năucit, ~ă a [At: LM / P: nă-u~ / Pl: ~iți, ~e / E: năuci] 1 Amețit. 2 Dezorientat. 3 Uluit. 4 (D. fizionomia, privirea etc. oamenilor sau d. acțiunile lor) Care exprimă amețeală, buimăceală.

NĂUCIT, -Ă, năuciți, -te, adj. (Despre oameni) Zăpăcit, amețit, uluit; năuc. Femeia ieși năucită afară și cîteva zile n-a mai dat pe la bancă. AGÎRBICEANU, S. P. 32. În ograda cea mare a conacului, oamenii alergau de ici-colo năuciți. REBREANU, R. II 200. Țăranul iese năucit și se duce la primărie să se jeluiască. CARAGIALE, O. II 43.

năuci [At: CONV. LIT. II, 95 / P: nă-u~ / Pzi: ~cesc / E: năuc] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni năuc (1) Si: a (se) prosti, a (se) tâmpi. 3-4 vtr A (se) ameți. 5-6 vtr A (se) zăpăci. 7-8 vtr A (se) ului. 9 vr A munci mult.

ÎNNĂUCI 👉 NĂUCI.

NĂUCI, ÎNNĂUCI (-cesc) vb. tr. și refl. A (se) zăpăci, a (se) ului, a (se) buimăci: o să mă năucească trîntorul cu minavetul lui (ALECS.); da mai lasă, omule, lingurițele cele, că m’ai înnăucit (VLAH.) [n ă u c].

NĂUCI, năucesc, vb. IV. Tranz. A zăpăci (pe cineva), a ameți; a buimăci, a ului. Armele care mi se descarcă aici în groapă, în urechi, mă năucesc și mă înfurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 403. Va rîde de acei ce caută să-l năucească cu niște stropituri ridicule. ALECSANDRI, S. 50.

A NĂUCI ~esc tranz. A face să se năucească. [Sil. nă-u-] /Din năuc

A SE NĂUCI mă ~esc intranz. (despre persoane) 1) A deveni năuc; a-și pierde inteligența; a se prosti; a se tâmpi. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci; a se ului. [Sil. nă-u-] /Din năuc

năucì v. a (se) face năuc.

năucésc v. tr. (d. năuc). Zăpăcesc, înebunesc: l-aŭ năucit în bătăĭ, necazurile l-aŭ năucit.

năuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năucesc, 3 sg. năucește, imperf. 1 năuceam; conj. prez. 1 sg. să năucesc, 3 să năucească

năuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năucesc, imperf. 3 sg. năucea; conj. prez. 3 să năucească

năuci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năucesc, imperf. 3 sg. năucea; conj. prez. 3 sg. și pl. năucească

NĂUCIT adj. 1. v. zăpăcit. 2. v. uimit. 3. v. buimac.

năucit, -ă adj. 1 (despre oameni) aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, zăpăcit, <rar> dezmetic, <înv. și pop.> zălud, <pop. și fam.> haihui, <pop.> bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, <fam.> aiurist, aiuristic, bramburit, <reg.> bulhuit, hușit, ianâc, paliu², păhui², tulnic², <fig.> împrăștiat, pierdut, <fig.; fran.; înv.> evaporat. 2 (de obicei constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) năuc, perplex, stupefiat, uimit, uluit. 3 (despre ființe) amețit, buimac, buimăcit, năuc, zăpăcit, <pop.> bâiguit, capiu, detunat², <înv. și reg.> uluit, <reg.> buimatic, bulhuit, buzuminit, hăbăuc, opăcit, parniu, tehui¹, tehuit, tutuit², <înv.> cebăluit, <fig.; fam.> tâmpit. 4 (despre oameni; cu determ. cauzale introduse prin prep. „de”) amețit, năuc, zăpăcit, <fig.> beat², îmbătat.

NĂUCIT adj. 1. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Ce om ~!) 2. năuc, perplex, stupefiat, uinit, uluit. (A rămas ~ la vestea primită.) 3. amețit, buimac, buimăcit, năuc, tîmpit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat complet ~.)

NĂUCI vb. 1. v. buimăci. 2. v. uimi.

NĂUCI vb. v. îndobitoci, prosti, tâmpi.

năuci vb. IV. 1 tr., refl. a (se) ameți, a (se) buimăci, a (se) zăpăci, <pop.> a (se) bâigui, a nebuni, <înv. și reg.> a (se) ului¹, <reg.> a (se) buzumini, a (se) hăbăuci, a se huni, a (se) opări, a (se) ormoci, a (se) șuchea¹, a (se) tehui², a (se) tuieși, a (se) tulnici, a (se) tumăni, a (se) tutui², a (se) uimăci, <înv.> a (se) cebălui, a (se) hămei, a se ienăci, <fig.> a (se) turmenta, <fig.; fam.> a (se) bârâi, a (se) tâmpi, <fig.; reg.> a (se) vălătuci. Febra mare te năucește. 2 tr. (compl. indică oameni) a stupefia, a uimi, a ului¹. Vestea morții subite a prietenului său l-a năucit. 3 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Cretiniza. Îndobitoci. Prosti¹. Tâmpi. 4 refl. (fam.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forța. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforța. Sfii. Strădui. Trudi. Zbuciuma.

năuci vb. v. ÎNDOBITOCI. PROSTI. TÎMPI.

NĂUCI vb. 1. a (se) ameți, a (se) buimăci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (Te-ai ~ de tot!) 2. a stupefia, a uimi, a ului. (Vestea aflată l-a ~.)

A se năuci ≠ a se dezmetici

A năuci ≠ a dezmetici

NĂUCIT, -Ă adj. Amețit, buimăcit; dezorientat, zăpăcit; uluit, perplex; năuc (2). cf. lm. Țăranul iese năucit și se duce la primărie să se jeluiască. caragiale, o. iv, 109. Armele-mi iau năucit, dar nu știam unde-mi stă capul. coșbuc, ae. 37. Femeia ieși năucită afară și cîteva zile n-a mai dat pe la bancă. agîrbiceanu, s. p. 32. Madam Sălceanu, fără să spună nimic, se uita năucită frîngîndu-și mîinile. ardeleanu, d. 205. În ograda cea mare a conacului oamenii alergau de ici-colo năuciți, cu fețele aprinse, vociferînd și neștiind ce să facă. REBREANU, R. II, 200, cf. SEBASTIAN, T. 211, galan, z. r. 208. Sta omul și se uita năucit cînd la stăpîn, cînd la cei din trăsură. vornic, p. 69, cf. 14. El ieși afară năucit, apoi se întoarse înapoi. Nu înțelegea nimic. preda, d. 218. Stătu așa, năucită, fără să poată geme măcar, apoi tot sîngele îi năvăli în cap. t. popovici, se. 56, cf. 33, 154. Ca orice om care stă închis vreme îndelungată, rămase năucit de lumina de afară. barbu, ș. n. 7. ◊ (Despre animale) Năucită și ea de atîta iarnă, o codobatură se zbătu cîtva timp pe loc. galan, b. i, 5. ♦ (Despre fizionomia, privirea etc. oamenilor sau despre acțiunile lor) Care trădează, exprimă amețeală, buimăceală, dezorientare, zăpăceală, perplexitate; de om năuc (2). Și-și dădu seama că, prin purtarea lui năucită, paraliza oamenii. contemp. 1949, nr. 167-168, 6/5. – Pronunțat: nă-u-. – pl.: năuciți, -te. – v. năuci.