3 intrări
27 de definiții

Explicative DEX

MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse.

MUȘLUI, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina.

MUȘLUI, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina.

mus sm [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 146 / Pl: muși / E: fr mousse] Elev marinar.

mușlui [At: CREANGĂ, P. 85 / V: ~șul~, ~șuli / Pzi: ~esc / E: cf mușina] 1 vi (Reg; d. unele animale) A umbla de colo până colo, adulmecând sau scotocind după mâncare Si: (reg) a mușina (1). 2 vi (Mol; fig) A se amesteca în toate. 3 vi A mânca ceva ciupind de ici și de colo Si: a ciuguli. 4 vi (Mol; Buc) A pierde vremea cu nimicuri Si: a tândăli, a mocăi (1). 5 vi (Reg) A lucra prost. 6 vt (Buc) A murdări. 7 vt (Buc) A vopsi rău.

mușuli v vz mușlui

mușului v vz mușlui

MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse.

MUȘLUI, mușluiesc, vb. IV. Intranz. (Regional, despre animale) A mirosi, adulmeca, a mușina; a scotoci cu botul pentru a găsi de mîncare. Godacul mușluia pe lîngă o poartă, în ograda unui gospodar. SADOVEANU, O. VI 41. De nu mușluia un cîne pe la capul meu, aș fi dormit tun pîn-a doua zi. HOGAȘ, DR. II 26. Purcelul... mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos, cum e treaba porcului. CREANGĂ, P. 82.

MUS s.m. Elev marinar, care învață marinăria pe o navă. [Pl. muși. / < engl. mus, cf. fr. mousse].

MUS s. m. 1. elev marinar. 2. ajutor al timonierului (schipărului) la bordul unei ambarcații cu vele. (< engl. mus, fr. mousse)

MUS muși m. Elev marinar. /<fr. mousse

mușluì v. Mold. 1. a mirosi, vorbind mai ales de porci: grohăind și mușluind pe jos CR.; 2. fig. a adulmeca. [Origină necunoascută].

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.

mușuluĭésc, V. mușluĭesc.

Ortografice DOOM

mus s. m., pl. muși

mușlui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiește, 3 pl. mușluiesc, imperf. 3 sg. mușluia; conj. prez. 3 să mușluiască

mus s. m., pl. muși

mușlui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiește, imperf. 3 sg. mușluia; conj. prez. 3 să mușluiască

mus s. m., pl. muși

mușlui vb., ind. prez. 3 sg. mușluiește, imperf. 3 sg. mușluia; conj. prez. 3 sg. și pl. mușluiască

Etimologice

mușlui (-uesc, mușluit), vb. – A cerceta, a iscodi, a fi curios. Creație expresivă, cf. moșmoli. Numerose var.: amușlui, (a)mulului, bușlui, mujlui, mușina, acesta din urmă prin încrucișare cu mișuna. Der. din sb. njušiti „a respira” (Cihac, II, 206) nu pare probabilă.

Sinonime

MUȘLUI vb. v. adulmeca, mirosi.

mușlui vb. IV. tr. (despre animale) v. Adulmeca. Mirosi.

mușlui vb. v. ADULMECA. MIROSI.

Tezaur

MUS s. m. Elev marinar. Șese matrozi și eu împreună merserăm la biserică și lăsarăm la bord numai doi muși. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 146, cf. 148. Se îmbarcase ca mus pe o goeletă franceză care încărca grîu de la Dunăre pentru Marsilia. BART, E. 272. Ce-i acela mus? întrebă Mihu, gîfîind. – Un fel de ucenic-marinar. TUDORAN, P. 124. – Pl.: muși. – Din fr. mousse.

MUȘLUI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Regional; despre unele animale) A umbla de colo pînă colo, adulmecînd sau scotocind după mîncare; (regional) a mușina (1). Purcelul însă umbla mușluind prin casă, după mîncare. CREANGĂ, P. 85, cf. 82. Lîngă el doi purceluși grohăiau, mușluind cu rîturile. DUNĂREANU, CH. 144. De nu mușluia un cîne pe la capul meu, aș fi dormit tun pîn-a doua zi. HOGAȘ, DR. II, 26. Doi godaci mușluiau pe lîngă gard. SADOVEANU, O. VIII, 88. Iată vine un lup, mușlind pe unde mîncase și băuse cei hoți. REV. CRIT. I, 235, cf. ȘEZ. III, 82. ◊ (Prin analogie) Cine mai știe ce-l apuca într-o zi să ne calce pe-aicea, să mușluiască, să mai scormonească și să mai iscodească alte crîșcări de-ale lui. V. ROM. februarie 1954, 14. [Strigoiul] ajunge în codrul cel mare, unde ajunsese și fata, și mai mușluind pe ici, pe colo, o zărește sub un tufan de fag. PAMFILE, DUȘM. 180, cf. IORDAN, L. M. 194, MAT. DIALECT. I, 182. ♦ F i g. (Prin sudul Mold.) A se amesteca în toate. Cf. IORDAN, L. M. 194. ♦ A mînca ceva ciupind de ici și de colo. V. c i u g u l i. PAMFILE, J. II, 156. 2. I n t r a n z. (Prin Mold. și Bucov.) A pierde vremea cu nimicuri; a tîndăli, a mocăi (1). Cf. I. CR. V, 152, A VI 4. ♦ (Regional) A lucra prost, a face o treabă de mîntuială (Coverca-Vatra Dornei). Cf. A V 14. 3. T r a n z. (Prin Bucov.) A murdări, a mînji (2) (LEXIC REG. 105); a vopsi rău (com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, A V 15). – Prez. ind.: mușluiesc. - Și: mușului (a V 15), mușuli vb. IV. – Cf. m u ș i n a.

MUȘULUI vb. IV v. mușlui.

Intrare: mus
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mus
  • musul
  • musu‑
plural
  • muși
  • mușii
genitiv-dativ singular
  • mus
  • musului
plural
  • muși
  • mușilor
vocativ singular
  • musule
plural
  • mușilor
Intrare: mușlui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mușlui
  • mușluire
  • mușluit
  • mușluitu‑
  • mușluind
  • mușluindu‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • mușluiește
(să)
  • mușluiască
  • mușluia
  • mușlui
  • mușluise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • mușluiesc
(să)
  • mușluiască
  • mușluiau
  • mușluiră
  • mușluiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mușului
  • mușuluire
  • mușuluit
  • mușuluitu‑
  • mușuluind
  • mușuluindu‑
singular plural
  • mușuluiește
  • mușuluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mușuluiesc
(să)
  • mușuluiesc
  • mușuluiam
  • mușuluii
  • mușuluisem
a II-a (tu)
  • mușuluiești
(să)
  • mușuluiești
  • mușuluiai
  • mușuluiși
  • mușuluiseși
a III-a (el, ea)
  • mușuluiește
(să)
  • mușuluiască
  • mușuluia
  • mușului
  • mușuluise
plural I (noi)
  • mușuluim
(să)
  • mușuluim
  • mușuluiam
  • mușuluirăm
  • mușuluiserăm
  • mușuluisem
a II-a (voi)
  • mușuluiți
(să)
  • mușuluiți
  • mușuluiați
  • mușuluirăți
  • mușuluiserăți
  • mușuluiseți
a III-a (ei, ele)
  • mușuluiesc
(să)
  • mușuluiască
  • mușuluiau
  • mușuluiră
  • mușuluiseră
mușuli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mușului
mușului
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mus, mușisubstantiv masculin

  • 1. Elev marinar. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Ajutor al timonierului (schipărului) la bordul unei ambarcații cu vele. MDN '00
etimologie:

mușluiverb

  • 1. regional (Despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Godacul mușluia pe lîngă o poartă, în ograda unui gospodar. SADOVEANU, O. VI 41. DLRLC
    • format_quote De nu mușluia un cîne pe la capul meu, aș fi dormit tun pîn-a doua zi. HOGAȘ, DR. II 26. DLRLC
    • format_quote Purcelul... mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos, cum e treaba porcului. CREANGĂ, P. 82. DLRLC
etimologie:
  • cf. mușina DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.