mrahniță sf vz mraniță

mraneță sf vz mraniță

mraniță sf [At: ARHIVA, XXIII, 190/V: (reg) bra~, ~ahn~, ~neță / Pl: (rar) ~țe / E: cf slv смрадьнъ] 1 Îngrășământ agricol natural, obținut din gunoi de grajd descompus sau din descompunerea altor materiale organice, în special frunze Si: (reg) mrănițău. 2 (Mol) Loc îngrășat cu mraniță (1) Si: (reg) mrănițar. 3 (Mol) Pământ care s-a îngrășat în urma putrezirii gunoiului. 4 (Buc) Baligă mare și moale. 5 (Buc) Găinaț.

mrănița vt [At: TDRG / Pzi: ~țez / E: mraniță] (Rar) A îngrășa cu mraniță (1).

MRANIȚĂ s. f. Îngrășămînt natural, putrezit, provenit din bălegar de animale sau din diferite resturi vegetale. Un amestec de pămînt, mraniță, bălegar și îngrășăminte chimice, după nevoile plantelor ce se cultivă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2882.

MRANIȚĂ f. Îngrășământ agricol obținut din gunoi de grajd fermentat sau din descompunerea altor materii organice. /<sl. smradunica

mrániță f., pl. e (vsl. *mranica). Sud. Pămînt vegetal negru foarte bun p. agricultură.

mrănițéz v. tr. Ameliorez cu mraniță.

mraniță s. f., g.-d. art. mraniței

mraniță s. f., g.-d. art. mraniței

mraniță s. f., g.-d. art. mraniței

mraniță (-țe), s. f. – Băligar, pămînt îngrășat. Origine îndoielnică. Pare der. din sl. (bg.) chrana „aliment” cf. hrană și bg. hranen „îngrășat”. Der. dintr-un sl. *mranica (Scriban) nu este convingătoare. În Munt. – Der. mrănița, vb. (a îngrășa, a pune bălegar); mrănițos, adj. (îngrășat).

mraniță Cuvîntul este definit în dicționarele noastre prin „gunoi”, „pămînt îngrășat cu gunoi”. TDRG și CADE nu propun nici o etimologie ; Scriban propune un v.sl. mranica, fără să arate pe ce bază îl reconstruiește ; DLRM compară v.sl. смрадъ „Murdărie”, care ar putea merge în ce privește înțelesul, dar ar avea nevoie de multe explicații în legătură cu forma. Mi se pare indiscutabil că avem de-a face cu un cuvînt de origine slavă, din cauza grupului mr inițial (nu trebuie să ne lăsăm impresionați de variantele braniță, îmbraniță, asupra cărora am dat explicații într-un articol care urmează să apară în volumul omagial închinat lui George Thomson). Ii Singura rădăcină slavă care se apropie ca formă și ca înțeles este *mork-, v. sl. мракъ (trecut cu forma мрак și în rusă), cu sensul de „întuneric”. Pentru înțelegerea cuvîntului romînesc ar trebui să pornim de la definiția „pămînt negru”, iar în ce privește terminația, vom recunoaște ușor sufixul slav -ĭnica ; dar în slavă rezultatul ar fi fost *mračinica, ceea ce ar îi dus în romînește la *mrașniță. O soluție ar fi să credem că „mrac” a existat în romînește (în bulgărește мрак se păstrează), de unde s-a putut forma un derivat romînesc *mracniță, devenit apoi mrahniță (formă atestată), mraniță. Grupul cn e nestabil în romînește, el devine gn (ciogni < ciocni), mn (ciomni), hn (otihni < oticni). În cazul nostru, formula mn era împiedicată de prezența lui m inițial. Trecerea de la mrahniță la mraniță nu face nici o greutate, pe cînd contrariul ar îi greu de admis. Ajung acum la problema variantelor inițialei. Limba romînă nu a moștenit din latinește cuvinte conținînd grupurile mr și ml. Asemenea, grupuri au putut apărea, prin împrumut. În acest caz constatăm prezența a două și chiar a trei tratamente deosebite. În interiorul cuvintelor, soluția este invariabil introducerea unui b epentetic (turc. damla > rom. dambla) ceea ce este în acord, cu faptele cunoscute dintr-alte limbi (dar acolo unde elementele cuvîntului sînt analizabile, epenteza nu se produce; turc. camlık > rom. geamlîc). La inițială, grupurile ml, mr se păstrează neschimbate în mlaștină, mlădiță, mreajă < sl. *mlaština (Mihăilă, p. 100), bg. младица, bg. мрежа (varianta înmlădia se explică, prin adăugarea prefixului în-). În schimb, în alte cazuri, găsim cîte trei forme: îmblăciu, mlăciu, blăciu de la îmblăti (dar pentru acesta nu avem variante, dacă nu vrem să luăm în serios scrierea îmlăti, GN, II, p. 120) < bg. млатя. mraniță, braniță, îmbraniță. mreană, breană, îmbreană. Care este raportul între aceste forme ? Se admite de obicei că la inițială s-a produs același proces ca în interior, astfel încît mreană a devenit mbreană, după care s-a introdus un î protetice (Iorgu Iordan, BPh, IV (1930), p. 114, nr.6 ; Stilistica, p. 52, nr.3). Este însă mult mai normal să credem că, întâi a apărut î protetic și numai după aceasta s-a putut introduce un b epentetic (cum am arătat în articolul citat; din volumul omagial George Thomson). Dacă am putea crede în forma îmlăti, aceasta ar constitui o dovadă. În orice caz, acolo unde nu s-a introdus un î, m s-a schimbat direct în b. Aceasta explică de ce găsim mr-, br-, îmbr-, dar niciodată mbr-. Singurul exemplu care ar putea dovedi că bl- nu provine din ml-, ci. din mbl-, este blăm < ambulamus, unde atît m cît și b sînt originari. Dar la inițială a fost un î, de asemenea originar (<a-), prin urmare nu se poate susține că ml- a devenit mbl- la inițială. Fără vocala inițială nu s-ar fi sincopat nici u. În realitate, în blăm nu a dispărut m inițial, căci aici niciodată n-a fost m inițial, ci a fost înlăturat falsul prefix îm-, care nu putea fi înțeles, deoarece rădăcina nu exista în romînește. Este procesul invers celui petrecut în înmlădia.

MRANIȚĂ s. (reg.) mrănițău. (Îngrașă pământul cu ~.)

MRANIȚĂ s. (reg.) mrănițău. (Îngrașă pămîntul cu ~.)

MRANIȚĂ s. f. 1. Îngrășămînt agricol natural, obținut din gunoi de grajd descompus sau din descompunerea altor materiale organice, în special frunze; (regional) mrănițău. Cf. ARHIVA, XXIII, 190. Mraneța de oi și capre e foarte periculoasă plantelor delicate. ap. TDRG. O țelină mai domesnică. .. , cu mai multă mraniță, se numește tizlă. PAMFILE, A. R. 25. Această mraniță. . . de foi sau de orice plante în descompunere... este îngrășarea cea mai bună pentru plante delicate. id. ib. Răsadnița . . . cuprinde, de o lature, mraniță cernută în grosime de 25 centimet[ri]. COMȘA, N. Z. 22. Ghivecele nutritive sînt făcute dintr-un amestec de pămînt, mraniță, băligar și îngrășăminte chimice, după nevoile plantelor ce se cultivă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 882, cf. LTR², DER, I. CR. V, 183, ALR I 949/592, 594, 610, 710. Pe straturile unde am împrăștiat mraniță, am scos cele mai mari conopide. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Prin sudul Mold.) Loc îngrășat cu mraniță (1), (regional) m r ă n i ț a r; pămînt gras, în urma putrezirii gunoiului. Cf. CHEST. IV 120/626, ALR II/605. 2. (Prin Bucov.) Baligă mare și moale (ȘEZ. V, 107); găinaț (com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA). Și: (regional) mráneță, mráhniță (ȘEZ. V, 107, I. CR. V, 183), brániță (IORDAN, STIL. 52) s. f. – Din slav. *smradьnica. Cf. v. sl. смрадьнъ „rău mirositor”. – Prez. ind.: mrănițez. – V. mraniță.

MRĂNIȚA vb. I. T r a n z. (Rar) A îngrășa cu mraniță (1). Cf. TDRG. – Prez. ind.: mrănițez. – V. mraniță.