nafea sf [At: DIONISIE, C. 166 / V: nafe, nef~ / Pl: ~le / E: tc nafe] (Îrg) Blană de pe pântecele vulpii, cu care se căptușeau giubelele boierești, căciulile etc.

NAFEA, nafele, s. f. (Învechit) Parte a blănii de pe pîntecele vulpii, cu care se îmblăneau giubelele boierești, căciulile etc. Acel straniu echipaj purta un fel de boier cu ciacșiri și cizme roșii, cu o giubea soioasă îmblănită cu nafea. GHICA, S. 498. Și mi-o arunca Sus peste sandale... Pe vraf de nafele Și de malotele. TEODORESCU, P. P. 644.

NAFEA, nafele, s. f. (Înv.) Blana de pe pîntecele vulpii, cu care se îmblăneau giubelele boierești, căciulile etc. – Tc. nafe.

nafeà f. blană dela pântecele vulpii: o giubea soioasă îmblănită cu nafea GHICA. [Turc. NAFÈ].

naféa, f. pl. ele (turc. [d pers.] nafe). Vechĭ. Blană de la pîntecele animaluluĭ. – Și nefea.

nafe sf vz nafea

nefea sf vz nafea

nefeá V. nafea.

nafea (nafele), s. f. – Piele scoasă de pe burta unui animal. Tc. (per.) nafa (Șeineanu, II, 267; Lokotsch 1531), cf. sb. nafa.

nafea, nafele, s.f. (înv. și reg.) blană de pe pântecele vulpii pentru căptușit căciulile și giubelele boierești.