MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

moșteni² vi [At: ALR SN III, h 777/316 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A mocoși.

moșteni¹ [At: CORESI, EV. 403 / V: (îrg) muștini / Pzi: ~nesc / E: moștean] 1 vt A primi un bun pe cale de succesiune Si: (înv) a moșneni. 2 vt A dobândi prin testament. 3 vt (C. i. oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi. 4 vt A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 5 vtf (înv) A pune pe cineva în stăpânirea unui bun Si: a dărui. 6 vt (Îrg) A pune stăpânire pe ceva. 7 vt A obține. 8 vi (Reg) A fî originar din...

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.

A MOȘTENI ~esc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean

moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.

moștean, ~ă [At: PRAV. 61 / Pl: ~eni, ~ene / E: cf moșnean, moșan, moșteni¹] 1 smf Moștenitor (1). 2 a (Îvr) De moștenire Si: moștenit. 3-5 smf Moșnean (3-5). 6 smf Proprietar. 7 smf Stăpân. 8 smf Băștinaș.

muștini v vz moșteni

MOȘTEAN, moșteni, s. m. (Arhaizant) 1. Moștenitor, urmaș, succesor, moșnean (3). N-avea pe cine altul care să-i fie moștean. SBIERA, P. 258. Măria-sa Aron-vodă... Moșteanul țărei Moldovei, domnul și stăpînul meu. HASDEU, R. V. 139. Îi rugă să le fie milă de fiul seu Bogdan, pre care îl lasă moștean scaunului. NEGRUZZI, S. I 159. 2. Proprietar, stăpînitor, stăpîn. Romînul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. III 550. Simțimentul drepturilor de moșteni ai țării. BĂLCESCU, O. I 209. ♦ Moșnean (1).

MOȘTEAN ~eni m. înv. reg. v. MOȘNEAN. /cf. moș, moșteni, alb. moșatar

moștean a. și m. 1. moștenitor: s’a îndurat a le da un moștean al împărăției ISP.; 2. moșnean, om de țară. [Cf. albanez MOȘATAR].

moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, 3 sg. moștenește, imperf. 1 moșteneam; conj. prez. 1 sg. să moștenesc, 3 să moștenească

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 să moștenească

moșteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 sg. și pl. moștenească

moștean (înv., reg.) s. m., pl. moșteni

moștean (înv., reg.) s. m., pl. moșteni

moștean s. m., pl. moșteni

MOȘTENI, com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe stg. râului Câlniștea; 1.798 loc. (2000). Expl. de petrol. Creșterea bovinelor.

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTEAN adj., s. v. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, neaoș, pământean.

MOȘTEAN s. v. moșnean, moștenitor, răzeș, succesor, urmaș.

moștean s. v. MOȘNEAN. MOȘTENITOR. RĂZEȘ. SUCCESOR. URMAȘ.

moștean adj., s. v. ABORIGEN. AUTOHTON. BĂȘTINAȘ. INDIGEN. NEAOȘ. PĂMÎNTEAN.

moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. (arh.) Moștenitor, băștinaș, autohton. ■ (top.) Moșneni, localitate în Maram. din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ■ (onom.) Moștean, nume de familie în jud. Maram. – Cf. moșnean (DEX, MDA).

moștean, moșteni, (moșnean), s.m. – (reg.; arh.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi, 1925). ♦ (top.) Moșneni, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Fipilașcu, 1940). ♦ (onom.) Moștean, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Cf. moșnean (DEX, MDA).

moștean, moșteni, (moșnean), s.m. – (înv.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi 1925). – Din moș + -tean.

MOȘTEN͹ vb. IV. 1. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) (Complementul indică un bun, p. e x t. un drept) A deveni proprietar, beneficiar, pe cale de succesiune; (învechit) a moșneni. Mulți adună și de multe ori nici feciorii lor nu moștenesc. CORESI, EV. 403. Cela ce va vrea să dobîndească și să moșnenească (moștenească MUNT.) avuțiia nescui după moarte. PRAV. 53, cf. 93. Monastirea nu moștenea decît datorii (a. 1855). URICARIUL, IV, 440/13. Boierii. . . nu formau o clasă nobiliară ca în Europa, n-aveau . . . dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, M. V. 10, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Cine moștenește, plătește. ZANNE, P. V, 436. A moșteni crîșma, se spune despre un om bețiv. Cf. CHEST. VIII 111/9. ◊ F i g. Aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba. ALECSANDRI, S. 50. În lupta pentru progres social și independență națională, comuniștii români au moștenit tradițiile lăsate in popor de lupta lui Doja și Horia, a lui Tudor Vladimirescu și Nicolaie Bălcescu. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 140. ♦ (Complementul indică oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva (la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi). (F i g.) Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4. ♦ P. e x t. (Complementul indică o însușire, o caracteristică etc.) A deține pe cale ereditară (de la cineva). Moștenind lîngă acestea și bubele lui Gheizi (a. 1818). URICARIUL, XV, 252. Firea lui aprigă și nedomolită, Pușkin o moștenea în parte de la mama sa. SADOVEANU, E. 209. 2. T r a n z. f a c t. (Învechit; complementul indică oameni) A pune în stăpînirea unui bun, a face să fie proprietar al unui bun; (învechit) a dărui. D[o]mnul îl moșteni pre el. BIBLIA (1688), 224²/14, cf. 371/19. ♦ T r a n z. A lua în stăpînire, a pune stăpînire pe ceva. Cercă să moștenească crăia. VĂCĂRESCUL, IST. 261. Din toată lumea romană nemărginită mulțime de oameni au dus acolo ca satele și orașele să le moștenească. MAIOR, IST. 11/4, cf. 182/8. Omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane ce-n urmă s-au ivit, întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul. ALEXANDRESCU, O. I, 269. ♦ T r a n z. A obține, a dobîndi. Ce voiu face ca să moștinescu viiața veacilor ? N. TEST. (1648), 54^v/2, cf. 33^v/26. Pentru cei ce vor să moștenească mîntuire. DOSOFTEI, ap. TDRG. Fericit, măreț acela care sub un falnic soare, Pentru patria sa moare, Nemurire moștenind, ALECSANDRI, P. II, 8. Unii ca aceștia au să moștenească împărăția ceriurilor. CREANGĂ, P. 298, cf. 186. 3. I n t r a n z. (Regional) A fi originar, băștinaș (din. . . ) (Osica de Jos-Caracal). ALR I 444/878. A moștenit aicea. ib. – Prez. ind.: moștenesc. – Și: (învechit și regional) muștiní vb. IV. ALR II/I MN 90, 2 716/463, 646, 705, 769, 958. – V. moștean.

MOȘTENI² vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A mocoși (Sînnicolau Român-Oradea). ALR SN III h 777/316. Moșt'ineșt'i acoli pă un lucru. ib. – Prez. ind.: moștenesc. – Etimologia necunoscută.

MOȘTEAN, -Ă s. m. și f. (Învechit și regional) 1. Moștenitor (1). Ca un moșnean (moștean munt.) să le ia să le ție el. PRAV. 61. Au murit Teodosie Augustul. . . nelăsînd vreun moștean după sine. ȘINCAI, HR. I, 83/15. Depărtează pă moștean de moștenirea părintească (a. 1816). BUL. COM. IST. V, 296. Ar muri pe cîmpul bătăliei fără a lăsa un moștean. ASACHI, S. L. II, 116, cf. 117. Să le fie milă de fiul său Bogdan, pre cari îl lasă moștean scaunului. NEGRUZZI, S. I, 159. Îl primi cu tot onorul cuvenit moșteanului Imperiei bizantine, id. ib. 213. Doamna, dernpreună cu fiu-său Petru, declarat prin votul țării moștean al tronului moldovenesc, refugise contra neliniștii rezbelului la marginea Poloniei. HASDEU, I. V. 173. Toți într-un gînd. . . dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. ISPIRESCU, L. 366. N-are pe al treilea fecior să-l lase moștean pe avere. MURNU, I. 91. Nepoate, ca să-mi fii moștean, Eu am să-ți lăs o carte, două. BENIUC, V. 152. N-avea pe cine altul care să-i fie moștean. SBIERA, P. 258. Îi va da fata și-l va face moștean împărăției lui. MERA, L. B. 125. ♦ (Învechit, rar; adjectival) De moștenire, moștenit. Intru al zecelea an al domniei și oblăduirii aceștii țări moștene a lui (a. 1698). ap. TDRG. .2 Moșnean (2). Cf. SCRIBAN, D. ♦ Proprietar, stăpîn. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 162/20, CHEST. II 3/360. 3. Băștinaș. Își păstrară pînă în al XlII-lea veac, împreună cu simțimîntul drepturilor de moșteni ai țării, încă și multe drepturi. BĂLCESCU, M. V. 311. Noi am fost moșteni în acel teritoriu regesc încă din timpul lui Traian. BARIȚIU, P. A. I, 343. Românul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. L, 550, cf. ALR I 444. – Pl.: moșteni, -e. – Cf. m o ș n e a n, m o ș a n, m o ș t e n i¹.