NĂTĂRĂIE, nătărăii, s. f. (Înv. și reg.) Nesocotință, nechibzuință, prostie, nerozie. – Nătărău + suf. -ie.

nătărăie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~râie, ~rie / Pl: (1) ~ii / E: nătărău + -ie] (Îrg) 1 Nechibzuință. 2 Prostie. 3 Naivitate (3). 4 (Trs; îf nătărie) Gălăgie.

nătărău [At: AETHIOPICA 78^r/9 / Pl: ~ăi / E: netare + -ău] 1-2 sm, am (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu Si: prost, netot (2-3), neghiob (1-2), tâmpit, (îvp) năuc (1-2), (îrg) nătântoc (1-2), (reg) mangosit, nătăbâz (1-2), nătăfleț (7-8), nătălău (1), nătălog (1), nătrui (3-4), nătruț (1). 3 a (Mun; Olt; d. oameni) Grosolan.

nătărâie sf vz nătărăie

nătărie sf vz nătărăie

NĂTĂRĂIE sf. Prostie, neghiobie: sfiala lui o luă drept dovada statorniciei, măcar că era semnul nătărăiei (NEGR.) [nătărău].

NĂTĂRĂU adj. și sm. NĂTĂRAUCĂ (pl. -ce) sf. Neghiob, tîmpit, nătîng: Și-o femeie simțitoare, de-o lua un nătărău, Ori un simțitor o proastă, nu poate fi alt mai rău (PANN); mai bine la pagubă cu un deștept decît la cîștig cu un nătărău (ZNN.); am fost un nătărău pîn’acum, de ți-am suferit obrăzniciile și nebuniile (ALECS.); Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vr’o muscă nătăraucă prinzînd iute împungea (DON.) [‡netare „slab, fără putere”].

NĂTĂRĂIE s. f. (Înv. și reg.) Nesocotință, nechibzuință, prostie, nerozie. – Nătărău + suf. -ie.

NĂTĂRĂIE s. f. (Rar) Prostie, nerozie, neghiobie. Sfiala lui o luă drept dovada nestatorniciei, măcar că era semnul nătărăiei. NEGRUZZI, S. I 25. – Pronunțat: -ră-i-e.

NĂTĂRĂU, -AUCĂ, nătărăi, -auce, adj. (Adesea substantivat) Prost, mărginit la minte, neghiob, netot, nătîng (1). Am văzut și buni și răi, Și cu duh și nătărăi. ALECSANDRI, T. I 95. Nu știe nătărăul că un purice viu face mai mult decît Napoleon mort! NEGRUZZI, S. I 212. Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vro muscă nătăraucă prinzînd iute împungea. DONICI, la CADE. Copiii ce beu adeseori vin pierd încet-încet simțirea și se fac nătărăi. DRĂGHICI, R. 29.

NĂTĂRĂU ~oaică (~i, ~oaice) substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătâng; netot; nerod; năuc. /Din netare

nătărău m. tare prost. [Augmentativ din vechiu-rom. netare, slab, denotând mai mult o slăbiciune fizică decât intelectuală (cf. netot)].

nătărăŭ adj. m. (din ne și tare, vechĭ și nătare, slab, cu sufixu ung. -ăŭ. Cp. cu nebun, netot, năzdrăvan, năuc). Fam. Mare prost, dobitoc, gogoman. – Rar fem. -ráŭcă. V. tanăŭ.

nătărăie (înv., reg.) s. f., art. nătărăia, g.-d. art. nătărăiei; (fapte) pl. nătărăii, art. nătărăiile (desp. -i-i-)

nătărău adj. m., s. m., pl. nătărăi, art. nătărăii

!nătărăie (înv., reg.) s. f., art. nătărăia, g.-d. art. nătărăiei; (fapte) pl. nătărăii, art. nătărăiile

nătărău adj. m., s. m., pl. nătărăi, art. nătărăii

nătărăie s. f., art. nătărăia, g.-d. nătărăii, art. nătărăiei

nătărău adj. m., s. m. (sil. -rău), art. nătărăul, pl. nătărăi; f. sg. nătăraucă, pl. nătărauce

nătăraie s. f. (pl. nătărăi)

NĂTĂRĂIE s. v. gogomănie, nătângie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, stupizenie.

NĂTĂRĂU adj., s. v. prost.

nătărăie s. v. GOGOMĂNIE. NĂTÎNGIE. NEGHIOBIE. NEROZIE. NESOCOTUNȚĂ. PROSTIE. STUPIDITATE. STUPIZENIE.

NĂTĂRĂU adj., s. bleg, nătăfleț, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (Este un ~!)

Nătărău ≠ ager, deștept, inteligent, mintios

nătărăie s.f. (înv. și reg.) 1. nechibzuință, nesocotință, prostie, neghiobie, nerozie; naivitate. 2. zarvă, gălăgie.

NĂTĂRĂIE s. f. 1. (Învechit și regional) Nesocotință (1), nechibzuință, prostie, neghiobie (1), nerozie (1); naivitate (2). Cf. budai-deleanu, lex., lb. Aceasta socotesc de o mare nătărîie a lui Robinson, să nu le cunoască. drăghici, r. 63/11, cf. 207/24. Nici unul nu se va folosi de nătărăia și paguba altuia. i. ionescu, c. 252/25. Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei, măcar că era semnul nătărăiei. negruzzi, s. i, 25, cf. ii, 245. ◊ (În imprecații) Du-t’e, nătăria să te mînce. viciu, gl. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O nătărie de om. Lb, cf. pontbriant, d. 2. (Prin sud-vestul Transilv.; în forma nătărie) Zarvă, gălăgie. cf. rev. crit. iv, 338. – pl.: (1) nătărăii. – Și: (regional) nătărîie, nătărie s. f. – Nătărău + suf. -ie.