MUȘTRULUI, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

muștrului vt [At: KOGĂLNICEANU, PR. DRAM. 426 / V: must~, (rar) ~li / Pzi: ~esc / E: muștru + -ului] 1 (Înv) A deprinde soldații cu exercițiul militar, a-i pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare Si: a instrui, (înv) a mustrui. 2 (Pex) A instrui cu asprime. 3 (Pex) A ține din scurt. 4 (Pfm) A certa cu asprime. 5 (Pfm) A bate. 6 (Spc) A lovi animalele de tracțiune pentru a face să meargă mai repede.

MUȘTRULUI, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

MUȘTRULUI, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A instrui, folosind mijloace sau vorbe aspre a învăța pe cineva, a deprinde la ceva. Ea rămînea cu surorile și frații cei mai mici cînd se duceau părinții la muncă, vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175. Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sanda... de le muștruluia și le învăța cusături. GHICA, S. 295. 2. A mustra, a dojeni, a certa pe cineva. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245. Cumperi niște terfeloage de la anticari și niște caiete și tocești singur. Te va ajuta din cînd în cînd Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: «La carte, mă, la carte». PAS, Z. I 262. A bate. Am să vă muștruluiesc, de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304.

A MUȘTRULUI ~iesc tranz. 1) înv. (militari) A deprinde cu arta militară în condițiile unui regim dur. 2) fam. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea și disciplina într-un mod foarte sever; a struni. /muștru pop. + suf. ~ului

muștruluì v. a învăța muștra, de unde: 1. a instrui: îi muștruluia și povățuia să fie mai cu răbdare Isp.; 2. a obosi: am să vă muștruluiesc, de au să râză câinii de voi CR. [Ung. MUSTRÁLNĬ: termen tehnic militar cu sensul generalizat (cf. smotri)].

mostră sf [At: (a. 1781) IORGA, S. D. VIII, 97 / V: (înv; nrc) mons~, (îvr) mus~ (Pl și: muștre), mustru (Pl: mustri) sm, muștră / Pl: ~re / E: ngr μόστρα] 1 (Înv) Ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii Si: model (1), exemplu. 2 (Reg) Alesătură. 3 (Înv) Exemplu care merită să fie urmat, imitat Si: pildă. 4 (Ban; Trs, îf mustră) Tipar pentru pieptare Vz model. 5 Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care face parte Si: eșantion, (reg) modă¹ Vz probă. 6 (Îs) Târg de ~re Târg la care un stat, diverse întreprinderi etc. își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 7 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală. corectat(ă)

mustră¹ sf [At: IST. AM. 15718 / V: ~ru, (reg) muștăr, muștru sn, mușt~ / Pl: ~re / E: pn musztra, mg mustra] 1 (Îvp) Instrucție militară Si: (înv) ocenie, șmotru, (iuz) muștruluială (1), (nob) mustreală (1). 2 (Pex) Manevră (1). 3 Trecere în revistă (a unor unități militare) Si: inspecție. 4 (Rar) Militărie.

mustru² sn vz mustră¹

mustrului v vz muștrului

muștăr sn vz mustră¹

muștră² sf vz mustră¹

muștru sn vz mustră¹

muștruli v vz muștrului

MUSTRĂ², mustre, s. f. (Regional învechit; și în forma muștră) Exercițiu militar, instrucție. Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22. N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Variante: muștră s. f., muștru (ALECSANDRI, T. 4), mustru (KOGĂLNICEANU, S. 42) s. n.

MUSTRU s. n. v. mustră ².

MUȘTRĂ s. f. v. mustră².

MUȘTRU s. n. V. mustră².

muștră f. Tr. exercițiu militar: Badea scos la muștră POP. [Ung. MUSTRA, din nemț. Muster].

*móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.

mustruluĭésc și muștruluĭésc v. tr. (ung. mustrálni, d. mustra, muștru). Fam. Învăț muștru (instrucțiunea militară). Smotresc. Învăț, instruĭesc în general. Învăț minte trăgînd o bătaĭe: am să te muștruluĭesc eŭ, măĭ! – Maĭ rar muștruĭesc.

muștrului (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiesc, 3 sg. muștruluiește, imperf. 1 muștruluiam; conj. prez. 1 sg. să muștruluiesc, 3 să muștruluiască

muștrului (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiesc, imperf. 3 sg. muștruluia; conj. prez. 3 să muștruluiască

muștrului vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiesc, imperf. 3 sg. muștruluia; conj. prez. 3 sg. și pl. muștruluiască

muștrului (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiesc, conj. muștruluiască)

mustră (manevră) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre

mustră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre

mustră s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre

muștruluesc, -uiam 1 imp.

mustră (mustre), s. f. – 1. Mostră, eșantion. – 2. (Trans.) Exercițiu militar. It. mostra › germ. Muster și, de aici, mag. mustra, cu sensul al doilea (Cihac, II, 517; Borcea 199; Gáldi, Dict., 146). Cu primul sens este dubletul lui mostră (mr. mostră), s. f. (probă), direct din it. sau prin intermediul tc. mostra, ngr. μόστρα (Graur, GS, VI, 330; Gáldi 212). Sensul al doilea (var. mustru și muștr, din rus. mustra, Sanzewitsch 205), cf. sp. muestra „inspecție; trupe gata de inspecție”. – Der. mustrului (var. muștrului), vb. (a face exerciții), din mag. mostrálni; mustreală, s. f. (înv., exercițiu); mustruluială, s. f. (exercițiu).^[1]

MUȘTRULUI vb. v. admonesta, atinge, bate, certa, dăscăli, dojeni, instrui, învăța, lovi, moraliza, mustra.

muștrului vb. v. ADMONESTA. ATINGE. BATE. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. INSTRUI. ÎNVĂȚA. LOVI. MORALIZA. MUSTRA.

MUSTRĂ s. v. instrucție.

mustră s. v. INSTRUCȚIE.

muștruluí, muștruluiesc, v.t. (reg.) A certa, a dojeni, a mustra. – Din mustru „exercițiu militar, instrucție” + suf. -ului (DEX, MDA).

muștrului, muștruluiesc, vb. tranz. – (reg.) A certa, a dojeni, a mustra. – Din mustru „exercițiu militar, instrucție” (< pol. musztra, magh. mustra) + suf. -ului (DEX, MDA).

muștră, muștre, s.f. (înv.) exercițiu militar.

MUȘTRULUI vb. IV. T r a n z. 1. (Ieșit din uz; complementul indică soldați) A deprinde cu exercițiul militar, a pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare; a instrui, (învechit) a mustrui. Cf. LB, POLIZU Ne aducea ispravnicii pîlcuri, pîlcuri și ne da pe mîna ofițerilor muscali de ne mustruluia. GHICA, S. 15. Te muștruluiește [la școala militară] de-ți merge untul. BRĂESCU, A. 132. ◊ (Glumeț) Trăiți, don căpitan, răspunse el salutînd militărește, ia, muștruluiesc iste fete. HOGAȘ DR. II, 69. ♦ P. e x t. A învăța, a instrui (cu asprime); a ține din scurt, a s t r u n i. Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sande. . . de le mustruluia și le învăța cusături de vapeluri. GHICA, S. 295. Fata cea mai mare . . . vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175. Mergi cu mine [la pescuit] și te muștruluiesc eu. SADOVEANU, O. IX, 403. ◊ F i g. Adevărata putere a țării sînteți voi, poporul; voi însă nu știți să vă dați sama și să muștruluiți tăria voastră. JIPESCU, O. 98. De aceea, dragul meu, acum Să-ncepi Collegium logicum, Cu asta mintea-ți muștrulești, O strîngi în cizme spanio Iești. GORUN, F. 79. 2. (Popular și familiar) A certa, a dojeni, a mustra¹ (2) (cu asprime); a bate. Eu mă însărcinez să-ți mustruluiesc bărbatul. KOGĂLNICEANU, ÎN PR. DRAM. 426. Las că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat . . . Am să vă muștruluiesc de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304. Zenobia, aflîndu-se în toane bune pentru că feciorul și-a muștruluit nevasta, îl primi. REBREANU, I. 285. I-a venit jupînul cu chef și l-am auzit rnuștruluind-o ca la poliție. C. PETRESCU, Î. II, 221. Altul îi muștruluia și le cetea moliftele. I. BOTEZ, I, 177. Un medic grăsuliu, cu ochii spălăciți, ciupit de vărsat, muștruluia un soldat. BRĂESCU, V. 74. Cătrănit de necazuri, nu vedea fața altarului niciodată, deși l-auzeai cînd îl muștrulea baba. IOVESCU, N. 43. Își muștruluiește chiriașii. STANCU, D. 245. Te va ajuta, din cînd în cînd, Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: "La carte, mă, la carte ! . . . PAS, Z. I, 262. Ana începu să se simtă din nou mulțumită: avea cui porunci, pe cine muștrului. T. POPOVICI, SE. 48, cf. com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ, A VI 4, 26. ♦ S p e c. (Complementul indică animale de tracțiune) A bate (pentru a face să meargă mai repede, pentru a struni). Înainte de-a intra în tîrg, vînzătorul muștruluiește calul (îl bate) într-un loc mai ferit. DR. V, 142. Gurie Bordeian muștruluia înainte caii boierești. GALAN, Z. R. 205. – Prez. ind.: muștruluiesc. – Și: (rar) muștruli, mustrului vb. IV. – Mustru² sau mustră¹ + suf. -ului. Cf. magh. m u s t r á l.

MUSTRĂ¹ s. f. 1. (Învechit și popular; adesea In legătură cu verbele „a face”, „a învăța”) Instrucție ostășească, exercițiu militar, (învechit) o c e n i e, ș m o t r u, (ieșit din uz) m u s t r u l u i a l ă (1), (neobișnuit) m u s t r e a l ă; p. e x t. manevră (1). Armele . . . nu le dă decît numai cînd vor să meargă la război sau să facă muștru. IST. AM. 15^r/18. Învață a purta aceste arme făcînd mustre de obște. ib. 19^a/8. Aciia fac și soldații mustra cea obicinuită. GOLESCU, Î. 15, cf. 118. De aice au mers în grădină, undi se sevîrșea exerciția seau mustracadeților. AR (1829), 134²/11. Supt personala comandă a feldmarșalului contelui Dibici Zabalkanski s-au făcut o mustră mălitărească. ib. 248²/5. Pașa de două tuiuri . . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. Grănicerul . . . făcea două ronduri de plaiu . . . , apoi mustră, reviziuni, conscripțiuni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. X. Deprinderea la arme afară de celea 2 ieșiri la mustră pe an să se mărginească pe zilele de duminecă și de serbători. ap. BARIȚIU, P. A. II, 188. M-o scos la muștru. ALECSANDRI, T. 4, Am văzut într-o dup-amiaz de vară, in fața prăvăliei, pe desfrînații aceia beți turtă, făcînd mustră și defilînd soldățește. CARAGIALE, O. III, 17. E chiar lîngă oraș o cîmpie întinsă, potrivită pentru muștrul ostășesc. CAMIL PETRESCU, O. II, 273. Să văd frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. F (1890), 439, cf, JARNIK-BÎRSEANU, D. 312. [Cătanele] era bătute și chinuite în toate zilele, pentru că nu putea face mustrul. SBIERA, P. 147. O dată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II, 22. N-au milă de viața noastră, zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Noul recrut căpătă acuma ca comandant preste el iar pre tatăl său, care avea să-l învețe muștra. CĂTANĂ, P. B. II, 101. Făcea muștră, îi zicea pe atunci ocenie, închipuieri de răzbel. GRAIUL, I, 7, cf. 118. Se băgă cătană, umblă la muștră. COM. SAT. V, 108. Am învățat muștăru cu pușci dă lemn. ARH. FOLK. III, 80. ♦ Trecere în revistă (a unor unități militare); inspecție. La 19 iunie a făcut riga la Strasburg o mustră mare care a ținut mai toată ziua. CR (1831), 177¹/15. Duca de Nemur . . . au purces de la Liunevil, unde venisă ca să facă mustru oștilor franțuzești. KOGĂLNICEANU, S. 42. 2. (Rar) Militărie. A fost un soldat care făcuse mustră vreme lungă: douăzeci și patru de ani. RĂDULESCU-CODIN, Î. 258. - Pl.: mustre. – Și: mustru s. n., muștră s. f., muștru, (regional) muștăr s. n. – Din pol. musztra, magh. mustra, it. mostra, rus. муштра, germ. Muster.

MUSTRĂ² s. f. v. mostră.