mușuroi¹ sn [At: CANTEMIR, IST. 191 / V: moșinoi, moșiroi, moșoroi, moșunoi, moș~, (îrg) ~șinoi, ~șiroi, ~șoroi, (reg) ~unoi / Pl: ~oaie / E: ml mus araneus] 1 (Ban; Trs) Cârtiță (Talpa europaea). 2 Moviliță formată din pământul pe care îl aruncă la suprafața solului cârtițele, furnicile etc., când își sapă coridoarele subterane. 3 Cuib de furnici. 4 Totalitate a furnicilor care trăiesc într-un mușuroi (3) Si: furnicar. 5 Moviliță de pământ făcută la baza tulpinii unor plante de cultură, pentru a le feri de vânt, de buruieni sau de alți agenți dăunători și pentru a le favoriza dezvoltarea și productivitatea Si: cuib. 6-7 (Reg) Ridicătură (mică) de pământ Si: dâmb, movilă (1), deal (mic). 8 Moviliță ridicată peste nivelul solului dimprejur, servind ca semn de hotar. 9 (Reg) Strat de legume. 10-11 (Pan; udp „de”) Grămadă (mică).

mușuroi² [At: I. IONESCU, C. 102/9 / V: (reg) moșinoi, moșiroi, moșoroi, moș~ / Pzi: ~esc / E: mușuroi¹] 1 vi A face mușuroaie¹ (5). 2 vr (Fig) A se aduna îngrămădindu-se.

MUȘUROI², mușuroiesc, vb. IV. 1. Tranz. A grămădi pămînt la rădăcina unei plante cu scopul de a favoriza dezvoltarea rădăcinii. 2. Refl. Fig. (Despre elemente care pot forma grămezi) A se aduna laolaltă, a se îngrămădi. Năvălesc măguri din toate părțile, se mușuroiesc în jurul nostru greoaie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 169. – Variante: moșuroi (I. IONESCU, M. 345), mușiroi vb. IV.

MUȘUROI¹, mușuroaie, s. n. (Și în forma mușunoi) 1. Moviliță formată din țărîna pe care furnicile, cîrtițele și alte animale o aruncă la suprafața solului, cînd își sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar. Este în colibă un mușuroi pustiu de furnici și împietrit de vechime. SADOVEANU, M. C. 186. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș crescut cu bălării. REBREANU, R. I 70. ◊ Fig. Iar în lumea asta mare noi copii ai lumii mici, Facem pe pămîntul nostru mușunoaie de furnici. EMINESCU, O. I 132. 2. Grămăjoară de pămînt care este adunată la rădăcina unor plante, pentru a le sprijini, a le feri de îngheț etc. 3. (Rar) Ridicătură mică de pămînt; moviliță. Unde i-a picat capul, s-a făcut un mușunoi. SBIERA, P. 177. – Variante: (regional) moșinoi (CREANGĂ, A. 133), moșiroi (DUNĂREANU, CH. 87), moșuroi (STĂNOIU, C. I. 173), moșoroi (PAS, L. I 287, DELAVRANCEA, S. 16), mușinoi (NEGRUZZI, S. II 247, SEVASTOS, C. 99), mușiroi (EMINESCU, O. I 132), mușunoi (ȘEZ. I 72) s. n.

A SE MUȘUROI se ~iesc intranz. fig. (mai ales despre ființe) A se aduna laolaltă în număr mare; a se strânge grămadă (ca un mușuroi). /Din mușuroi

A MUȘUROI ~iesc tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ rădăcina (asemenea unui mușuroi) pentru a favoriza dezvoltarea, a cuibări. /Din mușuroi

MUȘUROI ~oaie n. 1) Moviliță de pământ pe care o fac cârtițele sau furnicile în locul unde își au cuibul. 2) Grămăjoară de pământ adunată la baza unei plante (porumb, cartof etc.) în timpul prășitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicătură mică de pământ (naturală sau făcută de om). /<lat. mus araneus

mușuróĭ, V. moșoroĭ.

moșinoi² v vz mușuroi²

moșinoi¹ sn vz mușuroi¹

moșiroi¹ sn vz mușuroi¹

moșiroi² v vz mușuroi²

moșoroi¹ sn vz mușuroi¹

moșoroi² v vz mușuroi² corectat(ă)

moșuroi¹ sn vz mușuroi¹

moșuroi² v vz mușuroi²

mușinoi sn vz mușuroi¹

mușiroi sn vz mușuroi¹

mușoroi sn vz mușuroi¹

mușunoi sn vz mușuroi¹

mușunoi sn vz mușuroi

MOȘOROI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘINOI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘIROI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘUROI² vb. IV v. mușuroi².

MOȘUROI¹ s. n. v. mușuroi¹.

MUȘIROI¹ s. n. v. mușuroi¹.

moșinoiu (mușunoiu) n. Mold. moșoroiu: moșinoaie de furnici CR. [V. mișuì].

moșoroì v. a grămădi pământ la baza unei plante spre a favoriza desvoltarea ei. [Tras din moșoroiu].

moșoroiu n. grâmădire de pământ făcută de furnici sau de agricultori. [V. mișuì].

mușunoiu n. Mold. moșoroiu: de când era [!] mici ca mușunoaie Carpații urieși AL. [V. mișuì].

moșinóĭ, V. moșoroĭ.

moșoróĭ și mușuróĭ (Munt.) și moșinóĭ și -unóĭ (Mold. Trans.) n., pl. oaĭe (lat. mus aráneus, un fel de guzgan de cîmp, d. mus, guzgan, și aráneus, painjin; vit. pv. musaragno; fr. [d. lat. mus aránea], musaraigne; sp. musaraña, pg. musaranho. Întîĭ s’a zis *musărîĭ [ca rîĭe d. aránea], apoĭ [pin schimbare de sufix] musăroĭ și [pin asimilarea vocalelor și infl. luĭ mișun, mușin], moșoroĭ ș. a. La început s’a aplicat acest nume cîrtițeĭ [cp. cu it. toporagno, d. lat. talpa, cîrtiță, și aránea, painjin; cp. și cu pr. taupo, „cîrtiță” și „mus araneus”], apoĭ movilițeĭ de pămînt făcute de ĭa. La mișun, „hîrcĭog”, numele a trecut de la „grămăgĭoară” la „hîrcĭog”). Moviliță de pămînt făcută de cîrtițe și de furnicĭ saŭ și de oamenĭ (ca semn).

moșoroĭésc v. tr. (d. moșoroĭ). Munt. Grămădesc pămîntu în formă de moșoroĭ (în prejuru uneĭ plante).

mușuroi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiesc, 3 sg. mușuroiește, imperf. 1 mușuroiam; conj. prez. 1 sg. să mușuroiesc, 3 să mușuroiască

mușuroi² s. n., pl. mușuroaie

mușuroi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiesc, imperf. 3 sg. mușuroia; conj. prez. 3 să mușuroiască

mușuroi¹ s. n., pl. mușuroaie

mușuroi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiesc, imperf. 3 sg. mușuroia; conj. prez. 3 sg. și pl. mușuroiască

mușuroi s. n., pl. mușuroaie

mușuroi, pl. mușuroaie

mușuroiu, -roaie.

mușuroi (mușuroaie), s. n. – 1. Furnicar. – 2. Ridicătură de pămînt. – Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la miș- „ideea de furnicar”, cf. mișuna „a furnica, a forfoti”, mișună „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu a mișui, dar pleca de la sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la mișuna, dar îl explică prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi); mușuroit, s. n. (mușuroire).

MUȘUROI vb. v. grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi.

MUȘUROI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cârtițe.) 2. v. furnicar. 3. v. cuib. 4. mogâldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.) 5. mușuroi înierbat v. marghilă.

MUȘUROI s. v. cârtiță, sobol.

mușuroi s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

mușuroi vb. v. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI.

MUȘUROI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cîrtițe.) 2. furnicar. (Un ~ plin de furnici.) 3. cuib. (~ făcut la baza tulpinii porumbului, la prășit.) 4. mogîldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.)

MUȘUROI¹ s. n. 1. (Prin Ban. și Transilv.) Cîrtiță (Talpa europaea). Cf. ALR I 1 174/51, 56, 61, 278, 298, 302, 315, 320, 335, com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. 2. Moviliță formată din țărîna pe care o aruncă la suprafața solului cîrtițele, furnicile etc., cînd își sapă coridoarele subterane; (mai ales cu determinarea „de furnici” cuib de furnici; totalitatea furnicilor care trăiesc într-un asemenea loc, furnicar. Într-un mușinai, un guziu de cu vară, ca peste iarnă hrană să-i fie, . . . grăunțeane culesease. CANTEMIR, IST. 191. Fînațele . . . trebuie curățite de mușinoaie. ECONOMIA, 62/18. Din pricină că se lenevesc gospodarii noștri de a împrăștie moșinoaiele de pe fînațuri, li se pricinuiește cea mai mare pagubă. IONESCU, C. 45/11. Furnica-n timpul verei asudă ostenind Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI, S. II, 247. Pe linia netedă a orizontului se profilează ca moșoroaie de cîrtițe uriașe, movilele. ODOBESCU, S. III, 15. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pămîntul nostru mușunoaie de furnici. EMINESCU, O. I, 132. Oprindu-se cu mirare lîngă moșinoaiele de furnici. CREANGĂ, A. 133. Sobolul, dobitoc liniștit, nu vrea să știe de ce se petrece dincolo de moșoroiul lui. DELAVRANCEA, T. 63. Strîng tot părul tuns și-l pun sau sub tăietorul lemnelor sau îl îngroapă într-un moșinoi de furnici. MARIAN, S. R. II, 70. Pune fiecare legătură cu furnicile moarte la locul lor, adecă fiecare pe mușinoiul din care a fost luată. id. INS. 30. Cîrtița, sub mușuroaie, duce trai făr' de lumină. BELDICEANU, P. 57. Răsar pe țarină mușiroaie de cîrtiță. PAMFILE, A. R. 15, cf. 73. Se crede că pentru ca să crească pînea bine în cuptor, trebuie a risipi un mușinoiu de furnici. GOROVEI, CR. 256. Caracteristic acestui pămînt e asemuirea la pipăit cu a unui moșiroi de sobol. ATILA, P. 65. Nu departe de fîntîni ieșeau pe moșiroaie popîndoci. SADOVEANU, O. XI, 306. Este în colibă un mușuroi pustiu de furnici. id. M. C. 186. Tăcea îndelung, privind înfipt un mușuroi de cîrtiță. CAMIL PETRESCU, O. II, 23, cf. STANCU, R. A. III, 358. Cîrtița cînd va scoate mușinoaie și va ajunge cu lucrul ei la un drum . . . să piară. ȘEZ. V, 127, cf. ALR I 1 175, 1 195, 1 196, ALR II 5 053, A III 11, IX 1, 2, 6. Furnică cu furnică, fie cît de mică, face mare moșoroi. ZANNE, P. I, 463. ◊ F i g. Îți vor încununa în veaci creaștetul pentru trupul acesta care iaste muritoriu și vremealnică tină a pămîntului și un mușuroi viu de spurcăciuni,. MOLNAR, RET. 56/9. 3. Moviliță de pămînt făcută la baza tulpinii unor plante de cultură pentru a le feri de vînt, de buruieni sau de alți agenți dăunători și pentru a le favoriza dezvoltarea și productivitatea; cuib. Această a doua prașila să deosebește de acea dintâi în aceia ca acum la rădăcina fieștecăruia popușoi să strînge moșinoiu. I. IONESCU C. 101/18. Moșinoaiele la popușoii sămănați în linii și prășiți cu sapa calului, să fac cu un plug de cele cu două cucure. id. ib. 102/6. La porumbul ce se prășește de două ori se fac moșuroaiele la prășila a doua. id. M. 345, cf. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Cînd porumbul este mic, firile se numesc copiii, și smulgerea lor unde sînt de prisos în cuib, mușuroi, se numește copilire. I. CR. IV, 220. Prin prășire se face la rădăcina firului de popușoi un mușiroi, moșiroi, mușinoi, moșinoi sau cuib adică o mică adunătură de țărînă, care, pe de o parte îi adăpostește rădăcina fragedă de arșița soarelui, iar pe de alta îi înlesnește o înrădăcinare mai temeinică. PAMFILE, A. R. 73, cf. id. I. C. 156. Părul ei bălan se zbatea ca peștele lîngă corpul întins între mușuroaiele firelor de păpușoi. REBREANU, N. 81. Fură nevoiți să scoată tălpoaiele și să puie din nou roțile, căci altfel nu mai puteau trece peste mușuroaiele din porumbiști. V. ROM. noiembrie 1953, 13, cf. ALR SN I h 102, ALRM SN I h 71, A II 3, 6, 8, 12, III 7, 16, 17. 4. (Regional) Ridicătură (mică) de pămînt; dîmb, movilă (1) , deal (mic). Cf. ODOBESCU, S. III, 187. Unde i-a picat capul s-a făcut un mușunoi. SBIERA, P. 177, cf. CHEST. IV 90/29, 66, 173, 350, 547, 91/164, ALR SN III h 809, A II 5. ◊ (În imprecații, simbolizînd moartea, mormîntul) Făcea-te-ai moșoroi ! PAS, L. I, 287. Mușuroiule = mormîntule. CIAUȘANU, GL. ♦ Fiecare dintre movilițele (făcute de om) ridicate peste nivelul solului dimprejur, servind ca semn de hotar. Țăranii și-au împărțit pămîntul, însemnîndu-l cu mușuroaie, CĂLINESCU, N. 40, cf. ALR II 5 069/141, 182, 514, 682 , 705, 899, A I 23, II 12. ♦ (Regional) Strat (de legume) (Vînători-Sighișoara). ALRM SN I h 126/157. 5. P. a n a l. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Grămadă (mică). Focul scade, se sfîrșește și să fărîmă într-un moșiroiu de jar. DUNĂREANU, CH. 87. Le-am zărit privirile grele. . ., mutrele hîde Ale stăpînilor cei mari Dospinu în mușuroaiele de dolari. DEȘLIU, G 43. Pe un blidișel de lemn un moșinoi de brînză de oaie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. com. MARIAN. – Pl.: mușuroaie. - Și: (învechit și regional mușinoi, moșinoi, (regional) mușunoi, mușiroi, mușoroi (POLIZU, CIHAC, II, 198), moșuroi, moșunoi (ALECSANDRI, POEZII, 63, ALEXI, W.), moșiroi, moșoroi s. n. – Lat. mus araneus.

MUȘUROI² vb. IV. I n t r a n z. A fac mușuroaie¹ (3). Moșinoaiele la popușoii sămănați în linii și prășiți cu sapa calului, să fac cu un plug de cele cu două cucure . . . după cum moșinoiesc bulgarii de pe la noi cu rarița lor. I. IONESCU, C. 102/9. ◊ T r a n z. (Complementul indică plante de cultură) Cu mult chin mușuroiește cîte un porumb, doi; dar, trecînd un pas alături greșește de-i taie pe aceia, spre a moșoroi pe alții. CIOCÎRLAN, P. P. 70. (R e f l. p a s.) [Porumbul] ce se prășește o dată, atunci cînd se prășește se și moșuroiește. I. IONESCU, I 345. Porumbul se mușuroiește pentru a ușura formarea rădăcinilor adventive și a sprijini tinerile plante contra vîntului. LTR² XI, 337. -** R e f l. F i g. A se aduna, a se grămădi. Năvălesc măguri din toate părțile, se mușuroiesc în jurul nostru greoaie. VLAHUȚĂ, O. A. II, 16 – Prez. ind.: mușuroiesc. - Și: (regional) moșuroi, moșinoi, moșiroi (CADE), moșoroi vb. IV. – V. mușuroi¹.