2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

muștruluire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: muștrului] 1 (Rar) Pregătire a soldaților în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 2 (Pfm) Mustrare (1). 3 (Pfm) Bătaie.

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

muștrului vt [At: KOGĂLNICEANU, PR. DRAM. 426 / V: must~, (rar) ~li / Pzi: ~esc / E: muștru + -ului] 1 (Înv) A deprinde soldații cu exercițiul militar, a-i pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare Si: a instrui, (înv) a mustrui. 2 (Pex) A instrui cu asprime. 3 (Pex) A ține din scurt. 4 (Pfm) A certa cu asprime. 5 (Pfm) A bate. 6 (Spc) A lovi animalele de tracțiune pentru a face să meargă mai repede.

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A instrui, folosind mijloace sau vorbe aspre a învăța pe cineva, a deprinde la ceva. Ea rămînea cu surorile și frații cei mai mici cînd se duceau părinții la muncă, vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175. Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sanda... de le muștruluia și le învăța cusături. GHICA, S. 295. 2. A mustra, a dojeni, a certa pe cineva. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245. Cumperi niște terfeloage de la anticari și niște caiete și tocești singur. Te va ajuta din cînd în cînd Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: «La carte, mă, la carte». PAS, Z. I 262. A bate. Am să vă muștruluiesc, de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304.

A MUȘTRULUÍ ~iésc tranz. 1) înv. (militari) A deprinde cu arta militară în condițiile unui regim dur. 2) fam. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea și disciplina într-un mod foarte sever; a struni. /muștru pop. + suf. ~ului

muștruluì v. a învăța muștra, de unde: 1. a instrui: îi muștruluia și povățuia să fie mai cu răbdare Isp.; 2. a obosi: am să vă muștruluiesc, de au să râză câinii de voi CR. [Ung. MUSTRÁLNĬ: termen tehnic militar cu sensul generalizat (cf. smotri)].

mustruluĭésc și muștruluĭésc v. tr. (ung. mustrálni, d. mustra, muștru). Fam. Învăț muștru (instrucțiunea militară). Smotresc. Învăț, instruĭesc în general. Învăț minte trăgînd o bătaĭe: am să te muștruluĭesc eŭ, măĭ! – Maĭ rar muștruĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă

muștruluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. muștruluiáscă

muștrului (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiesc, conj. muștruluiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUȘTRULUÍ vb. v. admonesta, atinge, bate, certa, dăscăli, dojeni, instrui, învăța, lovi, moraliza, mustra.

muștrului vb. v. ADMONESTA. ATINGE. BATE. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. INSTRUI. ÎNVĂȚA. LOVI. MORALIZA. MUSTRA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

muștruluí, muștruluiesc, vb. tranz. – (reg.) A certa, a dojeni, a mustra. – Din mustru „exercițiu militar, instrucție” (< pol. musztra, magh. mustra) + suf. -ului (DEX, MDA).

Intrare: muștruluire
muștruluire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muștruluire
  • muștruluirea
plural
  • muștruluiri
  • muștruluirile
genitiv-dativ singular
  • muștruluiri
  • muștruluirii
plural
  • muștruluiri
  • muștruluirilor
vocativ singular
plural
Intrare: muștrului
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muștrului
  • muștruluire
  • muștruluit
  • muștruluitu‑
  • muștruluind
  • muștruluindu‑
singular plural
  • muștruluiește
  • muștruluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muștruluiesc
(să)
  • muștruluiesc
  • muștruluiam
  • muștruluii
  • muștruluisem
a II-a (tu)
  • muștruluiești
(să)
  • muștruluiești
  • muștruluiai
  • muștruluiși
  • muștruluiseși
a III-a (el, ea)
  • muștruluiește
(să)
  • muștruluiască
  • muștruluia
  • muștrului
  • muștruluise
plural I (noi)
  • muștruluim
(să)
  • muștruluim
  • muștruluiam
  • muștruluirăm
  • muștruluiserăm
  • muștruluisem
a II-a (voi)
  • muștruluiți
(să)
  • muștruluiți
  • muștruluiați
  • muștruluirăți
  • muștruluiserăți
  • muștruluiseți
a III-a (ei, ele)
  • muștruluiesc
(să)
  • muștruluiască
  • muștruluiau
  • muștrului
  • muștruluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

muștrului familiar

  • 1. A deprinde soldații cu exercițiul militar.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: instrui
    • 1.1. prin extensiune A învăța cu asprime.
      exemple
      • Ea rămînea cu surorile și frații cei mai mici cînd se duceau părinții la muncă, vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175.
        surse: DLRLC
      • Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sanda... de le muștruluia și le învăța cusături. GHICA, S. 295.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245.
      surse: DLRLC
    • Cumperi niște terfeloage de la anticari și niște caiete și tocești singur. Te va ajuta din cînd în cînd Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: «La carte, mă, la carte!». PAS, Z. I 262.
      surse: DLRLC
    • Am să vă muștruluiesc, de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Muștru + sufix -ului.
    surse: DEX '98 DEX '09