14 definiții pentru mucarer


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer.

mucarer sn [At: NECULCE, L. 319 / V: (înv) ~el, ~et, ~aierea sf ~aiorea sf, mucare sf / Pl: ~uri / E: tc mukarrer] 1 Confirmare în scaun a domnilor români, care era dată de Poarta otomană și care se făcea în fiecare an sau o dată la trei ani cu o ceremonie specială. 2 Firman de reconfirmare a domniei dat de sultan. 3 (Pex) Caftan cu care era îmbrăcat domnul la ceremonia reconfirmării sale în tron. 4 Sumă plătită Porții otomane de către domnii Țărilor Române, începând de la sfârșitul sec. XVI, pentru a obține reînnoirea domniei Si: (înv) mucaremea.

MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii țărilor românești, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer.

MUCARÉR s. n. (Turcism învechit) Firman de confirmare a domnului de către Poarta otomană; p. ext. birul plătit Porții cu această ocazie; mucaremea. Mihai Racoviță...și Grigore Ghica la 1748 stricară multe din reforme și se hotărî ca boierii și mînăstirile să plătească ploconul, ajutorința, mucarerul, văcăritul și oieritul în toți anii. BĂLCESCU, O. I 17.

MUCARÉR ~uri n. ist. 1) Ordin dat de Poarta Otomană prin care se confirmau domnitorii în scaun; firman de înscăunare. 2) Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnitori pentru a obține reînnoirea domniei. 3) Serbare la curtea domnească cu prilejul primirii firmanului. /<turc. mukarrer

mucarer n. firman de învoire a domniei (după al treilea an) și birul scos cu acea ocaziune. [Turc. MUKARRER, confirmat].

mucarér și -él n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] mukarrer, confirmat, d. karar, stabilitate, și takrir, raport. V. carar și tacrir). Vechĭ. Confirmarea domniiĭ din partea sultanuluĭ la un an o dată (mucareru cel mic) saŭ la treĭ (mucareru cel mare), obiceĭ introdus de Mihail Racoviță. Firmanu acesteĭ confirmărĭ. Biru plătit de popor cu această ocaziune.

mucaierea sf vz mucarer

mucaiorea sf vz mucarer


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mucarér s. n., pl. mucaréruri

mucarér s. n., pl. mucaréruri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUCARÉR s. (IST.) (înv.) mucaremea. (Domnul a refuzat să plătească ~ Porții otomane.)

MUCARER s. (înv.) mucaremea. (Domnul a refuzat să plătească ~ Porții otomane.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mucarér (mucaréruri), s. n. – Confirmare anuală a domnitorului de către sultan și darul oferit de domn cu aceeași ocazie. – Var. mucarel. Tc. (arab.) mukarrer „confirmat” (Șeineanu, III, 82). Sec. XVIII, înv. Dubletul lui mucaremea, s. f. (cu același sens), din tc. mukareme „onoare”, sec. XVIII, înv.

Intrare: mucarer
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mucarer
  • mucarerul
  • mucareru‑
plural
  • mucareruri
  • mucarerurile
genitiv-dativ singular
  • mucarer
  • mucarerului
plural
  • mucareruri
  • mucarerurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)