2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci.

MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci.

mustăcire sf [At: CIAUȘANU, R. SCUT. 85 / Pl: ~ri / E: mustăci] (Rar) 1 Mișcare a mustăților, în semn de nemulțumire. 2 (Ccr) Semn de nemulțumire Si: cârtire, (reg) mustăceală.

MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață.

mustăci vi [At: CIAUȘANU, R. SCUT. 68 / V: (reg) ~teci / Pzi: ~cesc / E: mustață] 1 A se strâmba în semn de nemulțumire. 2 (Pex) A face nazuri. 3 A râde pe ascuns, a zâmbi reținut. 4 (Olt; d. plante) A-i crește mustățile (15).

MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață.

mustăcésc v. intr. (d. mustață). Sud. Rîd pe supt mustață (NPl. Ceaur, 85).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mustăcíre (rar) s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri

mustăcíre s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri

mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă

mustăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. mustăceáscă

Intrare: mustăcire
mustăcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mustăcire
  • mustăcirea
plural
  • mustăciri
  • mustăcirile
genitiv-dativ singular
  • mustăciri
  • mustăcirii
plural
  • mustăciri
  • mustăcirilor
vocativ singular
plural
Intrare: mustăci
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mustăci
  • mustăcire
  • mustăcit
  • mustăcitu‑
  • mustăcind
  • mustăcindu‑
singular plural
  • mustăcește
  • mustăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mustăcesc
(să)
  • mustăcesc
  • mustăceam
  • mustăcii
  • mustăcisem
a II-a (tu)
  • mustăcești
(să)
  • mustăcești
  • mustăceai
  • mustăciși
  • mustăciseși
a III-a (el, ea)
  • mustăcește
(să)
  • mustăcească
  • mustăcea
  • mustăci
  • mustăcise
plural I (noi)
  • mustăcim
(să)
  • mustăcim
  • mustăceam
  • mustăcirăm
  • mustăciserăm
  • mustăcisem
a II-a (voi)
  • mustăciți
(să)
  • mustăciți
  • mustăceați
  • mustăcirăți
  • mustăciserăți
  • mustăciseți
a III-a (ei, ele)
  • mustăcesc
(să)
  • mustăcească
  • mustăceau
  • mustăci
  • mustăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)