19 definiții pentru mutră


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron).

MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron).

mutră sf [At: ALECSANDRI, T. I, 418 / Pl: ~re / E: ngr μοῦτρα] 1 (Fam) Față. 2 (Fam) Obraz. 3 (Fam) Figură. 4 (Fam; îe) Nu e de ~ra lui E mai presus de ce i s-ar cuveni. 5 (Fam; îe) E după ~ra lui E după rangul, după condiția socială a cuiva. 6 (Rar; îe) Mai ai ~ să vorbești Mai ai îndrăzneala să spui. 7 (Rar) Reprezentare plastică a figurii omenești. 8 (Fam) Expresie a feței Si: mină2, fizionomie. 9 (Fam; îe) A face ~re A nu fi de acord, a face mofturi. 10 (Nob; cdp ger Gesichter schneiden; îe) A tăia ~re A se strâmba. 11 (Pfm) Înfățișare. 12 (Pfm) Chip. 13 (Pex; dep) Persoană.

MÚTRĂ, mutre, s. f. (Familiar, uneori peiorativ) 1. Figură, obraz, față. Toader Strîmbu, la cîțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură. REBREANU, R. II 197. Privitorii de pe mal își strîmbau gîtul... să vadă mutrele călătorilor de pe punte. BART, E. 79. Nu mai aveam de-a face cu colegii mei de bancă, ci cu mutrele burghezilor, care nu se gîndeau decît cum să înșele și să nu fie înșelați. DEMETRESCU O. 95. 2. Înfățișare, mină, fizionomie. Rîdea tóată vremea de mutra morocănoasă și solemnă a lui Trăilă. DUMITRIU, N. 180. Mutra-i oarecum arată suflet ager și deștept. HASDEU, R. V. 31. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = nu e pentru el, e mai presus de ce i s-ar cuveni. După mutra cuiva = după rangul, după condiția socială a cuiva. Luă de soție o zînă după mutra lui. ISPIRESCU, U. 4. A face mutre = a face mofturi, a se sclifosi. Muza îmi face mutre. ALECSANDRI, S. 165.

MÚTRĂ ~e f. pop. 1) Față antipatică. 2) Ansamblu de trăsături specifice feței; expresie a feței; chip; fizionomie; mină. 3) Ființă umană; om; persoană. /<ngr. mútra

mutră f. 1. (ironic) obraz: mutră nerușinată; 2. fig. îndrăzneală: mai are mutră să-mi vorbească? 3. (ironic) personaj: toate mutrele acestea sunt pretinse de Romani EM.; 4. rang; nu e pentru mutra ta; 5. pl. nazuri: a face mutre. [Gr. mod. MUTRA, obraz].

mútră f., pl. e (ngr. mûtron, pl. mûtra, it. mútria, de aceĭașĭ origine cu șmotru, șmotresc). Iron. Față, obraz: mutră jidănească. Fig. Îndrăzneală, curaj, nas: n’are mutră să vie. Tip, personagiŭ: cine-ĭ mutra asta? Rang, nas: nu e de mutra ta aicĭ, măĭ țopîrlane! Pl. A face mutre, a face mofturĭ (nazurĭ), a te arăta nemulțămit, a strîmba din nas.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mútră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mútrei; pl. mútre

mútră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mútrei; pl. mútre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÚTRĂ s. v. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, individ, ins, înfățișare, mină, obraz, om, persoană.

mutră s. v. AER. ASPECT. CHIP. EXPRESIE. FAȚĂ. FIGURĂ. FIZIONOMIE. INDIVID. INS. ÎNFĂȚIȘARE. MINĂ. OBRAZ. OM. PERSOANĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mútră (mútre), s. f.1. Față, mină, chip. – 2. Strîmbătură, grimasă, schimonoseală. – 3. Fasoane, nazuri. – Mr. mutră. Ngr. μοῦτρον (Tiktin; Gáldi 212), cf. bg. mutra, sl. motriti (a privi) › mr. mutrescu, megl. măntres, mutriri (a privi). – Der. mutros, adj. (năzuros).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mutră, mutre s. f. (peior.) 1. față, figură 2. individ, persoană

a aranja mutra cuiva expr. a desfigura pe cineva

a boți mutra (cuiva) expr. a desfigura (pe cineva) în bătaie.

a face mutre expr. 1. a fi exagerat de pretențios. 2. a se manifesta ostil față de cineva.

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.

a șifona mutra expr. (cuiva) expr. a desfigura (pe cineva) în bătaie.

mutră de-împins vagoane expr. (d. oameni) urât; grosolan, necioplit; cu o înfățișare neplăcută.

mutră plouată expr. 1. mahmur; indispus. 2. trist, necăjit.

Intrare: mutră
  • silabație: mu-tră info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mutră
  • mutra
plural
  • mutre
  • mutrele
genitiv-dativ singular
  • mutre
  • mutrei
plural
  • mutre
  • mutrelor
vocativ singular
plural

mutră

  • exemple
    • Toader Strîmbu, la cîțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură. REBREANU, R. II 197.
      surse: DLRLC
    • Privitorii de pe mal își strîmbau gîtul... să vadă mutrele călătorilor de pe punte. BART, E. 79.
      surse: DLRLC
    • Nu mai aveam de-a face cu colegii mei de bancă, ci cu mutrele burghezilor, care nu se gîndeau decît cum să înșele și să nu fie înșelați. DEMETRESCU O. 95.
      surse: DLRLC

etimologie: