MUSTĂCIRE s. f. (Rar) Faptul de a m u s t ă c i; semn, dovadă de nemulțumire; cîrtire, (regional) mustăceală. Au îndatorirea să le aducă la cunoștință . . . mustăcirile dascălilor îmbufnați și toate nesfîrșitele nemulțumiri. CIAUȘANU, R. SCUT. 85. – Pl.: mustăciri. – V. mustăci.