murseca [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 116/7 / V: (reg) mor~, morsica, morsoca, morțoca, ~risica, ~sica, ~suca, (cscj) morsoci / Pzi: mursec / E: ml morsicare] 1 vt (Pop) A mușca rupând, sfâșiind. 2 vt (Rar; d. oameni) A mânca lacom. 3 vt (Reg; d. câini și pisici) A apuca cu gura fără să muște. 4 vrr (Reg; d. câini și pisici) A se mușca în joacă. 5 vr (Pex; reg; d. oameni) A se lua la trântă în joacă. 6 vt (Reg; d. oamenii fără dinți) A molfăi (1). 7 vt A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe vii, prin mușcături repetate. 8 vt A învineți. 9 vt Amasa¹. 10 vt A fricționa. 11 vt (D. aluat) A frământa. 12 vt (D. caș) A jintui. 13 vt (Cu subiectul „friguri”) A scutura. 14 vt (Reg) A ghionti. 15 vt (Reg) A bate. 16 vt A obosi. 17 vt A sâcâi.

MURSECA, mursec, vb. I. Tranz. 1. (Popular) A mușca, a rupe cu dinții, a sfîșia, [Pogoanele] erau subt puterea lui Ghiță Lungu, care sta asupra lor ca ursul cînd mursecă juninca. SADOVEANU, M. C. 154. Într-o zi un cîine turbat s-a năpustit în curtea popii, mursecînd pe Joian, un taur frumos. SANDU-ALDEA, U. P. 26. 2. Fig. A bate; a chelfăni. (Atestat în forma mursica) Cu baba și cu fata, de! merge să le mursici mai zdravăn; dar cu Țîca nu prea. CARAGIALE, M. 32. – Variantă: mursica vb. I.

A MURSECA mursec tranz. pop. 1) A rupe în bucăți cu dinții; a sfârteca; a sfâșia. 2) A mânca cu lăcomie, înghițind pe nemestecate; a devora; a înfuleca. 3) A bate crunt; a snopi în bătaie. /<lat. morsicare

mursecà v. a mușca, vorbind de fiare sălbatice: cine e mursecat de șarpe, se păzește și de șopârlă PANN. [Lat. MORSICARE].

morseca v vz murseca

morsica v vz murseca corectat(ă)

morsoci v vz murseca

morțoca v vz murseca

mulseca v vz murseca

murisica v vz murseca

mursica v vz murseca

mursuca v vz murseca

múrsec, a -á v. tr. (lat. mórsico, -áre, mușc de maĭ multe orĭ, d. mordére, morsum, a mușca; it. morsicare, morsecchiare, a mușca puțin, ușor. V. mordace, mușc). Vest. Mușc pe icĭ pe colo, vorbind de lupĭ și alte feare cînd apucă vre-o vită și o scapă. – În est mórsoc: a morsocat pămîntu în gură (Neam. Rom. 1915, 47, 3). Fig. A necăji, a tot izbi pe cineva.

murseca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mursec, 2 sg. murseci, 3 mursecă; conj. prez. 1 sg. să mursec, 3 să mursece

murseca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mursecă

murseca vb., ind. prez. 3 sg. și pl. mursecă

murseca

murseca (mursec, mursecat), vb. – A mușca (se zice numai despre animale). Mr. mursicare. Lat. morsicāre, din morsum (Pușcariu 1135; Candrea-Dens., 1179; Tiktin), cf. it. morsicare, sp. amusgar, gal. amosgar. – Der. mursecătură, s. f. (mușcătură); mîrsecăciune, s. f. (înv., stimul, tentație), pe care Tiktin încerca s-o explice prin sl.

MURSECA vb. v. atinge, bate, clefăi, învineți, lovi, molfăi, plescăi, sfârteca, sfâșia.

murseca vb. v. ATINGE. BATE. CLEFĂI. ÎNVINEȚI. LOVI. MOLFĂI. PLESCĂI. SFÎRTECA. SFÎȘIA.