iron.), un om fără nicĭ un renume. S.f. Mat. Cantitate căutată în soluțiunea uneĭ probleme: litera x înseamnă necunoscuta uneĭ ecuațiunĭ. S.n., pl. urĭ. Lucru neștiut: a trece de la cunoscut la necunoscut.

necunoscut¹ adj. m., s. m., pl. necunoscuți; adj. f., s. f. necunoscută, pl. necunoscute

necunoscut² s. n.

necunoscut¹ adj. m., s. m., pl. necunoscuți; adj. f., s. f. necunoscută, pl. necunoscute

necunoscut² s. n.

necunoscut adj. m., s. m., pl. necunoscuți; f. sg. necunoscută, pl. necunoscute

necunoscut s. n.

NECUNOSCUT adj. 1. v. neștiut. (Lucruri încă ~.) 2. ascuns, nedescoperit, neștiut, tainic. (Viața ~ a Deltei.) 3. v. anonim. 4. v. inexplorat. 5. străin. (Astăzi mi-ești complet ~.) 6. obscur. (Un poet ~.)

NECUNOSCUT adj. 1. neștiut. (Lucruri încă ~.) 2. ascuns, nedescoperit, neștiut, tainic. (Viața ~ a Deltei.) 3. anonim, neidentificat, neștiut. (Autor ~.) 4. inexplorat, necercetat, neexplorat. (O regiune ~.) 5. străin. (Astăzi mi-ești complet ~.) 6. obscur. (Un poet ~.)

Necunoscut ≠ celebru, cunoscut, notoriu

IGNOTI NULLA CUPIDO (lat.) nici o dorință față de ceea ce este necunoscut – Ovidiu, Ars amandi, III, 397. Lipsa de interes provine din ignoranță.

Ignoti nulla cupido (lat. „Ceea ce nu cunoști nu stîrnește dorință”) – spune Ovidiu în Ars amandi – Arta iubirii (III, 397). Versul, în întregime, sună: „Quod latet, ignotum est, ignoti nulla cupido” (Ceea ce-i tăinuit e necunoscut și ceea ce nu cunoști, nu dorești). Dar numai ultimele trei cuvinte au căpătat răspîndire, devenind o expresie prin care se înțelege că lipsa de dorință, nepăsarea, indiferența derivă adesea din necunoaștere, din ignoranță. LIT.

Omne ignotum pro magnifico est (lat. „Tot ce-i necunoscut e socotit minunat”) – Cugetarea aceasta a lui Tacit (din Viața lui Agricola, 30) servește atît în sens pozitiv, cît și în sens negativ. Înțelesul ei fiind că „necunoscutul are farmec”, o putem cita atît pentru a explica ce-i îndeamnă cîteodată pe oameni să pornească în necunoscut (în ascensiuni, în călătorii îndepărtate), cît și pentru a preveni pe cei care, lăsîndu-se ademeniți de „farmecul necunoscutului”, iau calea periculoasă a aventurii, a misterului, a marelui semn de întrebare. Dar pentru acest din urmă caz romanii aveau un proverb mai vechi: Omne ignotum pro terribili, adică farmecul pe care îl prezintă necunoscutul poate avea un rezultat îngrozitor. LIT.

Terra ignota (lat. „Pămînt necunoscut”) – Pe vremea marilor expediții geografice, prin această expresie se înțelegea o regiune încă neexplorată a planetei. Cu timpul formula a ajuns să se refere la știință, la filozofie sau la alte domenii, unde orice problemă nelămurită constituie o „terra ignota”. Se folosește și varianta terra incognita: „Și îndoielile abia pe urmă risipite, terra incognita, pe hartă spații albe, mari, tot mai puține” (Walt Whitman, Cale spre India, vol. Opere alese, pag. 244). IST.