14 definiții pentru naturalism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NATURALÍSM s. n. 1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc. 2. Concepție filosofică conform căreia nu există nimic în afara naturii, nimic supranatural. 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

naturalism sns [At: I. GOLESCU, C. / E: fr naturalisme] 1 (Îdt) Însușire a ceea ce este produs de o cauză naturală (25). 2 Caracter a ceea ce este conform cu legile naturii. 3 (Flz) Doctrină care exclude supranaturalul, ridicând natura la rangul de principiu suprem. 4 Tendință de a explica, în mod neștiințific, dezvoltarea societății prin legile naturii. 5 Tendință în artă și literatură, caracterizate prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, lipsită de interpretare și de selectare artistică, prin preferință pentru aspectele urâte sau patologice ale naturii omenești. 6 Curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX, sub influența scienticismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și mai ales biologic în explicarea caracterelor umane. 7 Teorie etică ce întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei, evoluție biologică, plăcere etc., viața morală fiind o prelungire a celei biologice. 8 Stil ornamental carcterizat prin motive inspirate din natură.

NATURALÍSM s. n. 1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc. 2. Concepție filozofică care exclude supranaturalul, ridicând natura la rangul de principiu suprem. 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

NATURALÍSM s. n. Curent în arta și literatura burgheză care se limitează la copierea realității, avînd o predilecție deosebită pentru aspectele urîte, josnice ale naturii omenești. Senzualismul... transformă naturalismul în pornografie. IBRĂILEANU, S. 198.

NATURALÍSM s.n. 1. Tendință în literatură și artă de a reconstitui realitatea cât mai fidel, chiar în aspectele ei neesențiale (uneori accentuând laturile urâte, vulgare). 2. Curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și (mai ales) biologic în explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].

NATURALÍSM s. n. 1. curent, tendință în artă și literatură care își propune reproducerea obiectivă a realității, acordând preferință aspectelor urâte, vulgare ale naturii omenești. 2. curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și biologic în explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură. 4. doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)

NATURALÍSM n. 1) Concepție filozofică conform căreia nu există nimic în afara naturii. 2) Curent în literatură și artă care tinde să reproducă în mod riguros realitatea, fără a ocoli aspectele vulgare ale naturii omenești, negând generalizările artistice și înlocuind legitățile sociale cu cele biologice. 3) Stil ornamental care conține motive din natură (plante, animale etc.). /<fr. naturalisme

naturalism n. studiul naturei așa cum este.

* naturalízm n. (d. natural). Naturalitate. Sistemă filosofică care consideră natura ca principiŭ prim: naturalizmu luĭ Schelling. Religiunea naturiĭ. Realizm, imitațiune exactă a naturiĭ în artă și literatură. V. realizm și romanticizm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Naturalism (< fr. naturalisme) Prelungire a realismului în creația epică și dramatică, a unui realism tinzînd spre o reproducere crudă, brutală chiar, a realității, tendință ce se manifestă în literatura franceză dintre anii 1870 și 1890, precum și în celelalte literaturi, îndeosebi în cea americană, apărută după primul război mondial (John Dos Passos, Erkskine Caldwell ș.a.). Teoretizat de scriitorul francez Emil Zola, în Le roman expérimental, naturalismul tinde să imprime operei literare atributul de „document de viață”. În literatura noastră, opera Iui L. Rebreanu prezintă trăsături naturaliste.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NATURALÍSM (< fr. {i}; {s} lat. naturalis „natural”) s. n. 1. (FILOZ.) Punct de vedere conform căruia nu există nimic în afara lucrurilor pe care le studiază științele naturii și cele umane, nefiind necesară căutarea de explicații prin factori supranaturali. ◊ N. etic = tendința de a localiza gândirea etică în lumea naturală, pornind de la indicațiile naturale ale ființelor umane (ex. plăcerea) fără a apela la conștiință sau divinitate. 2. (În artele plastice) Tendința de a reproduce realitatea în chip descriptiv, cu toate detaliile adesea neesențiale. Influența n. se resimte în cadrul unor curente moderne (suprarealismul, pictura naivă). 3. Curent literar constituit în Franța între 1860 și 1880 sub influența realismului lui Flaubert și a pozitivismului lui Taine și răspândit apoi în aproape toate țările lumii. Anunțat de romanele fraților Goncourt, teoretizat de E. Zola („Romanul experimental”, 1880), n. adopta în literatură metodele de investigație proprii științelor exacte (observația miunuțioasă, reproducerea cu obiectivitate „totală” a realității în toate aspectele sale, oricât de sordide), personajul literar fiind urmărit ca un produs strict determinat al eredității și mediului. În afara „grupului de la Médan”, constituit în jurul lui Zola (Maupassant, L. Henrique, P. Alexis, H. Céard, J. K. Huysmans), s-au apropiat de n. A. Daudet, J. Renard, R. Martin du Gard ș.a. în Franța, G. Hauptmann în Germania, A. I. Kuprin, V. G. Korolenko, Saltîkov-Scedrin în Rusia, Th. Dreiser în America, B. Delavrancea în România ș.a. V. verism. În teatru, principiile n. au fost ilustrate de spectacolele lui André Antoine.

Intrare: naturalism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • naturalism
  • naturalismul
  • naturalismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • naturalism
  • naturalismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

naturalism

  • 1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Senzualismul... transformă naturalismul în pornografie. IBRĂILEANU, S. 198.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Tendință în literatură și artă de a reconstitui realitatea cât mai fidel, chiar în aspectele ei neesențiale (uneori accentuând laturile urâte, vulgare).
      surse: DN
    • diferențiere Curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a secolului XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și (mai ales) biologic în explicarea caracterelor umane.
      surse: DN
  • 2. Concepție filosofică conform căreia nu există nimic în afara naturii, nimic supranatural.
    surse: DEX '09
    • diferențiere Doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei.
      surse: DN
  • 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere Doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii.
      surse: DN
  • 4. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură (animale, plante, figuri umane).
    surse: DN

etimologie: