12 definiții pentru „nativ”   declinări

NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. Din naștere, înnăscut; natural, firesc. Cătălin era fermecător la vorbă, avea o ușurință rară să traducă gîndurile în imagini... și o pătrundere nativă a oamenilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 44. 2.(Mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pămîntului necombinat cu alte substanțe; pur. Cuprul se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de combinații chimice.Într-o regiune mai lăturașă... a găsit un obiect de aramă nativă. ODOBESCU, S. II 422.

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

natív adj. m., pl. natívi; f. sg. natívă, pl. natíve

NATÍV adj. 1. v. înnăscut. 2. curat, neamestecat, pur, (înv. și reg.) safi, (Transilv. și Bucov.) prisnic, (înv.) prisne, (fig.) virgin. (Aur ~.)

NATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural. 2. (Despre elemente chimice) Care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur. [Cf. fr. natif, lat. nativus].

NATÍV, -Ă I. adj. 1. (despre elemente chimice) care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur 2. înnăscut; natural. II. adj., s. m. (cel) născut în, originar din; indigen. (< lat. nativus, fr. natif, germ. nativ)

NATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține cuiva din naștere; înnăscut. 2) (despre metale și unele minerale) Care se găsește în natură în stare pură; care nu este combinat cu alte substanțe. Aur ~. /<lat. nativus, fr. natif, germ. nativ

nativ a. 1. din naștere: calități native; 2. se zice de metalele găsite în pământ în stare pură: aur nativ.

* natív, -ă adj. (lat. nativus, d. natus, născut. V. naiv). Natural, adus din naștere: virtute nativă. Așa cum se află în natură, vorbind de metale și minerale: auru nativ se găsește în formă de pepite.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

NATÍV adj. 1. înnăscut, natural, (înv.) naturálnic. (Daruri, însușiri ~.) 2. curat, neamestecat, pur, (înv. și reg.) safí, (Transilv. și Bucov.) prísnic, (înv.) prísne, (fig.) virgín. (Aur ~.)