mușuroi² [At: I. IONESCU, C. 102/9 / V: (reg) moșinoi, moșiroi, moșoroi, moș~ / Pzi: ~esc / E: mușuroi¹] 1 vi A face mușuroaie¹ (5). 2 vr (Fig) A se aduna îngrămădindu-se.

mușuroi¹ sn [At: CANTEMIR, IST. 191 / V: moșinoi, moșiroi, moșoroi, moșunoi, moș~, (îrg) ~șinoi, ~șiroi, ~șoroi, (reg) ~unoi / Pl: ~oaie / E: ml mus araneus] 1 (Ban; Trs) Cârtiță (Talpa europaea). 2 Moviliță formată din pământul pe care îl aruncă la suprafața solului cârtițele, furnicile etc., când își sapă coridoarele subterane. 3 Cuib de furnici. 4 Totalitate a furnicilor care trăiesc într-un mușuroi (3) Si: furnicar. 5 Moviliță de pământ făcută la baza tulpinii unor plante de cultură, pentru a le feri de vânt, de buruieni sau de alți agenți dăunători și pentru a le favoriza dezvoltarea și productivitatea Si: cuib. 6-7 (Reg) Ridicătură (mică) de pământ Si: dâmb, movilă (1), deal (mic). 8 Moviliță ridicată peste nivelul solului dimprejur, servind ca semn de hotar. 9 (Reg) Strat de legume. 10-11 (Pan; udp „de”) Grămadă (mică).

MUȘUROI², mușuroiesc, vb. IV. 1. Tranz. A grămădi pămînt la rădăcina unei plante cu scopul de a favoriza dezvoltarea rădăcinii. 2. Refl. Fig. (Despre elemente care pot forma grămezi) A se aduna laolaltă, a se îngrămădi. Năvălesc măguri din toate părțile, se mușuroiesc în jurul nostru greoaie. VLAHUȚĂ, O. A. II 169. – Variante: moșuroi (I. IONESCU, M. 345), mușiroi vb. IV.

MUȘUROI¹, mușuroaie, s. n. (Și în forma mușunoi) 1. Moviliță formată din țărîna pe care furnicile, cîrtițele și alte animale o aruncă la suprafața solului, cînd își sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar. Este în colibă un mușuroi pustiu de furnici și împietrit de vechime. SADOVEANU, M. C. 186. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș crescut cu bălării. REBREANU, R. I 70. ◊ Fig. Iar în lumea asta mare noi copii ai lumii mici, Facem pe pămîntul nostru mușunoaie de furnici. EMINESCU, O. I 132. 2. Grămăjoară de pămînt care este adunată la rădăcina unor plante, pentru a le sprijini, a le feri de îngheț etc. 3. (Rar) Ridicătură mică de pămînt; moviliță. Unde i-a picat capul, s-a făcut un mușunoi. SBIERA, P. 177. – Variante: (regional) moșinoi (CREANGĂ, A. 133), moșiroi (DUNĂREANU, CH. 87), moșuroi (STĂNOIU, C. I. 173), moșoroi (PAS, L. I 287, DELAVRANCEA, S. 16), mușinoi (NEGRUZZI, S. II 247, SEVASTOS, C. 99), mușiroi (EMINESCU, O. I 132), mușunoi (ȘEZ, I 72) s. n.

MUȘUROI ~oaie n. 1) Moviliță de pământ pe care o fac cârtițele sau furnicile în locul unde își au cuibul. 2) Grămăjoară de pământ adunată la baza unei plante (porumb, cartof etc.) în timpul prășitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicătură mică de pământ (naturală sau făcută de om). /<lat. mus araneus

A SE MUȘUROI se ~iesc intranz. fig. (mai ales despre ființe) A se aduna laolaltă în număr mare; a se strânge grămadă (ca un mușuroi). /Din mușuroi

A MUȘUROI ~iesc tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ rădăcina (asemenea unui mușuroi) pentru a favoriza dezvoltarea, a cuibări. /Din mușuroi

mușuróĭ, V. moșoroĭ.

moșinoi¹ sn vz mușuroi¹

moșinoi² v vz mușuroi²

moșiroi¹ sn vz mușuroi¹

moșiroi² v vz mușuroi²

moșoroi¹ sn vz mușuroi¹

moșoroi² v vz mușuroi² corectat(ă)

moșuroi¹ sn vz mușuroi¹

moșuroi² v vz mușuroi²

mușinoi sn vz mușuroi¹

mușiroi sn vz mușuroi¹

mușoroi sn vz mușuroi¹

mușunoi sn vz mușuroi¹

mușunoi sn vz mușuroi

MOȘOROI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘINOI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘIROI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘUROI¹ s. n. v. mușuroi¹.

MOȘUROI² vb. IV v. mușuroi².

MUȘIROI¹ s. n. v. mușuroi¹.

moșinoiu (mușunoiu) n. Mold. moșoroiu: moșinoaie de furnici CR. [V. mișuì].

moșoroì v. a grămădi pământ la baza unei plante spre a favoriza desvoltarea ei. [Tras din moșoroiu].

moșoroiu n. grâmădire de pământ făcută de furnici sau de agricultori. [V. mișuì].

mușunoiu n. Mold. moșoroiu: de când era [!] mici ca mușunoaie Carpații urieși AL. [V. mișuì].

moșinóĭ, V. moșoroĭ.

moșoróĭ și mușuróĭ (Munt.) și moșinóĭ și -unóĭ (Mold. Trans.) n., pl. oaĭe (lat. mus aráneus, un fel de guzgan de cîmp, d. mus, guzgan, și aráneus, painjin; vit. pv. musaragno; fr. [d. lat. mus aránea], musaraigne; sp. musaraña, pg. musaranho. Întîĭ s’a zis *musărîĭ [ca rîĭe d. aránea], apoĭ [pin schimbare de sufix] musăroĭ și [pin asimilarea vocalelor și infl. luĭ mișun, mușin], moșoroĭ ș. a. La început s’a aplicat acest nume cîrtițeĭ [cp. cu it. toporagno, d. lat. talpa, cîrtiță, și aránea, painjin; cp. și cu pr. taupo, „cîrtiță” și „mus araneus”], apoĭ movilițeĭ de pămînt făcute de ĭa. La mișun, „hîrcĭog”, numele a trecut de la „grămăgĭoară” la „hîrcĭog”). Moviliță de pămînt făcută de cîrtițe și de furnicĭ saŭ și de oamenĭ (ca semn).

moșoroĭésc v. tr. (d. moșoroĭ). Munt. Grămădesc pămîntu în formă de moșoroĭ (în prejuru uneĭ plante).

mușuroi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiesc, 3 sg. mușuroiește, imperf. 1 mușuroiam; conj. prez. 1 sg. să mușuroiesc, 3 să mușuroiască

mușuroi² s. n., pl. mușuroaie

mușuroi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiesc, imperf. 3 sg. mușuroia; conj. prez. 3 să mușuroiască

mușuroi¹ s. n., pl. mușuroaie

mușuroi s. n., pl. mușuroaie

mușuroi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiesc, imperf. 3 sg. mușuroia; conj. prez. 3 sg. și pl. mușuroiască

mușuroi, pl. mușuroaie

mușuroiu, -roaie.

MUȘUROI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cârtițe.) 2. v. furnicar. 3. v. cuib. 4. mogâldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.) 5. mușuroi înierbat v. marghilă.

MUȘUROI vb. v. grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi.

MUȘUROI s. v. cârtiță, sobol.

mușuroi vb. v. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI.

mușuroi s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

MUȘUROI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cîrtițe.) 2. furnicar. (Un ~ plin de furnici.) 3. cuib. (~ făcut la baza tulpinii porumbului, la prășit.) 4. mogîldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.)

mușuroi (mușuroaie), s. n. – 1. Furnicar. – 2. Ridicătură de pămînt. – Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la miș- „ideea de furnicar”, cf. mișuna „a furnica, a forfoti”, mișună „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu a mișui, dar pleca de la sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la mișuna, dar îl explică prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi); mușuroit, s. n. (mușuroire).