MRANIȚĂ s. f. 1. Îngrășămînt agricol natural, obținut din gunoi de grajd descompus sau din descompunerea altor materiale organice, în special frunze; (regional) mrănițău. Cf. ARHIVA, XXIII, 190. Mraneța de oi și capre e foarte periculoasă plantelor delicate. ap. TDRG. O țelină mai domesnică. .. , cu mai multă mraniță, se numește tizlă. PAMFILE, A. R. 25. Această mraniță. . . de foi sau de orice plante în descompunere... este îngrășarea cea mai bună pentru plante delicate. id. ib. Răsadnița . . . cuprinde, de o lature, mraniță cernută în grosime de 25 centimet[ri]. COMȘA, N. Z. 22. Ghivecele nutritive sînt făcute dintr-un amestec de pămînt, mraniță, băligar și îngrășăminte chimice, după nevoile plantelor ce se cultivă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 882, cf. LTR², DER, I. CR. V, 183, ALR I 949/592, 594, 610, 710. Pe straturile unde am împrăștiat mraniță, am scos cele mai mari conopide. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Prin sudul Mold.) Loc îngrășat cu mraniță (1), (regional) m r ă n i ț a r; pămînt gras, în urma putrezirii gunoiului. Cf. CHEST. IV 120/626, ALR II/605. 2. (Prin Bucov.) Baligă mare și moale (ȘEZ. V, 107); găinaț (com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA). Și: (regional) mráneță, mráhniță (ȘEZ. V, 107, I. CR. V, 183), brániță (IORDAN, STIL. 52) s. f. – Din slav. *smradьnica. Cf. v. sl. смрадьнъ „rău mirositor”. – Prez. ind.: mrănițez. – V. mraniță.